Pe aceeași temă
Întâmplarea a făcut să închei acest text fix în ziua în care s-a născut și a murit Alina Popa (1 februarie, 1984-2019), o artistă extraordinară și un om pe care l-am iubit și care mi-a făcut un mare dar – al înțelegerii transformării punctelor sensibile, de tip neapartenență sau neasimilare, a fricii, nesiguranței și riscului, din slăbiciune în motiv de forță: astfel, am decis să rămân neasimilabilă și la granița dintre varii discipline, transformând acest lucru într-o strategie asumată de a aduce împreună lucruri improbabile. Cel dintâi gest de „de-condiționare” (calc lingvistic după teoreticianul André Lepecki), pe logica paradoxului, pe care l-am cunoscut și comis. Ne-am „aruncat împreună în dansul contemporan” venind din arte vizuale, teorie (ea) și literatură, teorie (eu). Cu inima frântă și cu inima atât de plină, acest text îi este dedicat.
Teatre este un spațiu de tip artist-run, studioul meu, deschis oricui îmi împărtășește preocuparea pentru performance ca abordare profund procesuală și deschisă interdisciplinarității. Se află în București, pe strada Schitu Măgureanu 21, la etaj (sfertul roz dintr-o casă în care fiecare proprietar și-a marcat partea cromatic), presupune o cameră de 16 mp, hol, baie, bucătărie și terasă și împlinește 3 ani și 4 luni.
Performance-ul înseamnă multe lucruri și a ajuns un termen abuzat. Folosirea lui are nevoie de circumscriere, iar în textul de față voi vorbi despre performance-ul contemporan în context local, reflectat în practica mea artistică la întâlnirea cu practicile altor artiști față de care există afinitate. Mă interesează atât performance-ul ca eveniment care propune diferite temporalități și coregrafieri ale atenției, dar și performativitatea ca mod de gândire și acțiune în lume.
Noțiunea de performance pentru care pledez de mai bine de zece ani este aproximată de doi teoreticieni ai dansului contemporan și performance-ului: André Lepecki și Bojana Cvejić. Nu este vorba despre teorii aplicate, ci, dimpotrivă, despre teorii descoperite în urma practicii artistice, pe care, la un moment dat, le-am regăsit numite și definite și m-am simțit mai puțin singură :).
Cum arată exact aplicarea gândirii performative în identificarea și încercarea de transformare a condiționărilor date, o listă:
După ani de doliu personal, devenit treptat doliu global (pandemie, război, ecocid și multe altele), în toamna lui 2022, am inițiat spațiul Teatre, o cameră dedicată performance-ului și constelațiilor de proximități, întâlniri și alianțe făcute posibile de acesta. Din 2023, am încercat să aplic conștient politic mecanismul lui Jan Ritsema (regizor de teatru olandez și inițiatorul Pa-f St. Erme), pentru a face posibilă cea mai mică schimbare – să modific cât de puțin condițiile date. Astfel, mi-am asumat gestul unui studio deschis deopotrivă colegilor din diferite medii artistice preocupați de procese performative, invitând la alte posibile interacțiuni, de pe alte premise, deconstruind comparația sau competiția. Artiști activi la Teatre: Kira Valentina (poezie, performance), Giles Eldridge (UK/București, arte vizuale, situații performative), Cosmina Moroșan (poezie, performance) & Anticorp Solar (sunet, performance), Andreea David (coregrafie, activism), Eliza Trefaș (performance, dans), Florin Flueraș (performance, dans), Xandra Popescu (Ro/Berlin, regie film), Smaranda Găbudeanu (dans, performance), Virginia Negru (dans), Cristina Dumitru (teatru), Alina Grau (regie teatru, teorie film), Nanci Cristian Nanculescu (coregrafie, dans, performance), Alina Ușurelu (arte vizuale, performance), Alina Medoia (regie teatru), Mihail Lucian Florescu (poezie, performance), Katia Pascariu (teatru, film, performance), Ruxandra Novac (poezie), Lavinia Braniște (literatură), Mihai Iepure-Górski (arte vizuale, curatoriere, performance), Cristina Stoenescu (curatoriere artele vizuale), Jon Dean (UK/Ro) & Irina Botea Bucan (arte vizuale, sunet), Alix Eynaudi (Fr/Viena, dans, coregrafie), Krõõt Juurak (Est/Viena, dans & performance), Irena Tomažin (Slovenia, voce, dans), Margrét Sara Guðjónsdóttir (Is/Bruxelles, dans, practici somatice), Sergiu Matiș (Ro/Berlin, dans, coregrafie), Siegmar Zacharias (Ro/Berlin, dans, teorie), Snejanka Mihaylova (BG, teorie, performance), Maria Malexan Alexandrescu (Ro/Londra, teorie, peisagistică, activism), Alex Bailey (UK/Viena, dans, performance), Caroline Salmon (UK/Edinburgh, operă, muzică clasică - violă), Alice Chauchat (Fr/Berlin, dans, coregrafie), Mihai Pecingine (teorie, critică de performance) ș.a.
Teatre și-a propus să contureze un teren prielnic pentru nevoi și preocupări acute comune sau divergente, să aducă împreună dimensiunile politicului, filozofiei, biografiei, somaticului și, nu în cele din urmă, dimensiunea artistică, fără a le reprezenta și doar prin activarea/ experimentarea/ testarea/performarea lor. Încearcă să răspundă nevoilor generale (dictate de demonul precarității infrastructurilor instituționale) propunând programe de formare, cercetare și producție artistică, invitând coregrafi, performeri și teoreticieni internaționali pentru a păstra un ritm continuu de schimb și regenerare. Ajunge să transforme un singur proiect AFCN într-o Instituție speculativă a Performance-ului, cu consecințe reale.
Performance-ul, dansul și arta contemporană în general, mai ales cea care scapă încă anumitor logici de producție și piață și care ajută atât de clar la procesarea realității și generarea speranței, ar trebui sprijinite și protejate la fel ca natura esențială pentru viață. Ele reprezintă un teren de regenerare social-politică și umană complex, vital și, în același timp, condamnat la jaf, ignorare sau abuz, care dor uneori ca parcul IOR carbonizat.
Programul Instituția Performance-ului a venit să răspundă unor nevoi tot mai critice de spațiu fizic și infrastructură de sprijin pentru formele hibride de performance contemporan apărute la intersecția dintre dans, arte vizuale și alte discipline. Situația flagrantă în care Ministerul de Interne își permite să ia înapoi Sala Omnia desemnată oficial Centrul Național al Dansului și în care s-au făcut deja investiții majore, financiare și umane, este supusă unui arbitrar de-a dreptul înfricoșător. În fapt, este nevoie de mai multe instituții de stat care să acopere realitatea scenei de dans și performance autohtone. Teatre a invitat-o pe artista bulgară Snejanka Myhailova să gândim împreună speculativ instituțiile reale de care avem nevoie și gesturile concrete posibile în interacțiunea cu instituțiile victime la rândul lor propriului travaliu de supraviețuire, într-o lectură cu titlul mai greu de tradus „Thinking-in-Assembly: The Death Mother Institution”.
Cum deranjezi sisteme care condiționează, abuzează și oprimă vitalitatea sau confiscă limbajul (vezi deraierile de semnificație și de distanță afectivă din fenomenul post-adevăr)? Instituția performance-ului a început cu un workshop de ghidare într-o stare de odihnă profundă, de o oră și jumătate, zilnic, a continuat cu un curs de voce în relație cu corpul în mișcare, destinat deopotrivă muzicienilor și celor traumatizați de voce. Toate aceste experiențe puternice, deschise atât artiștilor, cât și amatorilor, au întărit potențialul performance-ului de a scutura normele sociale și a contura alianțe noi de resurse recuperatoare și stabilizatoare.
Performance-urile care au apărut în urma rezidențelor artistice de anul trecut au propus la nivel de receptare un palier, palpabil, de recalibrare și regenerare somatic-afectivă, o dimensiune restauratoare a corpului comun social promisă și posibilă în subtextul diferitelor propuneri artistice, de multe ori discursive, propunând totodată noi posibilități (poetice, speculative) ale limbajului în relație cu corpul și cu mișcarea.
Gândirea performativă și coregrafică face posibilă exersarea diferenței, generează spațiu pentru coexistența unor lucruri și perspective contradictorii – atât la nivel individual, cât și la nivel de posibilă colectivitate temporară cu contururi poroase.
Pluralul Teatre are ca singular un teatru de operațiuni al percepției umane figurat arhitectural spectral ca teatru anatomic, punctul zero al situației performative – în care subiectul care cercetează și subiectul cercetat sunt unul și același, și „umanul” simte că ar putea participa la propria reformulare. Noțiunea de teatru anatomic în relație cu reimaginarea umanului se întâlnește, ca funcție, cu linia orizontului – ambele figurează indicii care promit existența unui „dincolo”, sunt mecanisme paradoxale de articulare și regenerare a misterului. Proiectul Sublunar (2024) a propus un alt fel de a numi și imagina „umanul”, ca o chestiune de situare în relație cu un element natural & alienant (luna), sublunar – care aparține pământului. Această relație contraintuitivă cu limbajul a devenit un indiciu pentru noi posibilități de a gândi nevoi și urgențe – ca separarea sau apartenența – prin exersarea unor noi interacțiuni cu mediul înconjurător și teoreticieni ai „peisajului”.
Adriana Gheorghe este artistă și inițiatoare a spațiului de performance numit Teatre.
