Tia Serbanescu

În Bucuresști însă, marele eveniment a fost mitingul USL „pentru libertate” - deși libertate e din belșug. N-are libertate doar cine nu vrea.

Revenirea dr. Arafat pe locul pe care l-a consacrat (subsecretar de stat pentru sistemul de urgență) este o victorie a protestelor din Piața Universității (și din țară) - chiar dacă între timp acestea au trecut mai departe de acest caz. Dr. Arafat a explicat că a revenit întrucât motivul demisiei sale, adică legea sănătății.

Modul accelerat în care s-au propagat manifestațiile în toată țara și au degenerat protestele din Piața Universității, trecute de la susținerea lui „Arafat, un român adevărat” la demisia președintelui Băsescu („ex-piratul”) și de-aici la demonstrațiile de forță ale galeriilor de fotbal de la Steaua, Dinamo și Petrolul care vin „când încep știrile” și încep lupta cu jandarmii și devastarea zonei, e de-a dreptul spectaculos, periculos și suspect.

Maratonul prezidențial (întâlniri cu partidele) consacrat acordului fiscal al UE s-a încheiat cu identificarea celui mai mic numitor comun: „nu există niciun partid parlamentar care să respingă ratificarea acordului în timp util, cu modificarea Constituției, dacă e necesar”. E un pas mic care nu schimbă nimic: ce partid ar  cuteza să se declare împotriva unui acord al UE? De la declarații la aplicare drumul e ceva mai lung iar eventualul referendum cu modificarea Constituției exclusiv pe acord (deficit structural de 0,5% și grad de îndatorare sub 60%) are toate șansele să fie invalidat – mai ales că și partidele (cu excepția PDL și UNPR) și președintele au renunțat la celelalte modificări: „toate semnele colaterale trebuie eliminate”. Și cine mai vine la referendum văzând că la precedentul (pentru parlament unicameral și 300 de parlamentari) a votat degeaba?

Votarea bugetului n-a adus nicio surpriză: coaliția a funcționat ca unsă (dl. Ponta pretindea că aleșii puterii chiar au fost unși cu câte o sută de mii de euro ca să-l voteze) și a respins toate miile de amendamente ale opoziției nelăsând să treacă nici măcar unul.

Premieră în armata română: doi foști șefi de stat major, generalii Mihai Popescu și Eugen Bădălan, au fost condamnați la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru că și-au purtat uniformele cu rugina din afacerile cu fier vechi. Armata e cu noi, iată, și, ca și la revoluție, trage uneori unde nu trebuie. Oare ce pensii or avea distinșii generali? Cum generalul Bădălan este deputat PDL, tabăra puterii a mai pierdut un ofițer pe câmpul de luptă anticorupție.

Ministrul Igaş a lansat proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale şi parlamentare pentru care guvernul îşi asumă răspunderea – ceea ce i-a făcut pe liderii USL să ameninţe cu moţiune de cenzură şi chiar cu retragerea cu torţe din parlament. Sigur, pentru dnii Ponta şi Antonescu n-ar fi o diferenţă majoră faţă de absenţele actuale.

Or fi dnii Ponta şi Antonescu răi de gură dar mai fac şi gesturi umanitare: ia uite ce cadou frumos au făcut adversarilor din PDL cu ocazia sărbătorii naţionale! Chiar preşedenţia Senatului, adică tot ce aveau ei mai de preţ! Cum dar din dar se face rai, şi UDMR a primit ditamai secretariatul general al guvernului în schimbul voturilor pentru dl. Blaga care l-a învins printr-o simplă formalitate aritmetică (69 la 63) pe dl. Corlăţean.

Până la urmă cuplul Ponta-Antonescu i-a îndeplinit dorinţa dlui Voiculescu: de când îşi dorea acesta suspendarea preşedintelui Băsescu! Nimic nu-l putea face mai fericit. Felix, adică. Misiune îndeplinită! Faptul că dnii Ponta şi Antonescu i-au respectat ordinele, aşa cum făcuse şi cuplul Geoană-Tăriceanu în 2007, e cu atât mai preţios cu cât pentru a-i satisface poftele, dl. Ponta a trebuit să treacă peste promisiunile că nu va repeta greşelile dlui Geoană, adică „nu va pune niciodată în pericol preşedinţia Senatului” şi nu se va juca de-a suspendarea preşedintelui. Ei bine, le-a repetat întocmai. De altfel, duminică a şi mărturisit la tv: „sunt politician, am o problemă să vă promit?” N-are, evident!

După îndelungi negocieri în Coaliţie, premierul Boc a anunţat rezultatul: reducerea parlmentarilor la 388 şi comasarea alegerilor. Foarte prost! Dacă mai negociau niţel, nu schimbau nimic. Până şi preşedintele Băsescu a fost dezamăgit: „le recomand celor din PDL, dacă sunt cinstiţi, să voteze proiectul PSD care măcar îndeplineşte unul din dezideratele referendumului, adică 300 de parlamanetari”.

Weekend-ul trecut, care a început vineri 11.11.2011, n-a adus nici sfârşitul lumii aşa cum propovăduiau diverşi profeţi păgâni şi nici sfârşitul crizei, aşa cum îşi doreau creştinii ci doar sfârşitul lui Berlusconi ca premier al Italiei. Cel mai longeviv, cum s-a remarcat: într-adevăr, la cei 75 de ani ai săi, Berlusconi a trăit criza globală ca pe o criză personală făcându-se de basme cu haremul său de minore şi ieşirile infantile.

Ce-nseamnă politica, soro! Azi ești președintele Senatului, te duci în SUA ca lider al opoziției și „cel mai bun prieten al Americii” (cum a zis ambasadorul Gitenstein) și când te întorci acasă te trezești cu valizele în stradă.