Pe aceeași temă
Tensiunile sociopolitice sunt în plină ascensiune, partidele extremiste iau amploare, iar crimele împotriva umanității se mențin într-o netulburată constanță. Aceasta este povestea noastră de azi cu fundalul pe care s-a conturat proiectul steaua. young and innocent days, o reamintire difuză pe care o auzim acum ca un ecou. Acest proiect funcționează ca o arhivă vie care dă voce trecutului prin mărturiile celor care au trăit și atunci, invitând publicul să afle povestea stelei într-un mod direct. De asemenea, paralela dintre azi și ieri este construită printr-o punte generațională care invită tinerii artiști să reinterpreteze un eveniment petrecut în urmă cu 56 de ani.
Galeria Ivan găzduiește expoziția steaua. young and innocent days, curatoriată de Alexandra Croitoru, vernisată pe 6 noiembrie și deschisă publicului până pe 14 decembrie 2025. Expoziția este o introducere, urmând ca pe 27 noiembrie să aibă loc o a doua la Muzeul Național al Țăranului Român. Punctul zero al proiectului îl reprezintă Steaua, un obiect încărcat de trauma unei generații, recent restaurat la Muzeul Național al Țăranului Român. Povestea acesteia începe în decembrie 1968, un an marcat de proteste sociale și culturale în Europa. În România, această perioadă a însemnat o relaxare culturală, un „dezgheț” politic ce a favorizat schimburile culturale dintre Est și Vest. Artiștii au reușit să aibă acces la informație, au putut călători, unii dintre ei stabilindu-se definitiv în afara granițelor. Atitudinea comunistă față de colind era ambiguă. Pe de o parte, colindatul era văzut ca o parte autentică a folclorului românesc, unele colinde fiind folosite drept unelte de propagare a mesajelor elogioase despre minunata viață socialistă. Comunismul a marcat o perioadă de profundă secularizare, astfel că orice aluzie religioasă era taxată.
În decembrie 1968, un grup de studenți de la secția Scenografie a Institutului de Arte Plastice a confecționat o Stea de Crăciun din materiale găsite prin ateliere. Cum lipsurile erau la ordinea zilei, reutilizarea era vitală pentru procesul creativ. Astfel a luat viață un obiect ce avea să transforme un moment atât de cald într-o amintire dureroasă. Studenții, în frunte cu inițiatorii acțiunii, Miruna și Radu Boruzescu, un cuplu de scenografi care la scurt timp au emigrat la Paris, s-au costumat și au plecat să își colinde profesorii. Îmi imaginez întreaga scenă, un colectiv tânăr cu intenții inocente și o înfățișare de basm, aflați într-o puternică antiteză cu străzile gri ale Bucureștiului. Totul avea să devină din ce în ce mai real atunci când drumul lor a fost oprit brusc. Grupul ieșea din blocul în care locuia unul dintre profesori, când Securitatea a intervenit, luând-o la interogatoriu pe profesoara care îi însoțea. Au fost acuzați de propagandă mistică. Amintirile nu sunt ceva stabil, ele se intercalează, își modifică forma, astfel o întâmplare comună, identică pentru toți cei ce i-au fost martori, primește un costum nou. Vocea e la bază același lucru, dar există atâtea tonalități și frecvențe, și atâtea cuvinte alăturate diferit. Câte voci, atâtea povești care așteaptă să fie ascultate.
Odată intrat în Galeria Ivan, recent mutată înapoi în spațiul său din Cotroceni, pe Dimitrie Grecescu 13, primul lucru care se vede este o masă pe care se află un colaj de fotografii, desene și corespondență dintre soții Boruzescu, Horia Bernea, Paul Neagu, Doru Covrig și Iulian Mereuță. Această serie de materiale provine din arhiva personală a lui Radu Boruzescu. Distanța fizică a fost înlăturată prin cuvintele înșiruite care construiesc un atât de confortabil și melancolic aproape. Horia Bernea le-a trimis o felicitare de Crăciun soților Boruzescu în 1996; își amintea de anul 1969, după ce a dat din întâmplare peste poza lor de grup. Povestea despre ce au pățit în acea iarnă când au plecat la colindat. Îmi mai plimb puțin privirea și ajung la scrisoarea lui Paul Neagu, tot către soții Boruzescu, din 2000. Le mulțumea acestora pentru cuvintele „trimise cu ocazia cutremurătoarei morți a lui Horia”. Mai jos notează că spiritul său e încă în viață prin „pigmenții picturii”. Câțiva pași la stânga și intru în expoziție. Horia Bernea, Paul Neagu, Doru Covrig și Iulian Mereuță, toți dispăruți fizic, dar atât de prezenți prin arta lor. Ani întregi, contactul dintre aceștia și familia Boruzescu a fost neîntrerupt. Expoziția reunește contribuțiile artiștilor din generația trecută, evidențiind felul în care anii de relaxare ai regimului ceaușist au favorizat schimburile culturale cu Occidentul. Astfel, artiștii au experimentat noi forme de expresie. În cei 42 de ani de existență, comunismul a avut fluctuații în ceea ce privește controlul asupra societății. Anii ’60 diferă de anii ’80, care au cunoscut o puternică izolare ce a dus în cele din urmă la o inevitabilă revoluție.
Ne aflăm acum la o distanță de 35 de ani de la Revoluție și de 56 de ani de la acțiunea Steaua. Stăm pe un teren fragil și totul devine incert. Memoria colectivă este defectuoasă, libertatea de care ne bucurăm acum este aruncată în derizoriu, iar o mare parte a generației tinere este nostalgică după ceva ce nu a trăit. Dincolo de granițele țării, ororile genocidului se intensifică. Scriam la începutul articolului că această expoziție arată, pe de o parte, practica artiștilor consacrați, prieteni ai familiei Boruzescu, dar care invită totodată și artiști din tânăra generație care reinterpretează episodul din iarna anului 1968.
Mono Mihai privește acest incident dintr-o perspectivă politică, urmărind felul în care o acțiune spontană în spațiul public poate fi interpretată drept protest sau revoltă care pune la îndoială autoritatea statului. Astfel, Mono se uită la raporturile de putere și mai ales la crimele din Gaza, creând o paralelă între povestea biblică a Stelei de Crăciun și criza refugiaților. Intervenția sa în expoziție este un „monument al mamei-refugiate” ce ia forma unei instalații, realizată în colaborare cu sunetistul Mohamed Yaghi din Gaza, care a înregistrat viața în plin asediu. Această lucrare este un act de solidaritate, dar și de conștientizare a cauzei palestiniene. Steaua a fost creată într-o comunitate, fiind rezultatul întregului colectiv, iar acțiunea în sine este un gest de apropiere.
Giulia Crețulescu este interesată de obiect, de felul în care acesta a fost construit dintr-o varietate de materiale care au prins viață prin alăturarea lor. Prin lucrarea sa textilă, Giulia abordează conceptul de hiper-manualitate, transformând procesul creației în metodă de vindecare și modalitate de introspecție. Steaua a fost creată într-un mediu exterior ostil și, într-o oarecare măsură, a funcționat ca o metodă de escapism ce poate fi înțeleasă și ca o formă de terapie. Însă în iarna anului 1968, tocmai această valență escapistă a fost cea care a ridicat probleme. Acuzația de propagandă mistică a transformat evenimentul ludic într-un ritual provocator, ce punea în pericol regimul totalitar.
Ioana Mincu pleacă de la aspectul performativ al episodului Steaua, imaginându-și o sărbătoare ficțională prin care își conturează un discurs în jurul societății consumeriste. Instalația sa propune o alternativă prin care spiritul comunitar primează, înlocuind astfel nevoia acumulării de obiecte și experiențe. La baza lucrării sale stau ideea de conviețuire cu alte forme de viață fragile din mediul urban și tensiunea iscată de gestul colectiv în spațiul public ce ajunge să fie politizat.
Cei trei artiști au analizat același eveniment din trei unghiuri diferite. Substratul politic, obiectul de la care a pornit întregul proiect, precum și o abordare a actului performativ în sine. Totuși, toate cele trei abordări au în comun ideea de colectiv. De fapt, întreaga expoziție dezvoltă pe mai multe fronturi apropierea și solidaritatea. Lunga relație de prietenie dintre familia Boruzescu, Paul Neagu, Horia Bernea, Doru Covrig și Iulian Mereuță, precum și conexiunea dintre aceștia și tânăra generație de artiști, la care se adaugă povestea inițială a stelei de la care a plecat totul. Acum, când stăm pe marginea unei prăpăstii extremiste, steaua. young and innocent days amintește de un trecut sumbru, unde libertatea era greu de definit.
