Fost ministru al Agriculturii: 70% din suprafața țării, deșertificată.Putem cultiva kiwi și smochine

Dora Vulcan | 08.09.2019

70% din suprafaţa ţării a intrat într-un proces de aridizare din cauza schimbărilor climatice, iar irigaţiile sunt insuficiente pentru protejarea culturilor, spune un fost ministru al Agriculturii.

Pe aceeași temă

Aproape 70% din suprafaţa ţării a intrat într-un proces de aridizare din cauza schimbărilor climatice, iar irigaţiile nu mai sunt suficiente pentru a proteja culturile de temperaturile extrem de ridicate, susţine preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", într-un interviu acordat Agerpres.


Tabără vorbește despre efectele schimbărilor climatice asupra agriculturii din România şi spune că fermierii români ar trebui să cultive hibrizi rezistenţi la perioadele lungi de secetă, dar şi să modifice tehnologia pe cultură, respectiv să semene mai devreme pentru a putea evita temperaturile caniculare.

De asemenea, Tabără a afirmat că România ar putea cultiva "cu succes" multe alte plante care provin din zonele calde, cum ar fi măslinul, dar ar putea produce şi smochine, kiwi, susan, ricin sau bumbac, dacă s-ar face într-un sistem coordonat.

Nu în ultimul rând, fostul ministru al Agriculturii, un mare susţinător al ingineriei genetice, a precizat că Europa va pierde, şi implicit şi România, nu doar din punct de vedere al producţiei ci şi al competitivităţii, dacă se va merge în continuare pe o orientare ce exclude utilizarea biotehnologiilor.

Extrase din interviul cu preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti":

  • Ce înseamnă schimbările climatice pentru România? O încălzire treptată, care în ultimii 15-20 de ani, a ajuns la 2 - 2,5 grade Celsius. O creştere a temperaturii, fie numai cu o jumătate de grad, influenţează fenomene majore la nivel de ţară. Procesul acesta de aridizare nu a apărut de acum, a apărut de acum mai mult de 50 de ani. La nivel global se vorbeşte despre deşertificare. Acesta a evoluat extraordinar şi iată că o întâlnim la această dată, mai ales pe anumite zone ale României, cum este Dobrogea, Lunca Dunării, zonele de podiş din Moldova, partea de vest a ţării, zone care au intrat într-un proces de aridizare. Extinderea acestor zone foarte aride, cum este partea de sud-vest a României, partea din sudul Olteniei, cu peste 400.000 de hectare de soluri nisipoase, este o realitate.

  • Eu cred că aproape 70% din suprafaţa ţării (s-a deșertificat - n.r.), care cuprinde atât zone arabile, cât şi agricole, inclusiv zone forestiere. Şi vreau să explic. Aici nu este vorba despre zone, aşa cum am fost obişnuiţi, în care a plouat mai mult sau zone în care a plouat mai puţin. Fenomenul acesta de aridizare, de apariţie a perioadelor mai lungi sau mai scurte de căldură mare, astăzi este în partea de vest şi în decurs de o zi a apărut în toată ţara, ajunge la capătul celălalt al ţării.
    Mai mult decât atât. A crescut foarte mult perioada aceasta cu temperaturi foarte ridicate şi iată că ne întâlnim cu un alt fenomen care afectează România şi de care nu prea s-a ţinut seama. De exemplu, anul acesta plantele s-au maturizat rapid, pentru că nu a fost apă în sol - şi foarte puţini înţeleg problema - este vorba despre indicele de aridizare. Este vorba de umiditate relativă foarte scăzută, care coboară brusc şi uneori sub 50% şi ţine foarte mult timp, aproape nu mai poţi respira ca om, dar planta aceea care este pe stres...? Şi începe uscarea la floarea soarelui, la porumb, de sus în jos, nu de la bază spre vârf. La seceta pedologică ea începe de la pământ în sus. (...) Când apare fenomenul acesta, care este din ce în ce mai frecvent în România şi mai semnificativ ca efecte, plantele acestea se usucă de la vârf în jos, iar cele mai afectate sunt porumbul şi floarea soarelui. Foarte afectată este şi soia, care la anumite grade de temperatură nu mai este fertilă.

  • Irigaţiile reprezintă o soluţie, dar din păcate nu este suficientă. Doar irigaţiile nu rezolvă problema. Ele rezolvă doar problema umidităţii solului, la nivel de rădăcină, dar nu şi pe cea a umidităţii şi a secetei atmosferice. Aici avem o singură soluţie, cu două componente. În primul rând trebuie să îmi creez soiuri şi hibrizi de cultivare, care să fie tolerante la perioadele de secetă şi să îmi rezolv şi să repar tehnologii. Adică nu mai pot semăna porumbul în aprilie, ca să îl prindă seceta din iulie, trebuie să mă duc cu semănatul către martie, poate februarie. Este o problemă importantă, colosală aş spune. Aici este un test pe care ar trebui să îl cerem tuturor companiilor producătoare de hibrizi, i se spune "cold-test" şi este testarea rezistenţei la temperaturi scăzute a seminţei germinale sau a tinerilor plăntuţe la oscilaţii de temperatură. Asta ar trebui să ajungă companiile să ceară şi inclusiv Inspectoratele pentru controlul calităţii seminţelor, introducerea ca probă obligatorie, dacă este vorba de sămânţa de floarea soarelui sau de porumb. Momentan se face doar la cerere, dar eu cred că ar trebui să devină obligaţie pentru producătorii de sămânţă, iar pe buletinul de analiză să apară şi valorile indicelui cold-test, ca fermierul să poate alege acei hibrizi care au toleranţă, să îi semene mai timpuriu, ca să nu prindă seceta din vară şi atunci cred că nu mai sunt probleme. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la floarea soarelui.

  • Apa aceasta care ne vine torenţial şi care îmi cade pe teren prăfos - pentru că datorită acestor perioade lungi de secetă, de arşiţă directă, terenul strică din structura lui, se face praf şi deasupra se bătătoreşte - deci dacă vine o ploaie rapidă de volum mare face un blocaj, creând probleme formidabile de inundaţii. Apa nu intră în sol. Aici intervine un alt lucru la care noi am renunţat şi datorită unor chestiuni de mediu prost abordate. Noi nu mai facem acele acumulări pe care le făceam din apele de primăvară. Noi nu ar trebui să le lăsăm să plece în Dunăre. Ar trebui să captăm aceste ape şi acesta ar fi rolul Canalului Siret-Bărăgan, dacă ar fi făcut, el s-ar putea duce până la Prut, să preia tot excedentul de apă din Prut şi Siret pe care îl depozitez în mijlocul Bărăganului, în lacul din Bărăgan, şi de acolo îmi iau când vreau.

  • Pe acest subiect aş mai vrea să spun un lucru, pe care l-am văzut în SUA. Eu nu aş da drumul la restructurarea din localităţile rurale, chiar şi la cele urbane, fără a colecta apa pluviometrică, nu în canalul în care intră apa uzată, ci într-un canal separat şi care să fie depozitată afară într-o amenajare. Să fie acest lucru o obligaţie. Se pot da proiecte, inclusiv cu fonduri europene, pentru că este vorba despre gestionarea unei resurse naturale. Eu, dacă mă duc cu nişte măsuri de mediu, problema aceasta a apei, a valorificării ei, a conservării, ei este una dintre cele mai importante, la fel ca şi solul. Şi astfel de măsuri se pot face şi în viitorul Program Naţional Strategic. Atunci când sap canalul pentru apele uzate, lângă el vine o conductă care preia apa de pe acoperiş - şi aşa noi plătim apa pluvială. Acum apa se duce în staţiile de epurare şi nu face altceva decât să mărească volumul de curăţire, cu costuri în plus. În SUA, inclusiv în campusurile universitare, am văzut aceste locuri de acumulare a apei. Dacă nu te uiţi cu atenţie şi nu ştii despre ce este vorba, nu le vezi când nu e apă, pentru că toate sunt înverzite. Când este prea plin, li se dă drumul parţial. Restul, toată apa aceea, revine fie ca o zonă de agrement, fie este utilizată inclusiv pentru menţinerea spaţiilor verzi. Putem să facem un bazin care să preia din apa pluviometrică a Bucureştiului şi am putea iriga cu ea spaţiile verzi.

  • Eu am ridicat această problemă când am fost ministru al Agriculturii, inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Noi pierdem enorm de multă apă în anumite perioade scurte de timp, după care îi ducem lipsa perioade lungi de timp. Nu este normal. În această zonă trebuie să fie o strategie foarte clară, având în vedere problema schimbărilor climatice. Strategia ar trebui făcută la nivel de Guvern, dar politicienii trebuie să fie dublaţi de specialişti de la ANM, de la ASAS, avem nouă secţii, de la Academia Română cu structurile ei, dar sunt şi alte instituţii de învăţământ superior, dar deocamdată nu ni s-a cerut părerea...

  • Aici, chiar este nevoie de biotehnologii sau de acea inginerie genetică, deoarece aceste organisme de care vorbeam ca o parte importantă a luptei împotriva schimbărilor climatice nu se pot realiza prin metodele clasice, pentru că ia foarte mult timp să creezi un porumb cu rezistenţa sorgului la secetă. Nu avem cum, dar, dacă se aplică bioingineria sau ingineria genetică, se poate prelua de pildă de la sorg acea genă care determină ceara de pe frunze, care determină numărul de perişori absorbanţi şi se poate transfera la porumb. Un alt exemplu, de ce nu s-ar lua o genă de la pir, care este rezistentă la secetă? Despre pir se spune că îl pui în vârful cumpenei fântânii, îl laşi un an, şi pe urmă îl aduci şi îl pui în pământ, iar el germinează din nou. Atât este de rezistent. Genele acestea, transferate în sistemul plantelor utilizate, ne pot ajuta foarte mult şi cu adevărat împotriva schimbărilor climatice.

  • Dar mai este un lucru pe care trebuie să îl facem: zonarea plantelor noi, aduse din regiunile calde, secetoase. Se poate începe un astfel de program, care ar trebui obligatoriu susţinut prin fonduri, naţionale şi europene, pentru că el vine tot pentru contracarea schimbărilor climatice. Încălzirea vremii la noi înseamnă posibilităţi de a produce multe alte produse pe care acum le importăm.

  • Cred că multe plante din zonele calde pot să îşi facă loc, la un moment dat, de pildă măslinul. Putem produce smochine, kiwi, susan, ricin sau bumbac, dar toate acestea într-un sistem coordonat.

  • Unele chiar cu succes, dar altele pot fi introduse treptat, pe soiuri care să se potrivească pentru ţara noastră. Nu pot aduce un soi din SUA sau din Grecia, cu rezultate bune la noi. Dar eu am baza genetică. De asemenea, putem să producem arahide sau plante medicinale. Noi chiar cultivăm acum arahide, nu cu extensie foarte mare, dar pe anumite zone. Am produs şi soiuri, dar ele ar putea să fie un domeniu de producţie în care să îţi reduci foarte mult importurile.

interviul integral pe Agerpres

Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii în guvernul Văcăroiu (1994-1996) și în guvernul Boc (2010).

Este inginer agronom, doctor în agronomie, profesor universitar - titular al disciplinei de Fitotehnie - Plante Tehnice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

În anul 1990 devine membru fondator la "Vatra Românească" . În 1991 s-a înscris în Partidul Unității Naționale Române (PUNR), unde a fost vicepreședinte între 1992 și 1995, când președinte al partidului a fost Gheorghe Funar. În 1997 devine președinte al acestui partid (din care este exclus Gherghe Funar în același an) pe care-l părăsește în 2002, nu înainte de a face o fuziune perdantă în alegeri cu partidul condus de fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu. Partidul este reînființat peste un an sub titulatura de schimbată de Partidul Unității Națiunii, în loc de ”naționale” Române. Surdu trece în 2002 la Partidul Democrat dar numai după ce este înlocuit cu Mircea Chelaru la conducerea partidului care avea să fie absorbit în 2006 de Partidul Conservator, condus de fostul turnător la Securitate Dan Voiculescu, care între timp a executat și o pedeapsă cu închisoarea pentru devalizarea Institutului de Cercetări în Agricultură (ICA).

Surdu a fost ministru al Agriculturii și Alimentației în ”patrulaterul roșu” (PDSR, PRM, PUNR, PSM), în guvernul Văcăroiu, parlamentar PUNR și PDL și preşedinte al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice din Camera Deputaţilor.

Este membru al Asociaţiei "Cultul Eroilor" şi al Asociaţiei Culturale patriotice "Avram Iancu".

Susținător al biotehnologiilor și autor a două soiuri de "cânepă dioică" omologate, Lv110 şi Silvana.

interviul integral, pe Agerpres

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22