Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii: “Protestul, formă de cultură politică”

Domnule Președinte,
Doamnelor și Domnilor invitați,
Onorată Audiență,

Contractul social e pe cale să eșueze în România.

Ne aflăm în una dintre cele mai grave perioade de criză a societății românești - o perioadă de o disfuncționalitate profundă, cu mari dificultăți politice și sociale, cu instituții decredibilizate, cu o clasă politică lipsită de voință reformatoare în mijlocul unei așteptări tot mai mari. Asistăm, la nivelul întregii societăți, la o criză de identitate socială și implicit culturală. Vindecarea stă în capacitatea noastră de a ne revolta, de a ne revendica moral de la principiile părinților noștri și de a reforma fundamentele pe care este clădită societatea noastră și instituțiile ei.

Revolta este dreptul inalienabil al oricărui om liber atunci când interesele și drepturile sale sunt ignorate de stat. Trăim într-un stat care a practicat zeci de ani înjosirea cetățenilor, ajungând printr-o indiferență și corupție tot mai profundă la un apogeu – uciderea prin nepăsare. Revolta coagulată în jurul tragediei de anul trecut – și care însoțește în continuare discursul societății civile - este mai mult decât o revoltă politică, este, de fapt, o revoltă morală care schimbă România fără cale de întoarcere. E o revoltă care nu are nimic anarhic sau amenințător, care nu vizează înlocuirea democrației, ci înlocuirea prin democrație a unui sistem corupt și maladiv. Schimbarea pe care oamenii o cer, chiar și atunci când nu sunt în stradă, nu vizează decât lucruri firești. Instituțiile statului, legile și cuvântul politicienilor trebuie să-și regăsească rolul lor firesc. Nimeni nu poate nega criza de încredere prin care trecem și prăpastia creată între public și o clasă politică ce prea des a acționat ca o elită privilegiată. Această separare și energiile pe care le face să rezoneze în societate impun recuperarea urgentă a ideii de „reformă a statului” și eliberarea ei din ambalajul uzat și compromis în care a fost învelită de istoria recentă.

În puținele luni de mandat pe care le-am avut am descoperit că există serioase opoziții față de reforma statului, cele mai multe dintre ele venind din interiorul structurilor care compun instituțiile publice. Dorința noastră, a celor din Guvern, cât și dorința și energia dvs., a societății civile, nu sunt suficiente pentru a rupe aceste blocaje. Este nevoie ca aceste energii reformatoare să se unească.

Societatea civilă trebuie să devină un partener permanent al celor care se află azi în fruntea Statului, o entitate direct implicată în dinamica schimbării, care să se opună forțelor înghețate din interiorul sistemului, și să reașeze rolurile firești în interiorul unei democrații autentice.

Acestui Guvern i se reproșează că nu reprezintă o majoritate apărută în urma unor alegeri democratice și că, prin aceasta, este lipsit de legitimitate. Legitimitatea instituțională vine însă din votul Parlamentului, dat la învestitură. Legitimitatea simbolică, la fel de importantă, este dată și reconfirmată de consecvența răspunsului instituțiilor la mesajul societății civile. Urgența nevoii de schimbare, resimțită azi tot mai profund, este produsul inevitabil al unui proces de maturizare a noastră ca națiune, pe care l-au exprimat în felul lor tot mai mulți oameni de cultură (regizori, scriitori, arhitecți, oameni de teatru, muzicieni, artiști vizuali).
Iar dacă strada e vocea acestei nevoi de schimbare, arta e sufletul ei.

În ultimii ani, arta și cultura au jucat un rol din ce în ce mai important – sau mai bine zis și-au regăsit locul de drept - încercând să grăbească maturizarea societății, cerând de fiecare dată și atenționând asupra necesității înnoirii ei. Oameni de cultură - în special tineri -, cu cele mai diverse idei și credințe, și-au dat întâlnire nu numai geografic în Piața Universității de la București, în centrul Clujului, Iașului și în restul României, pentru a manifesta nevoia de schimbare, ei s-au întâlnit și spiritual – da, spiritual! – în spații definite de teme noi, de idei noi, de nevoi noi. Spații care au creat coeziune, discurs, cultură, artă.

Totul încununat de strigătul atât de tragic al unui alt act de cultură. Concertul din clubul Colectiv.

Privind în urmă la protestele majore ale ultimilor ani, dincolo de diferențele uneori chiar ideologice ale oamenilor adunați în stradă, putem spune, fără să avem îndoieli, că aceste proteste au închegat o dimensiune culturală esențială pentru societate, o cultură vie. Ce ar însemna asta? Manifestările creativității celor mai diverși oameni care, spunând adevărul și manifestându-l în stradă, au creat cultură. Protestul a devenit, în final, o formă de cultură politică, una care are ca piloni principali decența și luciditatea și care, printr-un dialog constant poate deveni o cultură dominantă în România de mâine care se va contura la alegerile viitoare.

În acest moment de restructurare a societății, este necesar să ne repoziționăm în ceea ce privește rolul culturii vii, din care adesea fac parte și cei mai autentici și creativi reprezentanți ai societății civile. Cultura vie poate da consistență acestei reforme a statului, poate prilejui viziune, poate naște întrebări generatoare de noi sensuri pentru evoluția și dezvoltarea societății.

Nu trebuie să uităm că, fundamental, actul artistic e un act de protest. Că orice schimbare istorică e însoțită – și am putea spune creată, chiar – de o schimbare culturală. Dimensiunea culturală a evoluției noastre ca societate a fost prea mult tratată ca un detaliu neesențial.

Ascultați cultura, Doamnelor și Domnilor. Ascultați arta ce își face loc pe lângă opreliști și ignorare, ajungând pe zidurile străzii, în vernisaje improvizate, concerte ascunse sau filme proiectate în depozite. Ascultați-o, altfel drumul reformei va fi unul pe care îl vom face legați la ochi.