Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, luni, motivarea în cazul Avocatului Poporului, după ce, săptămâna trecută, magistrații au decis că revocarea Renatei Weber a fost neconstituțională.
Camera Deputaților a adoptat luni, modificarea Codului de procedură penală care prevede că instanțele trebuie să pronunțe deciziile în procesele penale în maxim 129 de zile de la finalizarea dezbaterilor.
CCR și-a motivat cu o lună întârziere decizia prin care obligă instanțele să-și motiveze deciziile în ziua pronunțării lor.
Senatul a adoptat marți, cu majoritate de voturi, modificările propuse de PNL și USR PLUS la Codul de procedură penală (Cpp), printre care termenul maxim de 120 de zile de pronunțare a instanței.
Judecătorii solicită un termen de până la 5 luni pentru motivarea și pronunțarea hotărârilor judecătorești în materie penală. Parlamentul vrea să impună un termen de 90 de zile.
Motivarea Curții de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009 a fost publicată, în care au fost condamnate Elena Udrea și Ioana Băsescu la 8 și respectiv 5 ani de închisoare.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an