Desenul și demonul lui Maxwell (ordinea pe care nu o vedem)

Perioada: 6 februarie – 3 mai 2026, curator al evenimentului fiind Bernard Blistène, director onorific al Musée national d’Art Moderne – Centre Pompidou Paris (pe care l-a condus între 2013 și 2021) și curator internațional, aflăm din comunicatul de presă al muzeului. Pentru elaborarea acestui parcurs vizual extrem de rafinat, Blistène a fost asistat de curatoarea Muzeului de Artă Recentă (MARe), Ioana Iuna Șerban.

 O retrospectivă a unui mare artist așa cum este Ștefan Bertalan (1930–2014) e și un act de curaj. Mai ales atunci când expoziția este oferită și unui public foarte tânăr, care se află în perioada de formare a apetitului pentru artă. MARe și-a făcut o datorie de onoare, o face cu fiecare expoziție, aceea de a iniția vizitatorii, de a-i conduce cu ajutorul tururilor ghidate, adevărate imersiuni în viața artei și a creatorilor.

O primă versiune a retrospectivei lui Bertalan, o adevărată desfășurare de energii vizuale, a fost expusă la Timișoara sub egida Fundației Art Encounters, în 2025. La București, expoziția ocupă tot spațiul Muzeului de Artă Recentă, palierele de semnificații și palierele constructive ale splendidei clădiri, reunindu-se într-un discurs puternic. Bertalan este un reprezentant al avangardei neo-constructiviste și cofondator (1965) al grupului 111 și unul dintre membrii foarte importanți ai grupului artistic experimental Sigma, alături de Constantin Flondor, Doru Tulcan, Elisei Rusu, Ion Gaita, Lucian Codreanu.

Expoziția „Ștefan Bertalan. În ritmul lumii – O retrospectivă” de la MARe, regândită special pentru acest spațiu, conține mai multe secțiuni, pentru o mai clară înțelegere a traiectoriei artistice și mai ales a lumii interioare a lui Bertalan. Grupurile experimentale. De la cibernetică la cosmologie. O viață de exil și pedagogie. Găsim și o sală în care, pentru o bună așezare în contextul epocii, putem privi și lucrări de Roman Cotoșman și Constantin Flondor.

La Bertalan, fascinantă este și traiectoria artei sale, strâns legată de drumul vieții, de întâmplări. Lucrările se așază, ca pietrele într-un mozaic viu, în căușul evenimentelor care l-au marcat profund. Ceea ce este interesant de observat e și felul în care artistul a încercat să se ascundă, să se integreze, să conviețuiască sau chiar să dispară în lucrările sale vegetal-antropomorfe, mai ales în cele în care apare floarea-soarelui. Obliterarea aceasta ne-a amintit cumva, ca mecanism de supraviețuire, și de Polka Dots ale artistei japoneze Yayoi Kusama. Ștergerea, nu ca dispariție, ci ca integrare, chiar dacă forțată și de o condiție mentală aflată într-o stare marcată de obsesii, de maximă anxietate, ca un arc tensionat ce determină energia creației.

Bertalan explorează lumea mai ales prin desen, prin energia constructivă a liniilor. Majoritatea lucrărilor expuse sunt realizate pe hârtie și contactul grafiei cu acest suport maleabil este puternic. „Prin desen, el a continuat cercetările vizuale, dar și-a exprimat în egală măsură subiectivitatea specifică, ajungând la un echilibru fragil între ordine şi libertate.” (Ileana Pintilie, din albumul Ștefan Bertalan. Structuri vizuale (1960–2000) / Ștefan Bertalan. Visuelle Strukturen (1960‒2000), publicat la K-West-Verlag, Essen, 2020.

Împărtășesc și o amintire personală din copilărie: am fost prezentă împreună cu tatăl meu, pictorul Marin Gherasim, la acțiunea lui Ștefan Bertalan de la Galeria Kalinderu (1979), „Am trăit 130 de zile cu o plantă de floarea-soarelui.” Îmi aduc aminte starea, discursul artistului fiind greu accesibil unui copil de 6 ani, însă am în ochii minții planta și oamenii care erau prezenți, ceremonialul care era diferit de ceea ce se petrecea în lumea exterioară și o anume stare că acel altceva era important.

„Artistul a citit textele sale filozofice exprimate în formulări poetice şi a săvârşit în faţa publicului o serie de mişcări ca un ritual, transpunând mai elocvent, mai impresionant conţinutul”, ne spune Ileana Pintilie în excelentul text „Ștefan Bertalan. Un demers creator de la natură prin estetica lui Leonardo”, din Patrimonium Banaticum, III, 2004.

Posibila scădere a entropiei e o temă ce irumpe din multe lucrări ale artistului, făcând apel la o altfel de vedere, cea care dorește să înțeleagă conexiunile intime ale lumii, oferind privitorului o cosmologie leonardescă, dar și o punte către o reevaluare a virtuților vitale ale naturii. Geometria pare a avea puterea de a reduce entropia. Prezent este și sufletul unei lumi ancestrale, ca un abur ce inundă cu discreție imaginile.

Demonul lui Maxwell la care facem referire în titlul articolului este și denumirea unui obiect-instalație al lui Bertalan, compus din fire textile pe un cadru din lemn. Lucrarea nu este inclusă în parcursul expoziției de la MARe, dar este importantă și e menționată în cadrul tururilor ghidate organizate de muzeu.

Nu aș folosi vreo noțiune din zona ecologiei moderne, relația lui Bertalan cu natura fiind trecută și printr-un filtru de proveniență ritualică, spirituală. În tot ceea ce privește opera lui, e bine să tratăm cum grano salis asocierile ideatice cu lumea de azi și cu ideologiile ei.

Alura și relevanța internațională sunt oferite, și asta e foarte important, nu de copierea tendințelor din alte locuri, ci de fina adecvare la tot ceea ce este universal. Nu poți să fii al lumii dacă, într-o bună și justă măsură, nu aparții unui anumit topos, chiar și unuia interior. Așa cum planta, floarea-soarelui, să zicem, pentru a se înălța spre soare, are nevoie de o rădăcină. Opera lui Bertalan a cucerit teritoriul internațional și pentru faptul că vorbește inimii omului. Privitorul, de oriunde ar fi el, poate cuprinde teritoriile cartografiate de artist și le poate primi în lumea lui de sensuri acceptate. A fi internațional nu este un simplu calcul, este o vocație pe care nu o are oricine, iar acest lucru ne este arătat limpede în retrospectiva Bertalan de la MARe.

Toate aceste splendide expoziții, desfășurări de forțe estetice, făcute și cu mult drag și responsabilitate pentru comunitate, nu ar fi posibile fără Roger Akoury (fondator MARe), Gregory Lang (director artistic), Marc-Olivier Wahler (curator, critic și istoric de artă, directorul MAH, Musée d’art et d’histoire din Geneva), Suzana Vasilescu (galerist, consultant de artă și manager cultural), Dan Popescu (curator și galerist) și Ioana Enache (director MARe).

La finalul vizitei, și spre a completa ziua petrecută în apropierea artei, vizitatorul poate savura o cafea bună la parterul muzeului, într-un moment de contemplație, de reverie, de introspecție, pentru că arta înseamnă frumos și bine, și o mult meritată descoperire a sinelui. Aducându-și bineînțeles aminte de kalokagathia, termenul din filosofia greacă.

Însă uneori și dezordinea sesizată în anumite lucrări poate fi de folos, amintind de vastitatea Universului și a sensurilor sale greu de cuprins, așa cum, spre exemplu, gândirea Zen, cu o tăietură fină, enunță apropierea contrariilor.

Misiunea unui artist autentic este și educarea celor din viitor, printr-o afirmare bine cumpănită a propriului interior, printr-o asumare splendidă a propriului adevăr, fără de care nicio operă de artă nu se poate susține.