De același autor
Când am apărut eu, revista era pe plumb. Nea Burtea citea invers și vedea literele lipsă. Avea niște plăcuțe cu care îndrepta rândurile care o luau câș. Un magician. Mergeam la Casa Presei Libere cu Kenturi pentru muncitorii tipografi. Mergeam cu camionu’ la Letea după hârtie. Nu aveai hârtie, nu apăreai. Pe urmă a fost o combinație de plumb cu computer. Machetam pe Mac-uri pătrățoase și pagina se trăgea în plumb. O singură bucată. După aia, a venit Epoca Calc. Se trecuse la film, dar noi n-aveam bani și foloseam ceva intermediar: calcul. Nu mai știu exact, dar a fost un timp în care fotografiile se prelucrau separat. Uneori rătăceam una-alta, de mă chemau noaptea în tipografie să desenez direct pe locul gol. Luni noaptea după ziua nebună de machetare cădea măgăreața pe careva să ducă mapa cu calcuri în tipografia de pe lângă Piața Rahova. O clădire plină de teancuri de hârtie și de oameni care se mișcau tot timpul, de vorbeai din mers. Aaa! și între timp, mineriade, Rege, Emil, Bancorex, Vadim, Băse, Bush, CNSAS, NATO, UE. Vremurile se schimbau la fel de repede cum se schimba tehnologia.
Acum trimitem PDF-ul pe internet, dar lunea tot o zi nebună a rămas.
Mulți colegi au plecat la alte joburi, la alte reviste sau la pensie. Unii au plecat de tot. Mara, Nicu. Pe mulți nu-i mai țin minte. Dar pe toți i-am avut alături, 4 decade de gândit, analizat și scris cu încăpățânare. Adevărată reziliență. De câte ori apare 22-ul e o mică victorie. O revistă intelectuală, fără patroni cu interese ascunse, fără reclame la chiloți. Fără Gold Corporation.
Cele mai ieftine abonamente sunt cele cu ridicare direct din redacție. Calea Victoriei 120, în curte cu Green și teatrul Luni. În ultimele zeci de ani, am văzut cum oamenii ăștia sunt tot mai puțini și urcă tot mai greu scările. Dar nu se lasă. De aia nu ne lăsăm nici noi.
Pentru ei scriu și desenez.
Comentarii 0