Pe aceeași temă
În 1989, regimurile comuniste în ţările din Europa Centrală şi de Est au căzut după principiul dominoului, dar numai în România trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă, cu morți și răniți, iar conducătorii au fost executaţi.
La Timișoara se finalizează, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Proclamația Frontului Democratic Român care le va fi citită oamenilor de la balconul Operei. La București începe Revoluția.
A fost ziua marelui miting al oamenilor muncii, organizat de Ceaușeascu pentru ca arăta că se bucură de încrederea și iubirea ”poporului”, iar evenimentele de la Timișoara sunt organziate de ”huligani” și ”iredentiști. După spargerea mitingului, demonstranţii s-au adunat în apropierea Hotelului Intercontinental din Piaţa Universităţii şi au ridicat o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie.
Revista 22 vă prezintă, la 31 de ani de la revoluție, filmul acelor zile:
Proclamația de la Timișoara - Cere printre altele organizarea de alegeri libere, libertatea cuvântului, a presei, radioului, televiziunii; deschiderea granițelor; eliberarea deținuților și disidenților politici; reforma învățământului în spirit democrat; dreptul de a manifesta liber; libertatea reală a cultelor religioase, integrarea în Europa etc.
Dimineața în Timișoara ajung mii de membri ai Gărzilor patriotice din Oltenia. Detașamentele de luptă sunt înarmate cu bâte însă mulți fraternizează cu protestatarii. Constantin Dăscălescu se întoarce în acea noapte în București de la Timișoara cu avionul.
Pe 20 decembrie 1989, autoritățile comuniste, Armata și Securitatea au renunțat la represalii. Cu prețul a peste 90 de morți și sute de răniți, timișorenii erau învingători. Cu străzile din jur baricadate de autobuze, demonstranții s-au adunat în Piața Operei. Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism. (imagini inedite de la Radio Europa Liberă)
Pe 21 decembrie, timișorenii au ieșit în număr și mai mare în Piața Operei și i-au dat o replică istorică: „Noi suntem poporul care trudește!”, „Nu suntem huligani!”, „Vrem alegeri libere!” (imagini transmise de Radio Europa Liberă).
Revoluția se întinde în toată țara
La București, Gărzile patriotice intră în alertă.
La Brașov și Sfântu Gheorghe sunt inițiate mișcări de protest împotriva conducerii de partid și de stat.
La Sibiu un grup de manifestanți începe să cânte Deșteaptă-te române, scandează împotriva dictaturii. Nicu Ceaușescu trimite o echipă de intervenție, apoi alte trupe pe măsură ce numărul protestatarilor crește. Militarii nu vor să tragă în manifestanți, cu toate acestea, la un foc de avertisment, două persoane sunt ucise și două rănite. Încet-încet, manifestațiile de solidaritate cu timișorenii se extind în toată Transilvania și apoi, în toată țara.
La București, Nicolae Ceaușescu își începe dimineața cu câteva ședințe scurte: prima pe teme de finanțe, planificare și muncă, a doua pe teme agricole și de industrie alimentară și apoi o ședință a CPEx.
Mitingul din București convocat de Ceaușescu pentru a înfiera evenimentele din Timișoara. În Piața din fața Comitetului Central)CC) se adună zeci de mii de oameni de pe platformele industriale ale Capitalei. Oamenii erau flancați de activiști și securiști în civil. Li se dădeau hârtii pe care erau tipărite lozincile zilei. Ceaușescu nu a apucat să le mulțumească „inițiatorilor și organizatorilor acestei mari manifestări populare”, pentru că după doar două minute de discurs, cei prezenți au rupt rândurile. Se auziseră niște pocnete (de petarde, aruncate zice-se de câțiva timișoreni veniți și ei la miting), țipete isterice, șuierături. Mulțimea a început să se risipească.
Ceaușescu și consoarta încearcă să potolească mulțimea. ”Alo, tovarăși, așezați-vă liniștiți. Liniște”, spune Elena Ceaușescu. ”Tovarăși, tovarăși.. Stați liniștiți. Liniște, nu auziți? Așezați-vă liniștiți la locurile voastre. Asta e o provocare”, spune Ceaușescu. Reia discursul vorbind despre unitate, independență, integritate. Le spune că s-au gândit să dea bani mai mulți la salarii, pensii și ajutoare. Lasă la coadă evenimentele de la Timișoara, parcă pentru a da de înțeles că nu sunt chiar așa grave: „Apare tot mai clar că este o acțiune conjugată a cercurilor care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună din nou sub stăpânire străină poporul nostru.” Le amintește cum a fost în 1968 când s-au strâns în aceeași piață „pentru apărarea independenței României”. Spune că și acum trebuie să fie uniți și fermi „împotriva tuturor celor care încearcă să slăbească forța, unitatea națiunii noastre, care acționează în slujba diferitelor servicii de spionaj și cercuri imperialiste, pentru a împărți din nou România, pentru a înrobi poporul nostru!”
Cei rămași în Piață (e de presupus, organizatori, politruci și securiști) scandează ajutați de megafoane și preînregistrări: „Ceaușescu și poporul” „Ceaușescu și poporul” „Vom munci și vom lupta/ pacea o vom apăra!” Ceaușescu își recapătă suflarea. Spune că unii ar vrea să se ajungă din nou la șomaj, să slăbească forța, unitatea națiunii însă el le promite că va face totul pentru a apăra integritatea și suveranitatea României, „libertatea și viața poporului nostru, bunăstarea întregii națiuni”. Le spune să se organizeze, să formeze grupe de ordine, grupe de apărare a socialismului ca să apere cuceririle și ctitoriile. „Aceasta e obligația noastră, a tuturor!”
Cei care părăsiseră piața încă din primele minute ale discursului prezidențial s-au regrupat în zona blocului Grădinița și în zona Pieței Universității.
Cei din Piața Romană nu și-au putut menține poziția multă vreme. Scutierii au reușit să-i disperseze.
Cei dinspre Universitate regrupați în rondul de la intersecția Bulevardelor Republicii și Bălcescu au pornit în jos către Bd. 6 Martie, au luat-o apoi pe str. Academiei către Piața Palatului RSR însă la extremitatea sudică a acesteia au fost întâmpinați de scutieri și împinși pe strada 13 Decembrie până în Bd. Nicolae Bălcescu. Acolo se înregistrează primele victime: un soldat șofer de camion este lovit în cap de o cărămidă și intră cu mașina în mulțime ucigând șapte persoane.
Sute de persoane și către seară mii s-au confruntat cu trupe de scutieri, înlocuite o vreme cu militari neînarmați (cel puțin un pluton al Școlii militare de la Câmpina). Mulțimea era când și când dispersată de coloane de TAB-uri trecând în trombă pe bulevard. Este certitudinea că pe clădirile din proximitatea Pieței Universității se aflau lunetiști care trăgeau în plin.
Teleconferință. Ceaușescu cere lichidarea grupului de la Universitate. Seara, Ceaușescu a organizat o teleconferință. Nu mai are nicio îndoială: „avem de-a face cu o acțiune organizată și dirijată, cu orientare precisă de destabilizare și îndreptată împotriva integrității și independenței României” le spune el prim-secretarilor din teritoriu, unde începuseră deja manifestări de protest. Spune că ținta principală a „ agenturii” este tineretul și a conchis că este necesară decretarea mobilizării generale „a întregului activ de partid și de stat și a tuturor forțelor noastre de interne – miliție, securitate – inclusiv a unităților militare.” După teleconferință, Biroul Permanent a rămas în ședință și stenograful, pentru că nu a fost invitat să plece, a consemnat și ce s-a discutat cu ușile închise. Ceaușescu se plânge că disfuncțiile organizatorice în cadrul Ministerului de interne sunt de vină că nu a fost lichidat „de patru sau cinci ore grupul acesta de aici, de la Universitate, care trebuia demult lichidat.”
Ceaușescu spune că instituie o comandă unică a întregii activități: armata, trupele de securitate, toate celelalte unități subordonate, inclusiv gărzile sau detașamentele de luptă și apărare sunt subordonate comenzii unice „formată din ministrul apărării, ministrul de interne, șeful Departamentului Securității Statului și șeful statului major al Gărzilor patriotice – desigur, sub conducerea comandantului suprem, adică a lui. „Cu orice problemă vă adresați comandantului suprem. Nu mai trebuie să aibă loc niciun fel de discuții!” Cel care monitoriza întreaga activitate era secretarul centrului de comandă, Silviu Curticeanu. Ceaușescu le cere ca într-o jumătate de oră să revină și să-i prezinte un plan de bătaie. Între timp însă „trebuie să acționați pentru a lichida rapid situația de aici, din București.” Postelnicu aprobă și e plin de solicitudine.
Baricada de la Intercontinental. Pe seară, oamenii au început să smulgă gărdulețe de fier, să adune mesele și scaunele metalice de pe terasele din zonă, containere metalice pentru marfă și tomberoane de gunoi din care au făcut baricada situată de-a curmezișul bulevardului Bălcescu în dreptul străzii Batiștei. Piesa de rezistență a fost un autobuz pus de-a curmezișul străzii. Nu a durat prea mult. La miezul nopții grupurile de trăgători amplasate de-a latul bulevardului Bălcescu au început să tragă în manifestanți pe sub autobuzul din baricadă. Apoi baricada a fost distrusă de un tanc și a început vânătoarea protestatarilor care a durat până către dimineață. În acea noapte în București au fost omorâți 49 de oameni, 500 – răniți și peste o mie arestați. Erau ultimele ore de libertate și ultimele zile de viață ale lui Ceaușescu.
