Leul a atins inca un maxim istoric. Jucatorii straini nu au incredere ca se vor lua decizii importante la summitul de miercuri

Fara Autor | 23.05.2012

Pe aceeași temă

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a atins un nou maxim istoric, de 4,4587 lei/euro, în urcare cu 1,35 bani faţă de marţi, dupa ce saptamana trecuta cursul atinsese 4,4463 lei/euor. Dealerii spun că banca centrală a vândut indirect volume semnificative de euro pentru a tempera o depreciere mai accentuată a leului.

Cursul leului faţă de euro a depăşit record după record de la începutul lunii mai, depreciindu-se cu 1,4%, iniţial din cauza turbulenţelor de pe scena politică locală, informeaza Gandul, la care s-au adăugat temerile privind soliditatea zonei euro, mai ales din cauza situatiei Greciei.
 
Leul a pierdut 3,2% în raport cu euro incepand cu luna ianuarie, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie.
 
Totodată, a continuat să urce şi referinţa pentru dolar, cu 4,55 bani, la 3,5272 unităţi, un nou maxim începând cu 1 iulie 2010. La data menţionată, referinţa s-a situat la 3,5420 lei/dolar.
 
Pentru francul elveţian, cotaţia a crescut la 3,7133 lei/franc, reprezentând un nou nivel maxim începând cu 5 septembrie 2011. La începutul lunii septembrie, francul a fost cotat la 3,8133 lei.
 
Cursul a urcat peste 4,4600 lei/euro în prima oră a şedinţei, deprecierea leului şi a celorlalte valute din regiune fiind influenţată de scăderea euro în raport cu dolarul.
 
 
BNR a vandut volume mari de euro
 
Dealerii spun că BNR a vândut volume semnificative de euro pentru a susţine cursul aproape de 4,46 lei/euro, iar jucătorii străini au fost principalii cumpărători de valută, care nu au incredere ca summitul informal de miercuri se va solda cu solutii concrete.
 
"Lipsa unei intervenţii valutare agresive ar trebui să menţină presiunea de depreciere şi, presupunând că apetitul pentru risc la nivel internaţional nu va înregistra o modificare majoră, pare probabil ca leul să se îndrepte către nou nivel de rezistenţă, probabil 4,5 lei/euro", crede Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, citat de Gandul.
 
Potrivit dealerilor, euro s-a depreciat masiv în raport cu dolarul, întrucât jucătorii nu au încredere că liderii UE vor lua decizii importante la summitul de miercuri pentru a combate criza datoriilor. De regulă, în momente mai tensionate, jucătorii se retrag spre active mai sigure, iar dolarul este privit ca o monedă mai sigură decât euro şi, implicit, şi decât valutele din regiune. 
 
De asemenea, temerile că Grecia ar putea fi nevoită să părăsească zona euro s-au amplificat după ce premierul elen Lucas Papademos a declarat miercuri, într-un interviu, că Grecia nu are altă soluţie decât să respecte programul de austeritate, sau să iasă din uniunea monetară.
 
Băncile comerciale au practicat miercuri dimineaţă dobânzi de 1,09 - 1,59% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, sub nivelurile de marţi, de 1,85% - 2,35% pe an. Dobânzile au scăzut vizibil începând de marţi, de la nivelurile de luni, de 4,58% - 5,08% pe an, pe fondul unui surplus de lichiditate pe care îl au unele bănci după ce luni Banca Naţională a României a împrumutat nouă instituţii de credit cu 7,94 miliarde lei (1,78 miliarde euro). Banca centrală a oferit astfel cea mai mare sumă de după luna februarie 2010 din cadrul unei licitaţii repo.
 
Anterior, creşterea dobânzilor a fost cauzată de intervenţiile valutare din şedinţele precedente realizate de BNR, care a vândut euro şi a retras lei din piaţă, pentru a tempera deprecierea monedei naţionale.
 
Randamenetele pentru depozitele la o săptămână au stagnat la 4,79 - 5,29%.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22