Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cere Poloniei să oprească reformele judiciare

Redactia | 20.10.2018

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a cerut guvernului de la Varşovia să suspende imediat aplicarea prevederilor legii prin care este diminuată vârsta de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme poloneze.

Pe aceeași temă

 

 



Solicitarea CJUE este cerută ca măsură provizorie până când CJUE va da verdictul definitiv în acest caz în care a fost sesizată de Comisia Europeană, se arată într-un comunicat al instanţei europene, transmite Agerpres. 

 

 La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, argumentând că schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, executivul comunitar considerând că reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme poloneze de la 70 la 65 de ani este "incompatibilă cu dreptul Uniunii".

 

Cum răspunsul primit din partea guvernului polonez nu a fost satisfăcător, pe 24 septembrie Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Comisia a cerut "o procedură accelerată" în scopul de a avea o "decizie definitivă în cel mai scurt termen" în acest caz. Comisia a solicitat de asemenea instanţei europene "măsuri provizorii" pentru a suspenda efectele respectivei legi, solicitare la care CJUE a răspuns acum favorabil prin decizia anunţată vineri.

 

Întrebat dacă va aplica această decizie, premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat, potrivit agenţiei PAP: 'Vom vedea care sunt propunerile instituţiilor UE. De îndată ce le vom afla, mai multe posibilităţi vor fi analizate'.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22