Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Brexit-ul și proiectul „Statelor Unite ale Europei“
2018-10-02
4
Diviziunile tot mai accentuate care separă Estul de Vestul continentului riscă să provoace o dinamică geopolitică distructivă care găsește România într-o postură extrem de nefavorabilă, și din punctul de vedere al climatului politic intern, și din cel al contextului internațional.

 

În urmă cu două săptămâni, la Salzburg, în superbul oraș al lui Mozart, s-a consumat o altă criză europeană. Deși a început sub auspicii relativ favorabile, în baza semnalelor anterioare venite dinspre Bruxelles, întâlnirea informală a liderilor din UE pe tema Brexit-ului s-a sfârșit printr-un fiasco. Iar o glumă care o viza pe Theresa May, considerată de mulți nefericită, postată pe Instagram de Donald Tusk, sau remarcile lui Emmanuel Macron, care a făcut trimitere la „minciunile“ care au provocat Brexit-ul, nu au făcut decât să pună gaz peste foc. Tonul declarațiilor s-a înăsprit considerabil la Londra. Theresa May a cerut Uniunii Europene să trateze Marea Britanie cu respect, iar Dominic Raab, ministrul responsabil cu Brexit-ul în cabinetul de la Londra, a acuzat ceea ce el consideră a fi „maniera mecanică“ de rejectare de către Bruxelles a propunerilor venite de la guvernul său. În acest punct e bine să reamintim și faptul că același Dominic Raab spusese anterior că un eșec, un Hard Brexit, adică ieșirea Marii Britanii din UE fără niciun fel de acord, va genera în Regatul Unit resentimente profunde cel puțin preț de o generație și va avea implicații geopolitice majore în Europa. Între altele, pentru că e greu de crezut că, în aceste condiții, Marea Britanie, singura țară din Europa, alături de Franța, care are o reală potență militară, va continua o colaborare strânsă în materie de securitate cu țările dintr-o structură pe care a părăsit-o în urma unui divorț urât. În plus, nu este deloc sigur că, în aceste condiții, NATO va supraviețui și, dacă da, în ce formă, tensiunilor provocate simultan de Brexit și de fractura transatlantică. Cele două evoluții în combinație cu altele, precum diviziunile tot mai accentuate care separă Estul de Vestul continentului, riscă să provoace o dinamică geopolitică destructivă care, din păcate, ne găsește într-o postură extrem de nefavorabilă și din punctul de vedere al climatului politic intern, și din cel al contextului internațional.

 

O bună parte dintre problemele cu care se confruntă Guvernul May în legătură cu Brexit-ul își au desigur originea în așteptările nerealiste create la nivelul opiniei publice de promotorii acestuia. Și, din această perspectivă, Emmanuel Macron are dreptate. La fel, e adevărat, că retorica din Marea Britanie în jurul Brexit-ului a intrat pe un teritoriu greu de anticipat cu doar câțiva ani în urmă. Concesiile făcute Bruxellesului sunt văzute drept „trădări“ inacceptabile, se vorbește chiar despre „cea mai mare capitulare de la cea din 1938 în fața lui Hitler“. De altfel, un articol recent din The Times critica lipsa de măsură a unor astfel de comparații care prezintă o Mare Britanie prinsă într-o luptă existențială cu o Europă tiranică. La fel, cei care compară Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică, punând semnul egalității, de exemplu, între maniera intransigentă, demonstrativ punitivă, adoptată de prima în relația cu o țară ca Marea Britanie, care a decis să părăsească blocul comunitar, și felul în care Moscova a reacționat atunci când Cehoslovacia sau Ungaria au vrut să se desprindă din sfera sa de influență păcătuiesc prin aceeași lipsă de măsură. Însă nu e mai puțin adevărat că și mulți dintre cei din tabăra opusă, care au votat pentru rămânerea țării în UE, sunt și ei destul de critici față de birocrația de la Bruxelles, față de curentele pro-federaliste care militează pentru un fel de „integrare forțată“, dictată din principalele centre de putere de pe continent. În plus, intransigența afișată la Bruxelles în contextul negocierilor legate de Brexit, cu argumente transformate într-un fel de „precepte divine“ nenegociabile, în condițiile în care suntem în interiorul unui adevărat vârtej geopolitic, e o clară dovadă de miopie.

 

Ceea ce britanicii, și nu doar ei, acuză (au făcut-o și cu mult înainte de Brexit) este că, de la un proiect care avea în vedere construcția unui cadrul continental de cooperare economică, în domeniul securității, ca și pe alte direcții, dar între state suverane, s-a ajuns la unul care își propune ca obiectiv o structură federativă de tipul Statele Unite ale Europei, după modelul american. Pe care ei o consideră nu doar inacceptabilă, ci și utopică. O țară ca Marea Britanie, care, la un moment, a controlat cel mai mare imperiu de pe glob, nu se putea împăca cu ideea ca o birocrație bruxelleză, aflată în bună măsură sub influența Berlinului și Parisului, să decidă la Londra, chiar dacă situația statutului ei actual este foarte departe de cel din perioada imperială. Mulți dintre opozanții Brexit-ului nu au pe fond o viziune foarte diferită, sigur, fără accentele ridicole utilizate de tabăra cealaltă, dar pleacă de la ideea că această opoziție trebuia dusă din interior, consolidând un pol care să contrabalanseze puseele federaliste alimentate în mare măsură de ambițiile Franței, care vede în UE o platformă care să-i amplifice la scară globală influența, punând-o pe picior de egalitate cu America sau China. În ceea ce îi privește, germanii, deși au sprijinit și ei parțial acest demers, au fost mai rezervați, au preferat o abordare mai discretă, mulțumindu-se să-și extindă dominația economică la nivelul continentului.

 

În general, la noi, dar și prin alte părți au fost complet neglijate discuțiile de fond despre dinamicile din interiorul UE, despre consecințele demersului federalist, obturate de o problematică preponderent tehnică (fonduri structurale, dezvoltare durabilă, subsidiaritate etc.) sub paravanul unui limbaj lemnos de tip nou. Ele însă ies la lumină acum, când se ajunge la divergențe majore între statele membre. Sigur, poți eticheta, plecând de la critici în destule cazuri valabile, guvernele de la Varșovia sau Budapesta drept unele antidemocratice, însă criticile exprimate de către acestea, ca și de alte țări membre, la adresa Bruxellesului și a acestui demers imperativ de „adâncire a integrării“ nu sunt deloc lipsite de substanță. E adevărat că, de pildă, Viktor Orbán o face și pentru a rejecta acuzele legitime față de derapajele interne din Ungaria, însă asta nu face aceste critici mai puțin valabile.

 

Spre deosebire de Statele Unite, care s-au construit plecând de la entități născute pe un teren virgin, în mare parte extrase dintr-un univers cultural comun, la început preponderent anglo-saxon, țările din UE au rădăcini culturale și civilizaționale bine conturate și e greu de crezut că vor fi dispuse să se topească într-un creuzet european difuz. Istoricul Timothy Snyder contrazice cumva această analiză, spunând că aceste „identități naționale“ din Europa sunt, de fapt, de dată recentă, pentru că multe dintre aceste state făceau parte până în urmă cu 100–150 de ani din imperii precum cel Austro-Ungar sau Otoman. Ceea ce factual este adevărat, însă, așa cum arată lucrurile în prezent, o astfel de formulă integrată a Uniunii Europene nu ar putea fi posibilă decât din nou sub forma unui Imperiu Franco-German, nu în formula instituțională actuală, cu țări în care au loc alegeri democratice și în care curentele naționaliste sunt în ascensiune. Resentimentele britanice împotriva Germaniei, scoase la suprafață de Brexit, sau cele similare din Grecia din momentul crizei financiare din 2015 sunt o dovadă în acest sens. Într-un articol din The Standpoint se face o discuție interesantă despre exploziile de mândrie națională care însoțesc victoriile în marile competiții sportive, făcând trimitere la recentul Campionat Mondial de Fotbal, care „ne spune mai mult despre identitate și naționalism decât despre frumusețea propriu-zisă a jocului“. Faptul că mai puțin de 5 procente din cetățenii statelor membre în UE își asumă o identitate europeană nu face decât să confirme o astfel de diagnoză.

 

Această discuție este încă ignorată în România de o bună parte a populației, în timp ce o altă parte consideră că e chiar mai bine ca țara să fie condusă de la Bruxelles (via Paris–Berlin) decât de clasa politică discreditată de la București. Problema e că, dincolo de faptul că sunt multe lucruri de spus, nu neapărat bune, și despre clasa politică de prin alte țări, nemaivorbind de birocrația bruxelleză, intrăm pe un teren alunecos pe care înfloresc ușor, de fapt, asta se întâmplă deja, curente radicale, populist-naționaliste. Din păcate, România are destul de puține cărți câștigătoare la îndemână, însă asta nu ar trebui să ne facă să ignorăm tendințele și influențele de pe continent și să ne împiedice să analizăm opțiunile de poziționare în interiorul Uniunii Europene în raport cu toate aceste evoluții.

TAGS : brexit bruxelles macron europa NATO theresa may trump negocieri
Comentarii
George 2018-10-14
nici un ziar din romania nu mai permite comentarii libere ale oamenilor simplii.
Nici in intreaga UE nu se mai permit comentarii libere, in ziare mai deloc, in social media se sterge si daca scrii ajungi la inchisoare.


Deci care este evolutia acestui superstat? Dictatura?
Ioan Vlad Nicolau 2018-10-09
Domnule Lazescu,

Oricit as fi fost si inca mai sunt in dezacord cu fostele dumneavoastra articole, trebue sa recunosc ca de data asta m-ati surprins..., placut!

Prezenta analiza este bine gindita, bine articulata si corect argumentata, scoatind in evidenta marea dilema pe care secolul XXI o pune in fata Europei, care ca evolutie traieste in prezent, dar ca reflexe si modalitate de gindire este ramasa in urma, fiind puternic influentata de nationalismul adinc infipt in constiinta populatiilor ei de catre istoria secolelor prin care au trecut, si inspecial a ultimelor doua secole. Asa dar, incapabila sa-si iasa din papuci si sa sara peste umbra-i proprie pentru ca sa poata pasi mai departe in intimpinarea vremurilor care vor veni, avind in marginile ei tari cu populatii total refractare unei alte paradigme capabile sa adapteze posibilitatile de evolutie a le continentului, catre un modus vivendi rational, care sa permita o stabilitate si o continuitate in viitor impreuna, iar in centru, doua tari mari, urmase a le unor imperii, care aproape constiente de cea ce va sa vina, dar nu de tot, incearca sa pitroceasca o.... ceva care sa rezolve dilema ivita referitoare la continuitatea in timp a populatiilor continentului european, nu asa cum ar trebui sa fie acest ceva, ci asa cum cred si o stiu ele din istorie. O uniune ca un fel de imperiu, o tara unica, dar....., oarecum asemanatoare imperiului din care au provenit, cu ele bine-nteles asezate-n virf si cu celelalte tari marginase, vazale, supunindu-se neconditionat centrului, tot asa cum pe vremuri prostimea, cu mic cu mare, trebuia sa se supuie imparatului.
Incercarea a esuat, nu fiindca n-ar fi imperios necesar sa avem o Europa Unita, dar....in felul in care crede centrul ca ar fi posibil, nu! De altfel astazi se vede clar ca proiectul este de fapt un avorton iar cea ce ar vrea sa fie o Europa Unita este o fantoma.
Dilema care se afla-n fata tarilor europene, este ca ori vor gasi repede, trecind peste reflexe, mindrii nationale, pretentii baguboase inadeqvate mileniului III, ori..... vor dispare sub impactul si presiunea noilor conglomerate sociale din jur, care s-au format deja, asa cum este America, sau cum sunt in curs de formare cei doi colosi asiatici care deabea isi cauta fiecare dupa mintea si puterea pe care o au, o forma stabila care sa intimpine vremurile ce vin si sa supravietuiasca-n viitor.
Sigur ca nu este de asteptat ca asta sa se-ntimple miine sau poimiine, dar..... se va petrece in timp sigur. Si cine nu pricepe asta acum, a pierdut trenul istoriei si va disparea in negura timpurilor trecute, ca un magar cenusiu in ceata. Au dovedit-o cu prisosinta mileniile care au trecut, a le caror furtuni au risipit ca pleava-n vint imperii, popoare, neamuri, din care n-au mai ramas decit vagi urme de amintire si nici macar limbile vorbite alta data n-au supravietuit. Ruine, citeva monede coclite , cioburi, oale, atit a ramas! Dece? Fiindca n-au inteles tilcul vremurilor, n-au reusit sa fie suficient de flexibile in gindire ca sa se poata adapta vremurilor si nici n-au fost suficient de puternice pentru a supravietui. Si asta fiindca n-au avut inteligenta sa ia aminte la cea ce ar fi trebuit sa-i fi invatat istoria. N-au gindit nu s-au pregatit sa intimpine viitorul luind aminte la cea ce li s-a-ntimplat altora.
Cine s-a ostenit sa citeasca istorie, poate ca a observat ca istoria intr-un fel....... se repeta. Pentru unii!
Facit! Europa ori va razbate acum in urmatoarele decenii catre viitor, cu toate tarile ei impreuna strinse manunchi, alcatuind un conglomerat homogen si functional de tip federal asa ca Statel Unite de peste ocean, ori va disparea, tarile ei fiind ca boabele de porumb imprastiate-n ograda ciugulite una cite una, pe rind de catre oratanii, niciuna ne mai reusind sa ajunga pragul mileniului IV.
In cea ce priveste Rominia, ea este o tara ciudata, asa cum a fost de cind se stie, care crede ca este singura-n lume si ca evenimentele din jur n-au nici relevanta si nici importanta. Ca o va duce tot asa mai departe intr-o haotica smecherie si auto pacaleala ca si pina acuma, bazindu-se pe noroc si intimplare, si a carei populatii in majoritate avind un caracter contemplativ si ne reactiv, se multumeste sa-si priveasca numai buricul propriu, fara sa observe ca in jur se petrec lucruri grave, ca li se pregateste ceva si ca lupii stau la marginea firavului ocol, clantanind din dinti. Ar fi timpul sa se trezeasca, dar..... cine s-o faca?

lucid 2018-10-02
Un articol bun. Theresa May tocmai a anuntat ca europenii vor fi tratati ca orice imigranti - adio circulatie libera a cetatenilor EU in Marea Britanie. Sigur vor fi diferente dar eu unul ma vad iarasi stand la coada la Ambasada din spatele Teatrului Nottara chit ca nu o sa am vreo problema in obtinerea vizei. Last week la RAI Uno am vazut declaratia furibunda a lui Salvini despre bestiile care au maltratat oribil un cuplu de italieni, bestii - oare intamplator? - venite din Romania. Alegerile europarlamentare din 2019 vor fi decisive: ori EU se va reforma revenind la misiunea de Piatza Comuna fara constrangeri ideologice ori va dispare. Faptul ca oculta - nealeasa de nimeni! - neosexomarxista de la Bruxelles ar cam vrea sa ne puna pumnul in gura cu referendumul nu face decat sa creasca numarul romanilor care nu mai vor sa fie partasi la o asemenea Uniune Europena din ce in ce mai anticrestina si asemantoare cu raposata URSS.
mike 2018-10-02
Cea mai lucida si realista radiografie a situatiei actuale de pe continentul european. Rar mi-a fost dat sa citesc un astfel de articol atat de realist care sa prezinte adevarata situatie si abordare a statelor UE. Multumim!
Cu siguranta acest proiect european trebuie regandit sau reformat, deoarece nu mai are nimic in comun cu acel proiect de la inceputurile Uniunii Europene din anii 50. Stau si ma ntreb uneori daca nu cumva si aderarea acestor state estice s-a facut fortat oarecum. Este evident ca nu erau pregatite aceste state din multe puncte de vedere pentru aderarea in UE, iar daca ar fi stiut ce mare birocratie exista si cate decizii politice se iau in numele reglementarilor europene, poate n-ar mai fi dorit sa adere. Intr-un fel UE a fortat integrarea noastra, platind cu fonduri europene.

Legat de Brexit, pentru a intelege Brexitul si mai ales de ce au votat britanicii pentru Brexit, trebuie mai intai sa intelegem mentalitatea britanica, societatea britanica, precum si istoria ei. Sunt diferente enorme intre socialismul european adoptat ca politica in UE si politica britanica. Statele socialiste europene se bazeaza pe reguli, au nevoie de reguli clare si nu pot supravietui decat impreuna (unite), in uniuni de state, riscand in caz contrar instalarea haosului, pe cand britanicii au capacitatea de a se descurca singuri, fiind in trecut un mare imperiu de cuceritori, exploratori si razboinici care au fost nevoiti sa se descurce singuri pe o mare insula si sa faca fata provocarilor. Revolutia industriala a pornit tot din UK, iar o mare parte din economia lumii este dirijata tot din UK. Britanicii sunt imprevizibili, insa in sensul bun. Ei iau decizii foarte rapid, fara a astepta ca toate statele sa voteze si sa cada de acord pe anumite chestiuni. De asemenea, toate negocierile privind securitatea UE si apararea UE au fost purtate de britanici pana acum. "Who wants more, to do more", spunea Junker acum un an in starea Uniunii Europene. Ei , iata ca britanicii asta vor, sa fie mult mai independenti ca stat si sa evolueze altfel, pentru ca viziunea lor asupra viitorului lumii este diferita de cea a Frantei si Germaniei care bat pasul pe loc si au cu totul si cu totul alte preocupari. Astfel, pentru Germania preocuparile principale sunt de natura sociala, de protectionism social care in final duce la stagnare economica (migranti, alocatii, etc). Insesi fondurile UE reprezinta un fel de "ajutor" acordat statelor sarace care au aderat la UE. Apoi, tonul din ce in ce mai agresiv al "nucleului dur", precum si insistenta si amenintarile privind acceptarea musulmanilor de catre toate statele, este inadmisibil. Si aici nu este vorba doar de Ungaria sau Polonia, care "deranjeaza" UE. Este vorba de tarile nordice, precum Suedia unde acesti migranti din Siria fac ravagii si unde partidele extremiste castiga voturi multe la alegeri.
Asadar, Brexitul cred ca era necesar pentru Britanici si este un moment istoric, un punct in care se termina o era europeana si incepe o alta incerta, insa care ar putea sa le aduca si numeroase beneficii in viitor.


Total 4 comments.
Recomandari
1898
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22