Pe aceeași temă
Foreign Affairs face o analiza a Romaniei comuniste prezentand planurile grandioase ale fostul dictator Nicolae Ceausescu, care era convins ca modul prin care putea construi o economie puternica era sa creasca numarul de muncitori disponibili pentru productie. Pentru a-si indeplini planurile Ceausescu a instituit o serie de politici menite sa creasca populatia tarii, inclusiv interzicerea avortului, scoaterea in afara legii a masurilor de contraceptie si impunerea unei taxe asupra familiilor cu mai putin de cinci copii, conform ziare.com
Ca rezultat al acestor politici, s-a inregistrat o crestere dramatica a natalitatii. Insa multe familii sarace au fost obligate sa aiba mai multi copii decat isi puteau permite. Prin urmare, ca alternativa la cresterea copiilor in familii, Guvernul a incurajat parintii sa-i plaseze in mari institutii de stat.
Din cauza saraciei raspandite si a posibilitatilor economice limitate, multe familii si-au abandonat copiii la nastere sau la putin timp dupa. Ca rezultat, in decurs de cateva decenii, abandonul a devenit o alegere acceptabila pentru zeci de mii de familii. Astfel, in decembrie 1989, cand Ceausescu a fost rasturnat de la putere, mai mult de 170.000 de copii traiau in orfelinatele din Romania, potrivit sursei citate.
Chiar si la mai bine de 10 ani de la Revolutie, rata abandonului de copii a ramas la fel de mare precum in perioada ceausista. Astfel, mari orfelinate au continuat sa functioneze pana la inceputul secolului al XXI-lea, cand, la presiunile Uniunii Europene, au avut loc doua schimbari in aceasta privinta.
In primul rand, a fost vorba despre interzicerea prin lege a institutionalizarii copiilor mai mici de doi ani, cu exceptia cazurilor in care acestia prezentau handicapuri grave. A doua schimbare a fost reprezentata de eforturile sistematice de a inchide multe dintre aceste institutii, in favoarea fie a reunificarilor familiale, fie a plasarii in centre mai mici si cu aspect mai degraba de familie.
Copiii orfani, o istorie europeana din Evul Mediu
Sistemul romanesc de ingrijire institutionala pentru copii orfani sau abandonati nu a fost un fenomen unic si nici nou. Astfel, institutii pentru copii abandonati au aparut istoric in Europa in Evul Mediu, insa au iesit in evidenta in secolul al XIX-lea, in Europa de Vest, in semn de raspuns la urbanizare, razboi si boli.
In prezent, cresterea institutionala a copiilor este intalnita in multe parti ale lumii, cu precadere in Asia, America Centrala si de Sud, Orientul Mijlociu si, tot mai mult, in Africa. Si in Statele Unite ale Americii orfelinatele au existat in prima jumatate a secolului XX.
In prezent, conflictele armate de pe glob si epidemiile din Africa, precum virusurile HIV si Ebola, au facut ca milioane de copii sa ramana fara familii.
Din acest motiv, o privire indeaproape asupra mostenirii lui Ceausescu este justificata. Tinerii care si-au petrecut copilariile in institutii sunt lasati acum sa se descurce singuri, deseori fara adapost sau dependenti de droguri. Factorii de decizie din alte tari se confrunta cu o provocare similara: desi ingrijirea institutionala se dovedeste daunatoare pentru copii, putine state au destule resurse pentru a dezvolta institutii de plasament familiale alternative. Ingrijirea copiilor orfani, abandonati si maltratati ramane in continuare o provocare globala.
Cum erau "ingrijiti" orfanii din Romania
In ce priveste sistemul romanesc de ingrijire institutionala a copiilor, acesta a fost supravegheat de diferite ramuri ale Guvernului, iar copiii nascuti la tara erau adusi direct in institutii, in timp ce aceia nascuti in maternitatile din orase erau abandonati acolo.
Dupa ce au petrecut mai multe luni in maternitati, copiii au fost transferati in leagane, unde erau ingrijiti in grupuri de pana la 15, de persoane care lucrau in ture si care aveau putina experienta cu copiii sau educatie in domeniu.
Sursa citata mai noteaza ca, in timpul epocii ceausiste, in aceste institutii aveau loc examinari neuropsihiatrice, in urma carora copiii erau clasificati fie ca "normali", fie ca avand o "deficienta curabila", fie ca fiind "irecuperabili". Primii erau trimisi la case de copii, in schimb cei care erau numiti irecuperabili sau aveau un handicap erau trimisi in institutii unde conditiile de igiena erau precare, iar ei erau deseori abuzati fizic si sexual.
Toate aceste orori au iesit la lumina dupa prabusirea regimului Ceausescu, iar reportaje despre conditiile in care traiau copiii institutionalizati au fost preluate de media occidentala si transmise in toata lumea. Cu cele mai bune intentii, mii de familii din Europa de Vest si America de Nord au adoptat multi dintre acesti copii, insa si-au dat seama rapid ca acestia sufereau de intarzieri grave de dezvoltare si aveau probleme in relationarea cu ceilalti.
