Cine au fost „teroriştii”? Iulian Vlad spune că erau de la Securitate. Declaraţie olografă.

Madalin Hodor | 21.12.2017

Întinsă pe 10 pagini, scrisă citeţ şi semnată în clar de ultimul şef al Securităţii, Iulian N. Vlad, declaraţia a fost descoperită de procurorul militar Ioan Dan, undeva la mijlocul anului 1990, în fişetul din biroul fostului său şef.

Pe aceeași temă

 

 

Nu a fost curios să-l deschidă în aprilie 1990, atunci când Gheorghe Diaconescu, fost procuror adjunct al RSR, a plecat de la conducerea Direcţiei Parchetelor Militare şi i-a predat cheia, menţionând că înăuntru se găsesc câteva „hârtii fără importanţă”. Era ocupat până peste cap cu anchetele de la Timişoara şi abia când a vrut să pună înăuntru nişte dosare, pentru că nu mai avea loc de ele prin birou, şi l-a deschis, a găsit-o. Nu i-a venit să-şi creadă ochilor. Absolut justificat.

 

Documentul reprezintă una dintre cele mai importante mărturii, dacă nu cea mai importantă, a existenței, în carne și oase, a „teroriștilor”. ”Analizând modul în care au început şi s-au desfăşurat acţiunile teroriste în Capitală, pe baza acelor date şi informaţii ce le-am avut la dispoziţie, consider că acestea ar fi putut fi executate de:  1) Elementele din Direcţia a V-a, USLA, CTS şi din alte unităţi de Securitate, inclusiv speciale”, scrie insusi Iulian Vlad.

 

Mai mult, documentul indică explicit şi ceea ce toată lumea caută de 28 de ani: identitatea acestora și structurile din care făceau parte. Toate, ce surpriză, aparţineau forţelor militare interne (Securitate, Armată şi Miliţie) sau lucrau pentru ele. Cele mai importante dintre aceste unităţi fie făceau parte din organigrama Securităţii, fie erau structuri acoperite (cazul reţelei „R”) care lucrau în cooperarea sau sub coordonarea ei. Dezvăluirea este cu atât mai spectaculoasă, cu cât ea este făcută chiar de șeful lor, Iulian Vlad.

 

 

Pag 4 din declarația lui Iulian Vlad

 

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/IMG_19755.jpg

 

 

„ II. Analizând modul în care au început şi s-au desfăşurat acţiunile teroriste în Capitală, pe baza acelor date şi informaţii ce le-am avut la dispoziţie, consider că acestea ar fi putut fi executate de:

1) Elementele din Direcţia a V-a, USLA, CTS şi din alte unităţi de Securitate, inclusiv speciale.

a) Direcţia a V-a, aşa cum am mai spus, avea în responsabilitate paza şi securitatea interioară a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unităţi cunoscând foarte bine clădirea, cu toate detalile ei. În situaţia creată în ziua de 22.12.1989, puteau să meargă la Palat, pe lângă cei care făceau acolo serviciul şi unii dintre ofiţerii şi subofiţerii care se aflau la sediul CC ori la unitate.

 

 

Pagina 5 din declaratia lui Iulian Vlad

 

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/IMG_19756.jpg

 

 

Este cât se poate de clar că numai nişte oameni care cunoşteau bine topografia locului ori erau în complicitate cu cei care aveau asemenea cunoştinţe puteau pătrunde în clădire (sau pe acoperişul ei) şi transporta armamentul şi cantităţile mari de muniţie pe care le-au avut la dispoziţie.

 

Tot această Direcţie dispunea de o bază puternică şi în apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche). De asemenea, avea în responsabilitate perimetrul din zona reşedinţei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite şi în care teroriştii ar fi putut să se ascundă ori să-şi facă puncte de sprijin.

 

Sunt şi alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la această unitate.

 

b) Elemente din cadrul unităţii speciale de luptă antiteroriste care aveau unele misiuni comune cu Direcţia a V-a şi, ca şi o parte a ofiţerilor şi subofiţerilor de la această unitate, dispuneau de o mai bună instruire şi de mijloace de luptă mai diversificate.

 

c) Elemente din trupele de Securitate care asigurau paza obiectivelor speciale (reşedinţă, palat etc.) şi, împreună cu Direcţia a V-a, Securitatea Capitalei şi Miliţia Capitalei asigurau traseul de deplasare.

 

d) Ofiţeri şi subofiţeri din Securitatea Capitalei, îndeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Direcţia a V-a.

 

e) Elemente din alte unităţi de Securitate, inclusiv unităţile speciale 0544, 0195 şi 0110, precum şi din cele complet acoperite, comandate de col. Măiţă, col.. Văleanu, lt. col. Sîrbu, col. Nica, col. Eftimie şi lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (aşa stă scris în declaraţie – n.n.). Aceste din urmă şase unităţi, ca şi UM 0544, în ansamblu, şi UM 0195 puteau dispune şi de armament şi muniţii de provenienţă străină, precum şi de condiţii de pregătire adecvate.

 

 

Pagina 6 din declaratia lui Iulian Vlad

 

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/IMG_19757.jpg

 

 

2) Ofiţeri şi subofiţeri din Miliţie, atât de la Capitală, cât şi de la IGM, cu prioritate cei din Detaşamentul special de intervenţie şi cei care asigurau traseul.

 

3) Cred că s-ar impune verificarea, prin metode şi mijloace specifice, a trăgătorilor de elită din toate unităţile din Capitală ale Ministerului de Interne, precum şi a celor care au avut în dotare sau au îndeplinit misiuni folosind arme cu lunetă. N-ar trebui omişi nici chiar cei de la Dinamo şi de la alte cluburi sportive.

 

4) Unele cadre militare de rezervă ale Securităţii, Miliţiei şi Armatei, precum şi actuali (la data respectivă) şi foşti activişti de partid sau UTC, persoane apropiate trădătorului şi familiei sale ori care posedă arme de foc.

 

Propun, de asemenea, o atentă investigare a celor care au fost în anturajul lui Nicu Ceauşescu. Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusiv unele elemente de cea mai scăzută condiţie morală care puteau fi pretabile la asemenea acţiuni.

 

Ar fi bine să se acorde atenţia cuvenită sub acest aspect şi fraţilor dictatorului – Ceauşescu Ilie şi Ceauşescu Nicolae – care, prin multiplele posibilităţi pe care le aveau, puteau organiza asemenea acţiuni.

 

 

5) Anumite cadre militare sau luptători din Gărzile Patriotice.

 

 

6) Străini:

a. Din rândul celor aflaţi la studii în România:

- arabi, în general, şi palestinieni, în special, inclusiv cei care sunt la pregătire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militară);

  • alte grupuri de străini la studii (iranieni şi alţii).

 

 

Pagina 7 din declaratia lui Iulian Vlad

 

 

https://revista22.ro/files/news/manset/default/IMG_19758.jpg

 

b. Special infiltraţi (îndeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregătire pe linia MI sau a MAN);

c. Alţi străini aflaţi în ţară cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;

d. Foşti cetăţeni români (care ar fi putut intra în ţară şi în mod fraudulos).

 

7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat în chiar primele ore din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când, din mai multe unităţi de Securitate, între care Direcţia a V-a şi Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare şi diversă de armament şi muniţie”.

 

 

 Consider că rămân destul de puține de comentat după citirea textului de mai sus, cel puțin din partea cititorilor onești, astfel încât nu voi proceda (cum se practică de obicei) la o analiză extinsă a aspectelor menționate, analiză care în opinia mea ar ocupa prea mult spațiu și ar fi redundanată. Pentru igiena lecturii însă și pentru a preveni eventuale nelămuriri din partea unor cititori mai puțin familiarizați cu evenimentele voi face doar două scurte precizări.

 

 

Prima ţine de contextul în care a fost dată declaraţia şi de începutul ei, parte care aparent îl disculpă pe Iulian Vlad. La data la care a răspuns în scris întrebărilor procurorului Diaconescu, adică 29 ianuarie 1990, Iulian Vlad se afla în stare de arest (din 31 decembrie 1989) și aștepta să fie judecat pentru rolul său în conducerea, alături de Nicolae Ceaușescu, Vasile Milea și Tudor Postelnicu, represiunii de la Timișoara. Asupra sa planau şi suspiciuni (deplin întemeiate în opinia mea) că nu era străin de diversiunea armată începută în după-amiaza de 22 decembrie 1989.

 

 

Este motivul pentru care prima parte a documentului conține încercarea sa de a se justifica şi disculpa, precum şi argumente care în opinia lui îi puteau convinge pe procurori că nu avea nicio legătură cu „fenomenul terorist”. O nouă dovadă, dacă mai era nevoie de una în plus, a duplicității personajului, care pretindea că la deschiderea focului înspre sediul CC al PCR a rămas, conform propriilor termeni, „stupefiat”.

 

 

„Stupefiat” cum era, Iulian Vlad a găsit totuși suficientă stăpânire de sine pentru a pune mâna pe telefon (iată deci că nu îl oprea nimeni să țină legătura cu unitățile din subordine şi să le comunice ordine) și a suna direct la Dispeceratul Direcției a V-a (Securitate și Gardă) „unitate care asigura paza și securitatea interioară a Palatului Republicii”. Curios că primul lucru care i-a trecut prin cap șefului Securității în acele momente, referitor la identitatea celor care ar fi putut fi răspunzători de deschiderea focului, nu a fost suspiciunea că ar fi „turiști străini”, nici de „comandouri diversioniste ale GRU-KGB”, nici alte forțe externe. Se pare că aceste „dezvăluri incendiare” le-a păstrat pentru anii care au urmat. Și pentru o cei care au fost suficient de dezorientați, încât să le creadă. În ianuarie 1990 însă, cu perspectiva zecilor de ani de închisoare în față, Iulian Vlad era mult, mult mai dispus să spună lucrurilor pe nume, astfel încât, atunci când revine asupra chestiunii deschiderii focului în Piața Palatului (pagina 5) afirmă fără echivoc: „Este cât se poate de clar că numai niște oameni, care cunoșteau bine topografia locului, ori erau în complicitate cu cei care aveau asemenea cunoștințe puteau pătrunde în clădire (sau pe acoperișul ei) și transporta armamentul și cantitățile mari de muniție ce le-au avut la dispoziție”. Destul de clar. Trăgătorii erau fie securiștii de la Direcția a V-a, fie unii care lucrau împreună cu ei.

 

 

Și mai curios este că Iulian Vlad nu a găsit pe nimeni la sediul direcției („nici unul însă dintre numerele de telefon formate nu au răspuns”) care „devenise nefuncțional și nu se mai găsea acolo nici un ofițer șau subofițer”. Nici măcar unul, un ofiţer sau subofiţer de serviciu ceva? Dar unde erau ? Păi parcă era vorba că toți securiștii („toți, vă jur!”) erau consemnaţi în unități cu armele încuiate la rastel, că doar așa s-a spus în zilele respective şi 28 de ani după. Sau și asta este tot o poveste cu tâlc? Se pare că da, dacă ținem cont de realitatea că în zilele următoare un număr destul de mare de securiști (aparținând celor mai diverse unități, și în toată țara, nu doar în București) au fost prinși cu armele proprii și personale, hălăduind în cea mai deplină libertate printre revoluționari, ba chiar „ajutând” Revoluția. Chiar şi când ea nu cerea neapărat să fie „ajutată”. Dar asta este, cum s-ar spune, altă poveste.

 

A doua precizare este, în opinia mea, cel puţin egală ca importanţă după indicarea Direcţiei a V-a, USLA şi CTS (Comandamentul Trupelor de Securitate) ca principalele unităţi furnizoare de „terorişti”. La punctele 4 și 5 (pagina 6) din partea a doua a declarației, Iulian Vlad vorbește despre „unele cadre militare de rezervă ale Securității, Miliției și Armatei, precum și actuali (la data respectivă) și foști activiști de partid sau UTC, persoane apropiate trădătorului și familiei sale”, precum și despre „anumite cadre militare sau luptători din Gărzile Patriotice”. Iată o descriere cât se poate de precisă şi acoperitoare a rețelei „R”, celebra structură secretă care trebuia să funcționeze „pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” în timpul „războiului întregului popor pentru apărarea patriei”. Adică în tipul de scenariu din decembrie 1989. Nu este aici locul să reiau discuția despre această componentă, nici despre dovezile concrete pe care le-am găsit și pe care le-am prezentat chiar în paginilei revistei „22” asupra implicării ei în evenimentele din decembrie 1989.

 

 

Subliniez doar faptul că, prin această mărturie, Iulian Vlad arată indubitabil că ştia exact componeneța, structura și modul de operare al rețelei „R” lucru care nu putea fi explicat decât prin aceea că era, prin natura funcției (de şef al Securităţii), unul dintre cei care o coordonau. Ceea ce contrastează strident cu repetatele sale declarații ulteriore prin care nega că ar cunoaşte ceva despre existența unei astfel de rețele conspirate și despre legăturile ei cu Securitatea. A pretins că nu știe nimic despre rețeau „R”, planul „Z” și orice astfel de chestiuni, chiar şi atunci când Silviu Brucan l-a confruntat în seara zilei de 23 decembrie 1989, în timpul celebrei ședințe din sediul MApN, cerând-i lui direct să le ordone să depună armele şi să înceteze focul. Ori Silviu Brucan știa foarte bine ce știa, pentru că bazele structurii fuseseră puse în 1968, pe vremea când el însuşi era în cercul intim al puterii. De frică, Iulian Vlad a mințit și a dat vina pe „elemente loiale dictatorului”, sau pe „fanatici care acţionau individual”, deşi tot ceea ce se întâmpla pe străzi indica o acţiune coordonată şi condusă după regulile războiului. 

 

 

În încheiere nu doresc decât să atrag atenţia, din nou, celor care i-au adus în ultima vreme elogii lui Iulian Vlad şi Securităţii sale, sau au încercat să îi disculpe pentru şirul nesfârşit de crime, care a culminat cu măcelul din decembrie 1989, că nu este prea târziu să se disocieze de aceste susţineri complet false, imorale şi profund dăunătoare societăţii româneşti. Încă mai pot folosi scuza neştiinţei. Dar nu ştiu pentru cât timp.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22