Pe aceeași temă
Potrivit acestei motivări, care a fost publicată vineri pe site-ul CCR, președintele are „o anumită marjă de apreciere” la numirea în funcția de membru al Guvernului, dar „în privința revocării, acesta nu dispune de aceeași libertate de apreciere, prim-ministrul fiind singurul în măsură, în calitatea sa de conducător al Guvernului, să evalueze necesitatea și oportunitatea revocării unui membru al echipei guvernamentale”, transmite Hotnews.ro.
Potrivit Curții, faptul că premierul propune președintelui revocarea unui ministru „nu poate avea semnificația unei condiționări sau a unui acord din partea șefului statului, decretul de revocare al Președintelui reprezentând, în virtutea principiului simetriei, actul corelativ actului de numire, emis de aceeași autoritate, prin care se constată încetarea din funcție”.
„Președintele nu poate cenzura motivele pentru care prim-ministrul a înaintat propunerea de revocare a unui membru al Guvernului și nu se poate opune deciziei prim-ministrului de a opera anumite modificări în componența Guvernului, aceasta fiind competența exclusivă și nepartajată a șefului Guvernului”, se arată în motivare.
Prin urmare, în caz de demisie, președintele, la propunerea prim-ministrului, care înaintează demisia și îi solicită rezolvarea acesteia, urmează să ia act de demisie și să declare vacantă funcția de membru al Guvernului de îndată, respectiv de la data la care a fost încunoștiințat de către prim-ministru și în considerarea termenului de 15 zile în care demisia devine irevocabilă, continuă Curtea, în această decizie luată cu majoritate de voturi, care precizează că și „interimatul reprezintă o situație conjuncturală și constituie exclusiv opțiunea prim-ministrului”.
În aceste condiții, „Curtea constată că, începând cu data de 30 noiembrie 2018, când prim-ministrul a comunicat formal Președintelui cele două demisii din funcția de ministru, și până la data pronunțării prezentei decizii, Președintele nu și-a exercitat atribuția constituțională și legală de a lua act de acestea și de a constata, prin decret, vacanța posturilor, deși respectivele demisii au devenit, între timp, irevocabile”.
Cum motivează Curtea decizia legată de motivarea refuzului
Potrivit motivării, președintele are dreptul de a refuza, motivat, numirea propusă, ori de câte ori constată că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate pentru numirea în funcția de membru al Guvernului, prevăzute de dispozițiile art.2 din Legea nr.90/2001, conform cărora ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1).”
De asemenea, potrivit Deciziei nr.98/2008, președintele „poate refuza, motivat, o singură dată pe criterii ce țin de corespunderea persoanei în funcția propusă”. Astfel, președintele nu are dreptul la o proprie opțiune în cadrul mecanismului constituțional de numire existent iar prim-ministrul nu poate reitera propunerea de numire în funcția de ministru, în sensul că nu poate indica aceeași persoană pentru aceeași funcție, la același minister.
Curtea arată însă că motivarea refuzului „trebuie să fie exprimată clar și fără echivoc, în formă scrisă, tocmai pentru a se înțelege motivele și criteriile pentru care a refuzat propunerea de numire”.
„Lipsa totală a motivării sau o modalitate de exprimare ambiguă, imprecisă este improprie rigorilor specifice demersurilor și procedurilor inter-instituționale, cu atât mai puțin a celor derulate în cadrul unor raporturi de drept constituțional pur, cum este cel reglementat de art.85 alin.(2) din Legea fundamentală”, precizează Curtea, care notează lipsa unui „act formal de motivare a refuzului Președintelui”, iar „exprimarea sa publică, prin intermediul unor declarații de presă sau răspunsuri orale, potrivit cărora persoanele propuse de prim-ministru pentru funcția de ministru sunt ”nepotrivite”, are un caracter confuz, deoarece nu se pot deduce criteriile în funcție de care a fost efectuată evaluarea Președintelui”.
Când trebuie făcută această motivare
Curtea reține că lipsa unui termen expres prevăzut în Constituție pentru formularea motivării „nu poate constitui un argument pentru tergiversarea sine die a prezentării motivelor, în condițiile în care obligația motivării subzistă, prin raportare la Decizia nr.98/2008”.
„Prin urmare, Președintele trebuie să-și motiveze refuzul concomitent cu anunțarea deciziei sale de a nu da curs propunerii de numire formulate de prim-ministru. Rolul constituțional al autorităților publice și raporturile constituționale în care se află acestea le impun un comportament instituțional responsabil, manifestat prin exercitarea cu bună-credință a atribuțiilor și îndeplinirea de îndată a obligațiilor, în caz contrar fiind amenințată însăși buna funcționare a statului”, subliniază CCR.
De asemenea, CCR arată că legea fundamentală „nu stabilește, în sarcina prim-ministrului, o obligație constituțională a consultării prealabile cu președintele în vederea realizării unei remanieri guvernamentale”.
„Curtea constată, în urma întregii analize de mai sus, că prin refuzul Președintelui României de emite decretele de revocare din funcție a doi miniștri și/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcțiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniștri s-a creat un blocaj instituțional, ce nu își poate găsi rezolvarea decât pe calea soluționării prezentei cereri de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională. Incertitudinea componenței Guvernului afectează, în general, exercitarea rolului Guvernului, cu atât mai mult în contextul specific speței de față, respectiv imperativul elaborării, de către fiecare minister, a proiectului de buget pentru anul 2019, precum și cel al preluării și exercitării de către România, din ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene”, continuă Curtea.
Care este decizia Curții:
Președintele urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru;
Președintele urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministru cu privire la numirile în funcția de ministru
