Ponta, dupa intalnirea cu delegatia FMI: Prioritatea unu este majorarea salariilor, dar creaza probleme de deficit

Fara Autor | 30.04.2012

Pe aceeași temă

 

Premierul desemnat, Victor Ponta, a spus, după întâlnirea avută luni cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene, că a transmis un mesaj de stabilitate şi că ar vrea ca draftul noii scrisori de intenţie să fie adoptat pe 8 mai de noul Guvern pentru a ajunge pe masa boardului FMI, care se va întruni în iulie.
 
“Vă mulțumesc că ați venit la această întâlnire informală. Îi mulțumesc fostului ministru Drăgoi (ministrul demis al Finanțelor, Bogdan Drăgoi, n.red.) pentru prezență, deoarece eu cred în continuitate, în continuarea măsurilor bune ale precedentului Guvern. Acum îmi dau seama cât de bună a fost ideea să mă întâlnesc cu dumneavoastră în 2011 și 2012.
 
Intenția noastră politică, a USL, este să facem cât de multe putem pentru a menține stabilitatea României și a asigura o predictibilitate pentru țara noastră și să avem cât de curând posibil, sper că lunea viitoare, un Guvern care va respecta toate responabilitățile noastre asumate în fața organismelor internaționale. Asta este o decizie politică și sper că împreună cu dumneavoastră vom reuși să îndeplinim acest obiectiv cât mai repede”, a declarat Ponta, potrivit NewsIn.
 
 
Probleme de deficit - majorarea salariilor
 
Majorarea salariilor este prioritara pentru guvernul USL, dar creaza probleme de deficit, a subliniat premierul desemnat Victor Ponta, dupa intalnirea cu delegatia FMI.
 
"Reintregirea salariilor si masurile de relansare sunt prioritatea numarul unu. Contributia de 5,5% pentru pensii este prioritatea numarul zero", a precizat acesta, intrebat daca viitorul guvern va majora salariile si va plati pensionarilor contributiile de asigurari sociale declarate neconstitutionale.
 
Majorarea salariilor "creaza probleme de deficit dar reprezinta pentru noi o prioritate. Cam tot ce prezinta pentru noi o prioritate eu cred ca se va intampla pana in noiembrie", a adaugat Ponta.
 
"Din cifrele existente, sunt premise, dar asta presupune o schimbare a tintei de deficit", a adaugat Victor Ponta.
 
Premierul desemnat nu a dorit sa ofere un raspuns mai exact, notand ca "acum chiar trebuie sa fiu foarte serios in tot ceea ce spun".
 
"Ce va pot spune sigur si ce reprezinta o preocupare in plus pentru noi e ca in ultimele 18 luni, prin lipsa de actiune a guvernului in ce priveste restituirea proprietatilor, s-a creat Romaniei o situatie extrem de complicata. Vom cauta solutii pentru aceasta situatatie extrem, extrem de grava", a afirmat Ponta.
 
El a precizat ca CEDO a dat un termen de 18 luni Romaniei pentru a adopta o serie de masuri in acest sens, iar acest termen expira in data de 12 iulie. Aceasta data ar putea fi, eventual, prelungita pana la inceputul lunii septembrie, "mai mult nu".
 
Ponta a spus că a discutat cu reprezentanţii FMI, MB şi CE despre priorităţile Cabinetului său care vor putea puse în aplicare în acest an, iar restul obiectivelor vor fi incluse în proiectul de buget pe anul 2013. Ponta a menţionat că nu este vorba despre surprize extraordinare şi că măsurile au fost deja menţionate în textul moţiunii de cenzură. 
 
 
Viitorii ministri, alesi pe baza experientei
 
Marti seara urmeaza sa fie prezentata lista noului guvern, urmand ca miercuri conducerile celor trei partide care formeaza USL-ul sa discute, incepand cu ora 11,00, aceste propuneri. Victor Ponta a spus, dupa intalnirea cu delegatia FMI, ca are "in minte" lista noilor ministri si nici macar acestia nu sunt la curent cu propunerile care vor fi avansata. Alegerea acestor ministri s-a facut pe baza "experientei, a profesionalismului si a integritatii".
 
"Daca obtinem sprijinul politic pentru lista noilor ministri, dupa acest vot sper ca tot miercuri sa am o discutie politica cu celelalte grupuri din parlament care eventual ar putea sa ofere un sprijin la investitura noului guvern", a precizat el.
 
Victor Ponta a precizat ca liderul PNL, Crin Antonescu, nu va fi membru al guvernului si acesta este motivul pentru care nu a fost prezent la discutiile cu FMI de luni. 
 
"In timp ce eu acum negociez cu FMI, presedintele (Traian Basescu, n.r.), asa cum este si normal, este la mare", a comentat el, ironic.
 
Premierul desemnat a mai spus ca in decurs de o luna va prezenta un audit al activitatii guvernului Mihai Razvan Ungureanu.
 
"Delegaţia FMI, a BM şi CE ar urma să-şi încheie vizita în data de 8 sau 9. Intenţia mea este ca, până atunci, deşi Guvernul sigur va fi votat în data de 7, să avem toate discuţiile necesare pentru ca pe 8, în prima şedinţă a noului guvern, să dezbatem şi să aprobăm scrisoarea de intenţie, în aşa fel încât delegaţia să plece deja cu scrisoarea care va fi supusă board-ului FMI probabil în luna iunie", a spus Ponta inainte de intalnirea cu delegatia FMI.
 
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, in debutul discutiilor cu Fondul Monetar International, ca noul guvern doreste sa pastreze stabilitatea si credibilitatea macroeconomica a tarii.
 
"Dorim ca pana luni sa avem un nou guvern pentru a ne respecta responsabilitatile fata de partenerii internationali", a spus Ponta, citat de Hotnews.
 
Victor Ponta era insotit la discutiile cu delegatia FMI de actualul ministru de Finante, Bogdan Dragoi, de Daniel Daianu, Liviu Voinea (nume vehiculat pentru ministerul Economiei) si Daniel Constantin (liderul PC, posibil viitor ministru al Agriculturii). La intalnire nu a participat Crin Antonescu. 
 
"Sunt recunoscator ca sunteti aici pentru ca nu e o situatie comuna si sunt foarte recunoscator ministrului Bogdan Dragoi pentru ca este aici pentru binele tarii", a adaugat Ponta.
 
Inainte de intalnirea in calitate de premier desemnat cu reprezentantii FMI, CE si BM, Victor Ponta a spus ca mesajul pe care doreste sa il transmita acestora este de stabilitate financiara si guvernamentala.
 
"Din obligatiile asumate pana acum putine mai pot fi schimbate.(...) Lucrurile pot fi discutate pana luni, marti sa fie aprobata la prima ora scrisoarea de intentie si sa mearga cu ea la Washington", a mai adaugat Ponta, demonstrand ca este convins ca guvernul pe care il va anunta in zilele urmatoare va trece pana atunci de votul Parlamentului.
 
Intrebat de jurnalisti daca are timp in cele cateva luni pana la alegerile parlamentare sa creasca salariile bugetarilor si sa dea diferentele la pensii, asa cum au promis liderii USL inainte de caderea guvernului Ungureanu, Victor Ponta a replicat "Avem timp sa facem multe lucruri bune. Nu o sa facem minuni si nici nu o sa promitem minuni. Au promis multi...".
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22