Dan Perjovschi

Cărțile de artist nu sunt nici literatură, nici album de artă. La noi pică între Muzeu și Bibliotecă. Practic, nu se ocupă nimeni de ele. Nimeni în afara unor nebuni pasionați.

Am avut PANDEMIE. Avem RĂZBOI.

Guvernul atacă ONG-urile și taie la Cultură. Naționalist-populismul a explodat. Violența plutește în aer. Vin alegerile.

Cât timp Revista 22 a fost în pauză de vară, în România s-au întâmplat așa:

Trebuie multe ingrediente și o intersecție de contexte favorabile ca artiști din țara asta să ocupe o bucățică din scena și piața mondială a artelor.

Scriam prin 2014, când Andrei Ursu făcea greva foamei aici, la sediul GDS/22, că atunci când se va soluționa dosarul Ursu se va fi încheiat și tranziția noastră de la dictatură la democrație...

Doi superbogați au hotărât să se lupte într-o cușcă fiindcă nu cădeau de acord asupra sensului cuvântului „sănătos”.

13-15 iunie 1990. Morții, morți, și vinovații, liberi. Ion Iliescu e bine mersi.

Pământul e plat, păsările nu există, America a invadat Rusia prin Ucraina.

Starea socială, economică și culturală a națiunii e devoalată precis de înșiruirea firmelor: Amanet, Bet, Farmacia inimii.

Am avut, ca artist, înainte și după anii 2000, cronici pe pagini întregi în „presa mare”, România Liberă, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, Cotidianul, Capital etc.

Pe 23 aprilie s-a încheiat expoziția de artă contemporană „Sete cronică” care a inaugurat Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

Ministrul agriculturii s-a apărat în Parlament de moțiunea de cenzură  fluturând de la tribună dovada muncii: jurnalul personal. Carnetul era subțire.

Nu știm dacă am trimis Ucrainei tancuri, pastă de dinți sau creioane colorate, dar „știm sigur” că Ucraina ne distruge Delta cu Bîstroe și ne persecută limba și biserica.

Ei ies la pensie la 45 și vor ca noi să muncim până la 70.

Anul ăsta nu mă pot bucura de zăpadă.

În revista de bord erau 20 de pagini cu Elefsina, orașul grec desemnat Capitală Culturală Europeană. M-am întors cu Tarom. În revista din avion nu era nimic despre Timișoara.

Revista Douăzeci și doi.

La Memorialul Revoluției din Timișoara există un steag din decembrie 1989 care are gaura lângă stema Republicii Socialiste. 

E frig în case și se ia curentul.

Nu toată lumea are loc pe aleea artiștilor cu salve de tun, nu toată lumea e academician copertat la Monitorul Oficial, dar fiecare creator a făcut ceva remarcabil la viața lui.