Pe aceeași temă
Luând în considerare semnificația Zilei Naționale a României, dar și eterna narațiune care este repetată mereu în jurul ei, ar merita să ne oprim asupra altor abordări și unghiuri din anul 1918, care oferă alte perspective. Albumul[1] editat de către una dintre cele mai vrednice, longevive și inspirate mici edituri din România, ne referim la Editura Vremea, despre cele cinci orașe care au jucat un rol esențial în făurirea României Mari, este o mică bijuterie, în care descoperim multe imagini din epocă inedite, plecând de la cărțile poștale și mai ales de la colecția impresionantă a lui Ion C. Rogojanu, hotelier și bibliofil. Pe măsură ce îmbătrânesc, dezvolt o admirație și un respect profund pentru aceste mici bucăți de carton ce au avut capacitatea de a rezista trecerii timpului și mai bine de un secol și jumătate, poate și pentru că le compar cu torentul de imagini electronice. Avem de-a face cu trei orașe care sunt în continuare în interiorul granițelor României, unul fiind vechea-noua capitală (București), iar celelalte două sunt Alba-Iulia și Iași, dar și două orașe însemnate, care au fost ocupate de Stalin în 1940, eliberate pentru scurt timp în 1941, pierdute din nou în 1944, adică orașele Chișinău și Cernăuți. Dat fiind (și) centralismul memorial românesc, nu ne vom referi pe larg la București, ci la celelalte patru orașe.
Iași
Între noiembrie 1916 și decembrie 1918, populației Iașiului antebelică de numai 80.000 de locuitori i s-au adăugat alte 300.000 care au copleșit efectiv capitala istorică a Moldovei. Imaginea acestei perioade tragice pe care o zugrăvește în culori sumbre medicul militar Raul Dona[2] ar trebui să ne pună pe gânduri și astăzi, când în orice moment am putea să ne confruntăm cu un val uriaș de refugiați din Ucraina. Mihai Bulai, autorul capitolului ieșean, redă imagini de epocă cu marele Hotel Traian, care a găzduit în timpul refugiului mulți miniștri și oameni politici. Hotelul funcționează și astăzi (un miracol pentru spațiul românesc). Construcția lui a fost supervizată de Augustin Felix Fragneau (colaborator al lui Gustav Eiffel). Mai apar strada Alexandru Lăpușneanu, celebra Piață a Unirii, unde din 1901 a fost amplasat grupul statuar al domnitorului A. I. Cuza și unde a avut loc o celebră adunare a voluntarilor ardeleni în data de 7 iunie 1917, când au depus jurământul de credință față de Regele Ferdinand și România, dar și Hotelul Europa. Alte cărți poștale ne introduc într-o atmosferă trecută, precum Liceul Național și strada Arcu, Catedrala Metropolitană, Teatrul Național, sediul Institutului Francez, găzduit într-o vilă impunătoare, construită în 1815 de vistiernicul Alecu Balș, care provenea dintr-o importantă familie boierească moldovenească. În timpul Primului Război Mondial, aceasta a găzduit spitalul militar francez. Toate aceste imagini de epocă îndreptățesc pe deplin afirmația că Iașiul era printre cele mai frumoase și cochete orașe ale Vechiul Regat. Cu atât mai dureros și criminal a fost efortul distructiv arhitectonic al regimului lui Ceaușescu, care i-a desfigurat specificul, inserând blocuri abjecte chiar și în centrul istoric.
Alba-Iulia
Cele mai multe dintre cărțile poștale reproduse în album, selectate de Constantin Inel, fac referire la lunga perioada de administrare austriacă a orașului și la momente din istoria imperială. Ne referim la Monumentul Custozza, în amintirea Regimentului 50 Infanterie care-și avusese garnizoana aici și a celor 133 de ofițeri și soldați morți în timpul bătăliei de la Custozza din 1866 între armata austriacă și cea italiană, Monumentul Lossenau, în memoria colonelului austriac cu acest nume, rănit grav și decedat ulterior în timpul Bătăliei de la Simeria, împotriva trupelor revoluționare maghiare, cazarma pionierilor/geniștilor, fost mare depozit militar în timpul Primului Război Mondial.
Preluată în noiembrie 1918 de Armata Română, aceasta a devenit sediul Gărzii Naționale care asigura pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia. Toate clădirile administrative austro-ungare au fost preluat și folosite de noua administrație română. Fostul Palat al Justiției, ridicat în anul 1908 cu elemente stilistice încadrate în curentul Secession/Art Nouveau, a supraviețuit și printr-o minune a fost folosit drept clădire administrativă de comuniști („palat” nu mai avea voie să se numească, termenul având rezonanțe clar burghezo-moșierești), căci, după 1968 și reforma administrativă ceaușistă, a găzduit sediul județean al PCR, iar după 1990, Consiliul Județean, Instituția Prefectului – Județul Alba, precum și Curtea de Apel. Nu se putea a nu se reproduce și o imagine cu Sala Unirii. Edificiul a fost inaugurat în 1900 drept o casină a ofițerilor din garnizoana orașului (loc unde se desfășurau recepții, baluri, sindrofii selecte etc.). Fiind cea mai mare sală din Alba-Iulia, a fost aleasă pentru a găzdui plenul Marii Adunări Naționale, în prezența a 1.228 de delegați oficiali. Aici s-a citit Rezoluția Unirii Transilvaniei cu Regatul Român. În Sala Unirii, s-a organizat și banchetul regal după Încoronarea din 15 octombrie 1922. Iar pentru acest eveniment unic în istoria poporului român, avea să fie construit în numai nouă luni (!!!) ansamblul Bisericii de Încoronare, catedrală episcopală din 1975, iar din 1998, arhiepiscopie.
Cernăuți
Pentru Dragoș Olaru, autorul capitolului cernăuțean, „hotelurile cu restaurante și cafenele sunt, probabil, cele mai frecvente reprezentări de pe cărțile poștale ilustrate din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Privitorul este introdus în atmosfera unei epoci care de mult nu mai există. Din Jurnalul cu însemnări zilnice ținut la Cernăuți de Ciprian Porumbescu, pot fi spicuite denumirile restaurantelor și cafenelelor preferate de studentul de atunci: Mielul de aur, Prințul de coroană, Pajura neagră, Viena, L’Europe, Rața dolofană, Balena de la Askalon, La Augusti, La Tăbăcar, La Gobl, Trei Coroane”. O carte poștală din 1898 oferă privirii costumele populare ale comunităților rurale din provincie (ruthenen, huzulin și rumanien).
Cărțile poștale din Cernăuți sunt umanizate cu două scurte portrete ale unor oameni politici bucovineni. Iancu Flondor a contribuit la Marea Unire din 1918, mai precis, la secvența bucovineană. După actul istoric din 28 noiembrie 1918, Flondor s-a îndepărtat de viziunea centralistă liberală privind integrarea/contopirea în statul național unitar român, dezaprobând venalitatea și demagogia oamenilor politici din Vechiul Regat. Așa că s-a retras din viața politică, murind mâhnit în anul 1924, la conacul său din Storojineț. O personalitate mai puțin cunoscută din Cernăuți a fost Teodor Huțan, născut în comuna Costâna în 1888. A urmat studiile gimnaziale la Suceava, iar pe cele superioare, de Științe ale naturii, la Universitatea din Cernăuți. A predat la gimnaziile bucovinene din Rădăuți, Câmpulung și Suceava, dar și la Liceul „Aron Pumnul”, din capitala istorică a Bucovinei. După 1918, a făcut politică cuzistă, iar după fuziunea lui A. C. Cuza cu Octavian Goga care a dus la formarea Partidului Național-Creștin, de extremă-dreaptă, a devenit liderul său în județul Câmpulung. Deputat de mai multe ori. După 1940, s-a refugiat în România, dar nu a scăpat de represiunea stalinistă, murind într-unul dintre lagărele de muncă forțată ale Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Chișinău
Actuala capitală a Republicii Moldova încă păstrează urme ale trecutului său arhitectonic, așa cum ne prezintă Marina Miron, autoarea capitolului despre acest oraș. Primăria Chișinău a fost construită în 1902, având inițial destinația de a găzdui Duma provincială. Edificiul era construit în stil eclectic, cu accente gotice și caracteristici ale Renașterii italiene. Clădirea a fost aruncată în aer în timpul retragerii sovieticilor din iunie 1941. Administrația română a reușit să o repare doar pentru a fi distrusă din nou de bombardamentele sovietice din timpul ofensivei din martie 1944. Impozanta Casă eparhială (palat eparhial) a fost construită din piatră și cărămidă în numai doi ani și a fost sfințită cu o mare solemnitate la 18 decembrie 1911. Parterul era închiriat unor prăvălii. În sala mare a edificiului, a fost organizat primul Congres al reprezentanților militarilor basarabeni din Armata Țaristă (20-28 oct 1917). 700 de militari au luat parte la eveniment, declarându-se autonomia provinciei și punându-se bazele Sfatului Țării. Nu se putea ca și această clădire să nu fie aruncată în aer de sovietici în 1941. După revenirea lor trei ani mai târziu, a fost desființată. Pe locul unde se afla este situat sediul Guvernului Republicii Moldova. Superbă este vederea generală a centrului orașului, din care se pot observa hala primei fabrici de bere din Chișinău, clădirea actualului Teatru „Mihai Eminescu”, clădirea băncii orășenești, cupola Catedralei mitropolitane etc. Din casele moldovenești de dinainte de anexarea țaristă din 1812 nu a mai rămas decât una, ele fiind distruse atât de administrația țaristă (aceasta totuși a dezvoltat orașul care în 1812 nu era decât un sat mai răsărit), cât și de cea comunistă, din motive evidente. Alte cărți poștale oferă incursiuni valoroase în timpul normalității orașului (nunta unui ofițer al Armatei Române la Noua Suliță, orășel din Hotin, o mireasă din 1937 etc.).
Indiferent de păcatele României interbelice, inerente unei societăți tinere, nimic nu ne poate convinge că nu era mai morală, mai cultă, mai așezată și mai puțin coruptă decât cea de azi. Care-i este superioară doar în ceea ce privește dimensiunea PIB-ului (dar în interbelic nu existau Fondul de Coeziune, FEADR, Erasmus+ sau PNRR).
***************
1. Capitalele Unirii de la 1918. Alba-Iulia, București, Cernăuți, Chișinău, Iași în cărti poștale de epocă Cu un cuvânt-înainte de acad. Georgeta Filitti, coord. Nicolae Lupu Mihai Bulai, Constantin Inel, Marina Miron, Dragoș Olaru și Lei Zamani, Editura Vremea, 2025. Alte albume care merită menționate și, evident, studiate ar fi Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene vechi și noi de Silvia Colfescu, București. În căutarea Micului Paris de Narcis Dorin Ion sau Casa Suțu. Palatul și fantomele sale de Peligrad Nazen Ștefania. Însă așa cum ținea minte și premierul român, Editura Vremea este specializată pe dezvăluirea vechiului București.
2. Jurnalul unui medic militar 1917-1918, ediție îngrijită de Iulia Vladimirov și Viorica Milicescu, Editura Humanitas, București, 2018. „Ordinele statelor-majoare, administrațiile, direcţiunile, tot, tot e o harababură fantastică, din care țâșnește rățoiala, sforăiala, minciuna, clapa, chiulul, hoția monstroasă, ignominia și abjecţia scârboasă și revoltătoare, cățărată de Putere și sfidătoare de bun-simţ, dreptate, omenie – omenie mai ales. Ce poți să faci? Cui să spui, cui să-i reclami... Toți sunt plictisiți”
