Tudorel Toader, fostul judecător la Curtea Constituţională, rector al Universităţii AI Cuza din Iaşi, postează, pe Facebook, texte de lege care argumentează abrogarea OUG privind codurile penale, existând şi un precedent care a vizat tot legislaţia penală, în 2009.
Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului şi lider al ALDE, a declarat, la Antena 3, că sunt ambasadori acreditaţi la Bucureşti care ”au stat degeaba” şi nu au semnalat că există instituţii care îşi depăşesc atribuţiile afectând astfel respectarea Constituţiei şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
PSD (si probabil toata clasa politica de la noi) nu intelege ca internetul si retelele de socializare schimba nu doar jocul social si informational in lumea de azi, ci si jocul politic, scrie Mircea Cartarescu duminica, pe pagina sa de Facebook.
Procurorul general, Augustin Lazar, considera ca modificarile care vor fi aduse Codului penal si Codului de procedura penala nu trebuie sa fie unele discretionare, ci rezultatul viziunii unor specialisti in domeniu.
”Guvernul nu e vinovat, vinovati sunt cei care au facut campanie de dezinformare”, a spus seara presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, in replica la mesajul sefului statului care a afirmat ca Guvernul a gresit flagrant si ca este responsabil sa rezolve criza creata. Ignorand realitatea faptelor și vocea străzii,Tariceanu a identificat un plan ascuns al lui Iohannis de a a schimba guvernul.
Reacțiile Opoziției din România rezonează cu cele ale străzii după anunțul pocăit și îndoielnic al premierului Grindeanu că va abroga sau va proroga ordonanța protecției penalilor de lux în urma căreia, de marți încoace, de la adoptare noaptea, pe furiș și fără avizul instituțiilor statului, a scos sute de mii de oameni în stradă, nemulțumiți de abuzurile guvernului, ale liderului PSD Liviu Dragnea, condamnatul penal care și-a tras ordonanță, după câștigarea alegerilor parlamentare, pentru a scăpa de pericolul iminent al condamnării sale penale și mai ales al executării sentinței cu închisoare într-un nou dosar penal.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an