Pe 23 aprilie s-a încheiat expoziția de artă contemporană „Sete cronică” care a inaugurat Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023.
Dan PerjovschiMinistrul agriculturii s-a apărat în Parlament de moțiunea de cenzură fluturând de la tribună dovada muncii: jurnalul personal. Carnetul era subțire.
Dan PerjovschiNu știm dacă am trimis Ucrainei tancuri, pastă de dinți sau creioane colorate, dar „știm sigur” că Ucraina ne distruge Delta cu Bîstroe și ne persecută limba și biserica.
Dan PerjovschiEi ies la pensie la 45 și vor ca noi să muncim până la 70.
Dan PerjovschiÎn revista de bord erau 20 de pagini cu Elefsina, orașul grec desemnat Capitală Culturală Europeană. M-am întors cu Tarom. În revista din avion nu era nimic despre Timișoara.
Dan PerjovschiLa Memorialul Revoluției din Timișoara există un steag din decembrie 1989 care are gaura lângă stema Republicii Socialiste.
Dan PerjovschiNu toată lumea are loc pe aleea artiștilor cu salve de tun, nu toată lumea e academician copertat la Monitorul Oficial, dar fiecare creator a făcut ceva remarcabil la viața lui.
Dan PerjovschiNicio instituție independentă nu va supraviețui costurilor anunțate.
Dan PerjovschiO serie de gânduri și schimburi de idei, la puțin timp de la întoarcerea din Kassel. Ne-am propus, în primul rând, să ajutăm cititorul să-și imagineze o mică parte din ceea ce reprezintă expoziția.
Dan PerjovschiDeși toate țările EU economisesc drastic energia, noi n-avem nicio treabă. Noi am rămas cu buda din fundul curții.
Dan PerjovschiDacă nici Germania nu va mai funcționa cum știam…
Dan PerjovschiMarianna e din Estonia. Tatăl ei e rus. De când a început războiul, nu-și mai vorbesc.
Dan PerjovschiSunt la o mare expoziție europeană, în hotelul artiștilor, la rând la mașina de spălat. Stau de vorbă cu un coleg artist. Amândoi ne întoarcem, mâine, acasă. Eu la Sibiu, el la Bagdad.
Dan PerjovschiOri de câte ori plec în străinătate, în primele două zile mi se pare că toată lumea vorbește românește în jurul meu. Ca și cum urechea și creierul se lasă greu scoase din normă.
Dan Perjovschi„Băi, am luat un an cu suspendare, băi!!! Am scăpat! țipa fericit în celular un tânăr în fața mea, pe trotuar. 18 ani, blugi găuriți, smartphone, șapcă de firmă fake.
Dan Perjovschi
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an