Pe aceeași temă
Calin Popescu Tariceanu a cerut scuze, vineri dupa-amiaza, si sustine ca l-ar fi confundat pe Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu ucis de Securitate, cu un alt fost student.
După replica dură a lui Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist ucis de Securitate, liderul ALDE și-a recunoscut eroarea, despre care spune că a fost fără intenție, doar că memoria i-a jucat o farsă. Însă s-a arătat deranjat că a fost acuzat de „politicianism abject”, el fiind un luptător pentru drepturi și libertăți.
„Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate aceasta bătălie, nu văd ce capital politic aș fi putut obține doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de «manevre insalubre» înseamnă a crede că eu aș fi mizat total și nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiți o minciună abjectă, că nu aș fi luat în calcul nicio clipă o reacție a dvs. mai mult decât firească de dezmințire, ceea ce s-a si produs, de fapt. Chiar credeți că aș fi putut fi atât de naiv?", menționează Tăriceanu într-o scrisoare deschisă.
Politicianul sustine ca nu are „interese de moment”, așa cum l-a acuzat Andrei Ursu.
"Spuneti ca am facut asta urmarind «interese de moment». In realitate, privind in jur cu uimire si tristete, incep sa cred exact contrariul: ca lupta in care m-am angrenat pentru demiterea fostului procuror de la Aiud seamana cu a lui Don Quijote cu morile de vant si ca mi-am pus in cap mai multi decat mi-am adus aproape.
In orice caz, marii «anticomunisti» ai patriei, cu a lor tacere complice, sunt o cauza sigur pierduta pentru mine", a completat liderul ALDE.
Tariceanu i-a mai transmis lui Ursu: "Va reamintesc ca am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazar tocmai pentru ca am considerat ca un om angrenat in prigonirea opozantilor regimului comunist, precum a fost si tatal dvs., nu isi are locul intr-o functie publica de asemenea nivel.
Am refuzat, din acelasi motiv, sa merg la discutiile cu presedintele Romaniei de la Cotroceni" si ca "si eu, ca si dvs., impartasim aceleasi principii, cred, macar in atitudinea fata de comunism si suntem la fel de revoltati fata de cazul domnului Augustin Lazar.
Pacat, as spune, ca nu aceeasi opinie fata de prigonitorul de disidenti o au si alti membri ai Fundatiei Gheorghe Ursu, pe care ati infiintat-o cu multi ani in urma, ori alti intelectuali care si-au manifestat, candva, revolta fata de musamalizarea dosarului Ursu de catre conjuratia procurori-servicii-politie-judecatori, dar azi se intrec a-l preamari si premia pe Augustin Lazar, «tatal detinutilor» de la Aiud. Ori, pur si simplu, tac din gura, dar cine tace, se stie, consimte!".
Tariceanu face referire la faptul ca Andrei Ursu, alaturi de 11 personalitati romanesti, i-au trimis o scrisoare lui Augustin Lazar in care l-au intrebat de ce lipsesc din Dosarul Revolutiei, trimis recent in judecata, tocmai securiștii care au tras in multime in decembrie '89.
Nu l-am cunoscut niciodată pe Tăriceanu
Într-o scrisoare adresată redacției, Andrei Ursu, spune că nu a urmat cursurile facultății la care Tăriceanu era angajat și în plus, când a a fost asasinat tatăl său în închisoarea comunistă, el absolvise de doi ani cursurile facultății de Automatică din Institutul Politehnic București.
Reacția lui Andrei Ursu
„Nu l-am cunoscut niciodată personal pe domnul Călin Popescu Tăriceanu.
Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau în vreun alt cadru.
Înțeleg că domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Construcții. Eu nu am urmat această facultate, ci pe cea de Automatizări și Calculatoare, la Institulul Politehnic București.
La momentul uciderii tatălui meu de către Securitate, în închisoare, eu nu mai eram student de doi ani. Am terminat facultatea în anul 1983, deci nu avea cum să-mi fie teamă că acest lucru ar putea să aibă consecințe, pentru că ar fi urmat să-mi pregătesc examenul de diplomă.
Deci, nu cred că mai e nevoie să menționez că aceste afirmații ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu sunt în întregime false”.
O manevră politicianistă dezgustătoare
„Faptul că domnia să pretinde că eu aș fi venit la el să-i "împărtășesc" subiectul uciderii în închisoare a tatălui meu, disidentul Gheorghe Ursu, găsesc că este o manevră politicianistă dezgustătoare. Nu mi se pare efectul unei memorii defecte. Orice om care a trăit în perioada dictaturii ceaușiste și a terorii Securității știe că a discuta cu cineva despre acest subiect însemna cu necesitate ca acea persoană să-mi fie foarte apropiată. Mai mult, să fi avut încredere totală în el că nu mă va turna Securității”, precizează Andrei Ursu.
„Nu e plauzibil, deci, că pe domnul Tăriceanu îl înșală memoria. Aceste lucruri nu se uită și cu atât mai puțin pot fi construite "din greșeală", printr-o festă a unor amintiri în derivă. Este evident că domnul Tăriceanu a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică. El dorește să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident. Se erijează nu doar într-un profesor al meu (care n-avea cum să fie), dar - printr-o insalubră manevră oportunistă - chiar într-un apropiat al meu, deosebit de intim, în care aș fi avut atâta încredere, încât să-i fi confiat informații despre soarta tatălui mei ucis de Securitate!”, acuză fiul disidentului anticomunist.
„Cu atât mai mult cu cât minciuna este enunțată cu o figură fermă și un aplomb - de o mare forță de «convingere» - care mă face să mă gândesc cu înfiorare la modul cum și-a construit cariera acest politician, a cărui credibilitate pare că se bazează pe acest tip de aplomb.
Dat fiind contextul interviului în cauză, nu pot să nu asociez fabulația domnului Tăriceanu legată de mine și de memoria tatălui meu cu interesele de moment ale politicianului Tăriceanu. Mi se pare evident că domnia sa încearcă să se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru în totalitate inventat), pentru a-și câștiga o jalnic de nemeritată credibilitate în atacurile sale - și acestea, în cea mai mare parte, false - împotriva procurorului general”, arată Andrei Ursu, care cere ca aceste aspecte să fie aduse la cunoștința opiniei publice.
