Dan Perjovschi

Ei ies la pensie la 45 și vor ca noi să muncim până la 70.

Anul ăsta nu mă pot bucura de zăpadă.

În revista de bord erau 20 de pagini cu Elefsina, orașul grec desemnat Capitală Culturală Europeană. M-am întors cu Tarom. În revista din avion nu era nimic despre Timișoara.

Revista Douăzeci și doi.

La Memorialul Revoluției din Timișoara există un steag din decembrie 1989 care are gaura lângă stema Republicii Socialiste. 

E frig în case și se ia curentul.

Nu toată lumea are loc pe aleea artiștilor cu salve de tun, nu toată lumea e academician copertat la Monitorul Oficial, dar fiecare creator a făcut ceva remarcabil la viața lui.

Colectiv, Revoluția, Gheorghe Ursu...

Nicio instituție independentă nu va supraviețui costurilor anunțate.

Iarna asta închidem Casa Poporului.

O serie de gânduri și schimburi de idei, la puțin timp de la întoarcerea din Kassel. Ne-am propus, în primul rând, să ajutăm cititorul să-și imagineze o mică parte din ceea ce reprezintă expoziția.

PNL, PSD și UDMR

Deși toate țările EU economisesc drastic energia, noi n-avem nicio treabă. Noi am rămas cu buda din fundul curții.

Dacă nici Germania nu va mai funcționa cum știam…

Marianna e din Estonia. Tatăl ei e rus. De când a început războiul, nu-și mai vorbesc.

Sunt la o mare expoziție europeană, în hotelul artiștilor, la rând la mașina de spălat. Stau de vorbă cu un coleg artist. Amândoi ne întoarcem, mâine, acasă. Eu la Sibiu, el la Bagdad.

Ori de câte ori plec în străinătate, în primele două zile mi se pare că toată lumea vorbește românește în jurul meu. Ca și cum urechea și creierul se lasă greu scoase din normă. 

„Băi, am luat un an cu suspendare, băi!!! Am scăpat! țipa fericit în celular un tânăr în fața mea, pe trotuar. 18 ani, blugi găuriți, smartphone, șapcă de firmă fake.

Recentele numiri la CCR și ICR au arătat exact cum stăm, cine suntem și cam ce viitor ne așteaptă.

La Muzeul Casa Istoriei Europene din Bruxelles s-a deschis Când zidurile vorbesc, o excelentă  expoziție de afișe care analizează, din anii ‘30 până azi, teme grele din istoria noastră comună.

Mi-a fost șefă în anii de glorie ai începuturilor democrației – mineriade, GDS, tirajul de zeci de mii, hârtia adusă cu camionul noaptea, literele de plumb, corectura direct pe film, difuzarea, faxurile.