Pe aceeași temă
Nu mai țin minte când am întâlnit-o prima dată pe Lara Taubman. Lara era curator și fiica ambasadorului american la București. Făcea în 2006 o vizită de cercetare a scenei de artă din Europa de Est despre care nu știa mai nimic. După București mergea la Cluj, la sugestia unei prietene londoneze, Jane Neal. Jane este o curatoare britanică extraordinară, prima care, în 2006, a expus internațional artiștii clujeni „Cluj Connection” la Haunch of Venison din Zürich. Au urmat apoi alte expoziții, secțiunea Romanian Art la Bienala de la Praga, în 2008, „Show me a Hero” la Fundația Calvert din Londra, în 2008, ca să numesc câteva dintre ele. Odată cu salba asta de expoziții, scena de artă din Cluj se fixează pe harta artei globale.
Eu și Lia transformasem de niște ani atelierul nostru în platformă de dezbatere și întâlniri Est-Vest, curator-artist sau artist-artist. Lara picase la o astfel de întâlnire. Ea avea să joace un mare rol în ceea ce va deveni cea mai importantă colecție de artă contemporană românească din afara României. Soții Taubman erau colecționari de artă, dar mai ales de artă moderna sau clasic americană. Familia lui Jenny Taubman se trage din Bulgaria și ea știa câte ceva despre acea zonă. Nicolas Taubman era trimisul lui Bush Jr și eu, care sunt democrat, m-am cam îngrozit la început, dar în relația mea cu ei subiectele ideologice au fost tratate cu grijă. Uite că diplomația se aplica nu doar oficial…
Familia Tabuman a devenit între timp un prieten stabil al țării acesteia și, cum se va vedea mai jos, unul dintre punctele ei de sprijin cultural. Lara și-a convins părinții să arunce un ochi pe scena de artă de la noi și să cumpere artă. Și, oh boy! au cumpărat și au cumpărat…
În perioada 2005-2008, când Taubmanii au ajuns în România, pictorii de la Cluj nu rupseseră încă gura târgului global… Ei debutau pe scena mondială datorită galeriei Plan B și mai ales lui Jane Neal (care continua și astăzi să-i promoveze mai ales colecții din US și UK). Dacă aș fi președintele țării sau ceva șef la ICR sau Cultură, i-aș da lui Jane o medalie, un ordin, o banderolă, o cheie ceva… bine, bine și lui Plan B i-aș da (și lui Ivan, Suprinfinit, Sandwich și tuturor entităților care promovează cu succes arta de aici). Scriu toate astea ca să arăt cât de greu este și cât de particulare sunt condițiile unor astfel de întâmplări. Trebuie multe ingrediente și o intersecție de contexte favorabile ca artiști din țara asta să ocupe o bucățică din scenă și din piața mondială a artelor. Nimic nu e simplu, nimic nu se face peste noapte. Nimic nu rezistă fără efort constant și bani.
În 2008, Jenny m-a invitat să fiu primul dintr-o o serie de proiecte de artă publică (serie care continuă până astăzi) la Muzeul de artă Taubman din Roanoke. Într-o latură a muzeului există o rampă care duce la una dintre autostrăzile care ies din oraș, rampa e de beton și cafeneaua muzeului se holbează direct în ea. Am fost invitat să acopăr exact bucata aia de beton. Așa că am desenat-o cu markerul, cu desene similare cu cele pe care le răsfoiți o dată la doua săptămâni în Revista 22.
La data respectivă, colecția de artă românească era la început. 15 ani mai târziu (plus câteva milioane de dolari) este o certitudine. O colecție masivă, mai ales de pictură Ghenie, Man, Bercea, Savu, Mi Kafcin, Gili Mocanu, Tolici. Mai ales de clujenii lui Jane Neal. Bine, „Cluj” e un nume generic, pentru că mulți dintre pictorii aceștia trăiesc astăzi la Berlin. Și Galeria născută de ei pentru ei, Plan B, e de ani buni la Berlin. Orașul Untoldului și-a ales ca blazon spectacolul electronic, hipnoza și banul imediat. Arta nu prea mai are loc în orașul IT-știlor…
Inestimabil
Între timp, colecția s-a ramificat cu arta video (Cristi Pogăcean, Lia Perjovschi, Geta Brătescu, Ciprian Mureșan, Vatamanu&Tudor), fotografie (Alexandra Croitoru, Michele Bressan, Iepure-Gorski, Gabi Vanga), arta conceptuală, un pic de sculptură și mult desen. Ținând cont de cota de piață a Getei Brătescu, a lui Ghenie, Man, Bercea și restul, colecția are acum o valoare aproape de termenul inestimabil. Inestimabil mai ales pentru România. Țara nu are nici banii și nici viziunea să își colecționeze artiștii de succes internațional. MNAC cumpără din an în Paște, adică o dată la 10 ani, și atunci o face prin open call… În unele cazuri e prea târziu, operele importante s-au împrăștiat pe tot globul. De aia este enorm de important să existe în Vest un hub, o concentrare de valori într-un singur loc, unul sigur. E un soi de tezaur în exil…
Artă românească în afara României
Înăuntrul României există colecția Sandor (după cum puteți citi în articolul Corinei Șuteu) și alte câteva colecții private mai mari sau mai mici, cum e cea de la M.A.R.E sau cea a Plan B-ului, care odată și odată va fi expusă public la Cluj, dar „afară” până acum nu aveam așa ceva. Afară acum e Taubman & Taubman. O fundație și un muzeu. Muzeul se numește tot Taubman, pentru că familia a donat câteva milioane ca instituția să existe. Roanoke Virginia nu este neapărat cel mai prietenos context pentru arta contemporană. Dar cu bani și cu influență politică se fac și muzeele, și stadioanele.
Expoziția „Looking Anew and Beyond: Contemporary Romanian Art from the Collection of the Arthur Taubman Trust” (iunie-septembrie 2023) ocupă un etaj întreg într-un muzeu de artă american. Așa ceva este nemaipomenit și nemaiîntâlnit. Singurele mari (re)prezentări de artă românească în străinătate au fost private: cele două scanări ale scenei făcute de Asociația Sandwich din Craiova „Romanian Cultural Resolution” la Spinnerei Leipzig în 2010 și „Rethinking the Image of the World” la Muzeul Ianchelevici în 2019 și acum în 2023 Colecția Sandor la Kunsthale Praga.
Muzeele publice românești nu au fost în stare să exporte sau să promoveze după Curtici nimic timp de 33 de ani. Sau poate nu știu eu.
Ce-ar mai fi de spus?
Vernisajul nu a fost unul propriu-zis, ci întâlnirea anuală a patronilor muzeului. În America, muzeele sunt private și se fac precum spitalul Dăruiește Viață, de la noi, prin contribuții directe ale indivizilor sau corporațiilor. Vreo 200 dintre oamenii aceștia au avut o cină de gală, au asistat la o discuție despre arta din România, au vizitat expoziția și la plecare au primit câte un catalog impecabil, unde, pe lângă bune texte de analiză, sunt reproduse lucrare de lucrare.
Exact în același weekend, la Washington, a fost nu știu ce festival de muzică populară, unde au dansat și ansambluri de la noi. Bineînțeles că ambasadorul României și șeful ICR New York au fost acolo. Eu nu critic, ci constat. În ceea ce privește viziunea culturală a României, călușarul bate Victor Man-ul.
Tot a fost bine că a venit directoarea adjunctă a ICR. Eu nu țin deloc să fiu asociat cu instituții oficiale românești (și evit să lucrez cu ele) și de multe ori ne găsim public în poziții conflictuale sau jenante. Dar există momente, și cea mai mare expoziție de artă românească în America era unul dintre ele, când chestiile personale trebuie lăsate la ușa muzeului sau la poarta ambasadei…
Sau poate nu. //
Muzeul de artă Taubman din Roanoke, Virginia
Video, pictură, desen și obiect. Imagine din expoziție
