Tăpălagă ”denunță” piruetele” lui Daniel Morar cu SRI: ce spunea Morar în 2012 și ce spune acum

Dora Vulcan | 03.04.2018

Foștul șef al DNA, Daniel Morar, și-a schimbat radical poziția față de colaborarea cu SRI, remarcă jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro, după ce compară două interviuri date de fostul șef al DNA: în 2012 și pe cel dat luni Sorinei Matei.

Pe aceeași temă

 

 

În două interviuri luate în 2012, la trei ani de la semnarea protocolului de cooperare dintre Parchetul General și SRI, Morar se declara foarte mulțumit de colaborarea cu SRI, relație pe care o caracteriza drept foarte bună și afirma că nu dispune de nicio probă pentru a spune că SRI dirijează dosarele.  

 

 

„Am căutat întotdeauna, în înțelegere cu ei, ca fiecare din cele două instituții să-și păstreze competența”, afirma Morar în 2012.

Într-un interviu acordat luni jurnalistei Sorina Matei, Morar susține că nu ar fi respectat protocolul cu SRI, că le-ar fi comunicat procurorilor că documentul va fi ignorat și că „nu vom comunica modul în care vor fi valorificate informațiile primite de la SRI”.

 

Minutul 1.26

 

 La scurt timp după ce fostul președinte Băsescu i-a prelungit cel de-al doilea mandat cu încă șase luni, în februarie 2012 (la trei ani de la semnarea protocolului cu SRI), Daniel Morar ridica în slăvi relația cu Serviciul Român de Informații. Morar, într-un interviu acordat HotNews.ro în februarie 2012:

 

 “Daniel Morar: (…) În privința colaborării cu SRI-ul eu spun ca abia acuma este una bună, abia acuma de câțiva ani, în sensul că SRI-ul face exact ceea ce-i cere legea. Atunci când are indicii asupra savârșirii unor fapte de corupție trimite datele procurorului.

 

D.T: Cum adică abia acum de câțiva ani?

Daniel Morar: Vă aduceți aminte ca la începutul mandatului meu am făcut o afirmație ca 90% din informațiile primite de la SRI nu se confirmă. Or, acum, informațiile primite de la SRI, pe care ei le culeg în cadrul activității specifice, dar care au legătură cu săvârșirea unor fapte penale, sunt mult mai consistente și s-au putut forma dosare serioase.

 

D.T: Credeți că SRI dirijează lupta anti-corupție? Pentru că totul începe acolo, mai puțin la dvs.

Daniel Morar: Nu, categoric nu cred. N-am nici o data, nici o probă să spun că SRI dirijează dosarele. Văd că indiferent de persoana care este privită de o anchetă, de o acțiune informativă, atunci când există indicii de săvârșirea unor fapte de corupție noi primim această sesizare. Și chiar cred că nu putem susține asa ceva din moment ce, ați văzut, cel puțin în cursul anului trecut, oamenii care au făcut obiectul anchetelor, oamenii care au fost arestați, au ținut de partidele aflate la putere.

 

 

 

Ce a declarat Daniel Morar în interviul publicat luni de jurnalista Sorina Matei:

 

„Daniel Morar: La începutul anului 2009, am primit, în calitate de procuror-șef al DNA, spre conformare, sub forma unui document clasificat, protocolul de colaborare încheiat între PÎCCJ și SRI. Este vorba de documentul care a fost declasificat și care a apărut în spațiul public săptămâna trecută. La acel moment, după studierea acestuia, am avut o discuție telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruța Kovesi, ocazie cu care i-am spus că eu nu agreez un asemenea protocol în condițiile în care prin acesta se adaugă la Codul de procedură penală, iar unele dispoziții sunt chiar contrare legii. Mi-a spus că aceasta este decizia luată și că protocolul trebuie respectat. I-am răspuns că nici procurorii DNA și nici eu nu vom respecta și nu vom aplica acest protocol. Acesta este motivul pentru care nu am prelucrat protocolul procurorilor din cadrul DNA, nu l-am adus la cunoștința lor, dispunând doar arhivarea acestuia la Compartimentul de documente clasificate din cadrul instituției.

 

Rep: Punctul 6 din acest protocol stabileşte ca o responsabilitate clară a Parchetului comunicarea “în mod operativ” către SRI, într-un termen de 60 de zile, a modului cum erau valorificate informările şi sesizările venite de la SRI. După semnarea protocolului din 2009 şi până aţi plecat de la şefia DNA, cum ajungeau informările şi sesizările SRI în DNA?

Daniel Morar: Începând cu luna februarie 2009, toate sesizările întocmite de către SRI au fost transmise la DNA doar prin Cabinetul Procurorului general al PÎCCJ, sub semnătura acestuia, spre deosebire de perioada anterioară în care sesizările de competența DNA erau trimise direct la această unitate de parchet. Fiecare sesizare a SRI era însoțită de o adresă în care ni se cerea ca, în conformitate cu art.6 din Protocol, să comunicăm modul de valorificare a informațiilor cuprinse în sesizare. Pe această cale au aflat și procurorii din cadrul DNA, cărora le erau repartizate aceste sesizări, de existența protocolului încheiat între PÎCCJ și SRI, fără însă a-i cunoaște conținutul. Am fost întrebat despre această obligație de către procurorii șefi de secție, le-am confirmat că a fost încheiat un protocol între cele două instituții, dar pe care îl vom ignora și, prin urmare, nu vom comunica modul în care vor fi valorificate informațiile primite de la SRI. Prin urmare, toate sesizările primite de la SRI, atât cele care nu au avut potențial de valorificare, cât și cele care au fost valorificate în sau prin întocmirea unor dosare penale, au fost arhivate, conform procedurii interne DNA în vigoare în acel moment, din dispoziția procurorului de caz, la Compartimentul de documente clasificate, fără realizarea informării prevăzute la art.6 din Protocol.”

 

articolul integral de oe G4Media.ro, AICI

 

 

 

Background

 

 

Kovesi il contrazice pe Morar: Exista dovezi ca a aplicat Protocolul. Nu a spus ca e ilegal

 

 

Procurorul sef al DNA Laura Codruta Kovesi sustine că Daniel Morar, fostul sef al DNA, minte atunci cind spune ca nu a aplicat și respectat protocolul incheiat  intre SRI si Parchetuul general in 2009 si ca nu l-a denuntat niciodata ca fiind ilegal.

 

 

Kovesi explica intr-un interviu pentru Europa FM ca atunci cind s-a facut protocolul cu SRI s-a constituit  un grup  de lucru din care au facut  parte procurori din mai multe structuri si ca astfel de protocoale s-au incheiat cu mai multe institutii, SRI fiind singurul care putea face interceptari.

 

 „A fost, inițial, întocmit un proiect de protocol, s-au făcut observații și modificări pe marginea lui. Apoi, cu aprobarea lui Daniel Morar, acest protocol a fost multiplicat si toti procurorii din subordine au primit copii, mii de magistrați l-au aplicat ani de zile. Exista dovezi scrise ca acest protocol s-a aplicat si Daniel Morar, in calitate de procuror general, nu a denuntat niciodata acest protocol ca fiind ilegal", a spus Kovesi marti dimineata.

 

„Cu dl Morar am avut mai multe convorbiri telefonice, era firesc, nu doresc să intru în polemică cu dânsul, sunt convinsă că a vrut să lămurească într-un anumit fel lucrurile, au trecut șase ani de la momentul la care dumnealui nu a mai deținut funcția de procuror șef al DNA și probabil sunt detalii pe care dumnealui nu și le mai amintește exact.”, a declarat la Europa FM șefa DNA.

 

 

Kovesi a spus ca nu a informat despre protocol pe niciunul dintre presedinti, nici pe Traian Basescu, nici pe Klaus Iohannis.

 

"Ca  procuror general eu nu i-am trimis acest protocol (lui Traian Basescu, n.red.) deci nu pot sa va spun direct daca l-a vazut sau nu l-a vazut. Nici dl. presedinte Klaus Iohannis nu a primit acest document, nu puteam sa ii trimit acest document, care era secretizat la acel moment", a mai spus Kovesi.

 

Sefa DNA a explicat ca si alte institutii au avut protocoale cu SRI pentru ca la acel moment Serviciul era singurul care putea face interceptari, iar aceste protocoale doar stabileau reguli unitare.

 

"A fost necesar (protocolul, n.red.), sa ne raportam la 2009, erau structuri de parchet care nu aveau in dotare un reportofon sa faca o inregistrare ambientala. S-a simtit nevoia de a exista un astfel de protocol si de a armoniza procedurile, nu e vina procurorilor ca interceptarile se faceau exclusiv prin SRI, cum stabilise CSAT. Nu aveam decizia CCR care spunea ca doar procurorul sau politistul pune in practica decizia de interceptare. Protocolul doar a vrut sa stabileasca practici unitare", a explicat Kovesi.

 

Sefa DNA a spus ca, desi e secretizata, corespondenta poate fi verificata oricand de Inspectia Judiciara, de CSM: "Daca n-ar fi existat o astfel de corespondenta scrisa, nu ar fi putut fi verificate".

 

Kovesi a explicat ca este o diferenta din punct de vedere juridic intre termenii colaborare si cooperare si echipe operative comune si echipe mixte.

 

"Haideti sa nu facem confuzii. Protocolul nu se numeste de colaborare, exista protocol de cooperare institutionala. Colaborare presupune altceva. Partile coopereaza potrivit competentelor si atributiilor din lege. Din punct de vedere juridic e o diferenta. Nu exista notiunea de echipa mixta. Sunt termeni diferiti, cu notiuni diferite, echipa mixta inseamna ca atunci cand un ofiter cu un procuror au o echipa mixta pot sa faca aceleasi lucruri.

 

Ori aceste echipe comune doar aveau activitati tehnice, specifice, prevazute in lege. Atunci cand procurorul solicita efectuarea unui filaj, se intocmea aceasta echipa, adica procurorul putea sa aiba un dialog cu ofiterul care facea filajul. Aceasta activitate nu putea sa o faca procurorul singur si protocoloul a stabilit limitele. Eu sunt foarte riguroasa si la termeni, si la ceea ce comunicam", a explicat sefa DNA.

 

 

 

Daniel Morar: I-am spus ca procurorii DNA nu vor respecta si aplica protocolul

 


Daniel Morar, judecător constituțional și fost sef al DNA, a susținut că în perioada în care a condus Direcția Anticorupție nu a fost aplicat protocolul de colaborare încheiat între Parchetul General și SRI.

„La începutul anului 2009, am primit, în calitate de procuror șef al DNA, spre conformare, sub forma unui document clasificat, protocolul de colaborare încheiat între PÎCCJ și SRI. Este vorba de documentul care a fost declasificat și care a apărut în spațiul public săptămâna trecută. La acel moment, după studierea acestuia, am avut o discuție telefonică cu doamna procuror general, Laura Codruța Kovesi, ocazie cu care i-am spus că eu nu agreez un asemenea protocol în condițiile în care prin acesta se adaugă la Codul de procedură penală, iar unele dispoziții sunt chiar contrare legii. Mi-a spus că aceasta este decizia luată și că protocolul trebuie respectat. I-am răspuns că nici procurorii DNA și nici eu nu vom respecta și nu vom aplica acest protocol”, afirmă Daniel Morar, într-un interviu acordat Sorinei Matei.



Acesta spune ca nu a adus la cunoștința procurorilor din DNA acest document, „dispunând doar arhivarea acestuia la Compartimentul de documente clasificate din cadrul instituției”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22