Capitala DADA: Un roman la New York

Norman Manea 18.03.2005

De același autor

In urma cu peste jumatate de secol, adica ieri, ascultam intr-un orasel din nordul Romaniei un barbat inalt, cu par alb, recitand in fata unei sali arhipline poemul sau Culoarea rosie si neagra. Acum, cand privesc spre Central Park, drapat in albul iernii, imi revin in minte versurile acelei perioade staliniste: "La New York totul e frumos/Eroi apar, eroi se sting/ Copii nascuti pentru Sing-Sing/Pe strazile ca o pelagra./Un sange galben de carate/Pulseaza in fiece building./In port, Statuia Libertatii!/Si dupa-inalta ei minciuna/Strigoi yankei urla la luna/Ii chinuie ca o pelagra/Culoarea rosie si neagra". Rosul Revolutiei, fireste, negrul rasei obidite. Cliseul se repeta, cu variatii conjuncturale, in balciul tuturor dictaturilor comuniste si efectul era, fireste, opus celui scontat: nimbul fructului interzis, aflat in departari intangibile, reda hulitei metropole a Lumii Noi dimensiunea sa reala: un fosforescent Olimp al modernitatii, Everestul citadin al aventurii.
In rarele evadari turistice care mi-au fost ingaduite, ca cetatean al Romaniei socialiste, incantarea neofitului si-a avut, fireste, momentele de varf. New Yorkul ramanea departe, oniric si strain, scutindu-ma sa confrunt iluzia cu realul. Cand m-am refugiat la New York, nu mai era vorba de o experienta turistica. Instantaneul recul, ca in fata unui capcaun ubicuu si imprevizibil, a fost, totusi, repede inlocuit de fascinatia noutatii. Un vechi newyorkez, criticul Irving Howe, incercase sa-mi tempereze elanul printr-un avertisment realist: "ca sa te poti bucura de acest oras, trebuie sa ai o locuinta buna si un salariu stabil". Locuiam intr-o mizera camera de hotel dintr-un cartier rau famat si in incertitudinea nevrotica a noului venit. Tot ceea ce vedeam in jur parea, insa, irezistibil, prin ritm si culoare, prin contraste si surprize. Faptul ca aici locuisera Walt Whitman si Mark Twain si Melville, Henri James si Don Passos sau succesul pe care il avusesera la New York Enescu, Brancusi sau Eugene Ionesco nu sporea, insa, neaparat, speranta. Coabitarea cu orasul a avut efect hipnotic lent si durabil, ca un drog. S-a produs, in ultimii 16 ani, treptata intoxicare care tine nu doar de obisnuinta, ci si de forme mai putin conventionale ale negocierii cu cotidianul. Metabolismul newyorkez si-a impus ritmul, si-a infiltrat treptat proteinele si toxinele. O adecvare de potentialitati, devenita identitate. Desi ma simteam tot mai definit de apartenenta lipsei de apartenenta, ca exilat in tara exilatilor, abia in 9 septembrie 2001 am putut declara si eu "I am a New Yorker", cum facuse Kennedy cu Berlinul, cand fosta capitala nazista confrunta primejdia de a deveni o capitala comunista.
Neasteptata cum a fost, atacarea celor doua Turnuri Babel nu era imprevizibila, cum nici ura fanaticilor lui Alah contra simbolului modernitatii nu era. Povestea din Vechiul Testament vorbeste despre intreruperea constructiei in Shinar, vechiul Babilon, pentru ca incerca sa atinga cerul, divinitatea. Brusc, constructorii nu se mai pot intelege, separati de limbile pe care le vorbesc. Daca Dumnezeu fusese autorul acestei glume plurilingvistice, el punea astfel in chestiune propria sa atotputernicie in cerul aflat deasupra tuturor cerurilor accesibile muritorilor.
In noul Babilon, in China Town si Little Italy si rusescul Brighton Beach si in oricare colt al New Yorkului se vorbesc toate limbile pamantului. Constructorii Turnurilor, oricare ar fi fost limba in care s-au nascut, se vroiau, insa, cu totii, "americani", cetateni ai Lumii Noi, a carei statuie si suprematie este Libertatea. World Trade Center intruchipa codul laic al creativitatii si colaborarii umane. Lipsite de orice poezie, Turnurile ar fi putut purta, totusi, in loc de reclama comertului global, Emblema Poeziei, si ea globala, exprimata de suprarealistul Andre Breton: "Mai presus de toate, diferentele sunt cele ce ne unesc".
Surprinzator pentru o atat de vasta si eterogena aglomeratie umana, renumita prin cinismul eficientei si prin viteza epicului (celebrul "minut newyorkez"), orasul s-a comportat, in timpul teribilului atac, admirabil. Bun-simt, solidaritate civica. Si-a regenerat, apoi, rapid, vigoarea, umorul, spiritul intrepid si s-a pus, din nou, in miscare. Dupa 9 septembrie 2001, s-au inmultit zgarie-norii, cluburile si restaurantele de toate tipurile, teatrele si salile de sport. Efervescenta pare inca mai intensa decat inainte. Lovit mortal in integritatea si simbolismul sau, New Yorkul a reactionat cu demnitate si ulterior, refuzand sa voteze pentru un presedinte care a manipulat politic tragedia.
*
Romania a fost adesea numita "Tara Dada", nu pentru ca unul dintre initiatorii miscarii suprarealiste fusese Tristan Tzara, ci pentru absurdul si burlescul ambiguitatilor cotidiene si, mai ales, ale vietii politice romanesti.
In exil, m-am identificat spontan cu o total diferita Capitala Dada, "republica cosmica care vorbeste toate limbile intr-un dialect universal", cum definea Johannes Baader dadaismul, si cu cinetica ei juvenila ("vede pacea doar in miscare", spunea Hausmann). Vechi si nou compliciteaza aici, expresiv, intru omagierea vietii, "in toate formele ei de necuprins", cum le placea dadaistilor.
Faimoasa harta a lumii desenata de compatriotul si prietenul meu Saul Steinberg si aparuta ca un fel de Mona Lisa contemporana pe coperta faimoasei reviste New Yorker imagina "satul global" vazut din Manhattan: distanta dintre fluviul Hudson pana la Pacific devine aceeasi ca intre Avenue 9 si 10, pe Upper West Side, America se prezinta prin cateva nume, ca niste reziduale reclame, Washington DC, Texas, Los Angeles, Utah, Las Vegas, Kansas, Nebraska, Chigago si, undeva, in spatele Pacificului, China, Rusia, Japonia se pierd in periferia prezentului. Alte harti ale lui Saul adauga amanunte biografice pregnante: East Hampton, unde avea o casa de vacanta, Milano, orasul tineretii, Zurich, locul exploziei Dada, Buzaul romanesc, orasul sau natal.
Cartografierea destinului meu ar include, probabil, Bucovina nasterii, lagarele copilariei de peste Nistru, lagarul comunist Periprava, care schimbase identitatea tatalui meu, Bucurestiul studentiei si vietii mele adulte, Berlinul, start al exilului si, pana la urma, New Yorkul, unde exilul si-a gasit incetatenirea. Un "babel", am putea spune, in sensul in care dictionarul limbii engleze defineste acest mixaj confuz de amintiri si locuri cu vocile si varstele lor.
Aici, in Upper West Side, in centrul unui triunghi ale carui varfuri ar fi Central Park, Lincoln Center si faleza Hudsonului, obisnuiam acum cativa ani sa intru intr-o noua zi printr-un ritual exotic, exercitiu de memorie si modestie. Aveam locuinta si salariu, avertismentul lui Irving Howe permitea o noua lectura. Urmaream, de la fereastra, Gangsterul gunoaielor: capul de lut, in care destinul scobise doua mari orbite rosii, teasta rasa, gatul de piatra, nasul gros din care coborau fire lungi de par spiralat, invelite in muci, bratele scurte, ca si trupul, de o vigoare asasina. Aparea, invariabil, la aceeasi ora, cu valiza sa de plumb, in care inghesuia resturile culese din cosurile de la intersectiile stradale, somandu-ma, parca, sa inteleg locul sau in contrastele abisale ale orasului, in magia sa iconoclasta.
Scriitorul condamnat sa stea in celula solitudinii sale nu prea are timp de hoinareli, nici macar intr-o tara unde exercitiul fizic intra in specificul national. Vecinatatile locuintei constituie mediul sau inconjurator, geografia calendarului zilnic. In New York, Spectacolul strazii ramane, insa, extraordinar, oriunde te-ai afla. In cartiere marginase sau centrale, bogate sau sarace, in Bronx sau Soho, Washington Square si Times Square, in jurul universitatilor, in Queens si Tribeca, in fata Bibliotecii newyorkeze sau a carucioarelor cu hot dogs, viata strazii ruleaza banalul si spectaculosul in toate rasele planetei, toate fizionomiile, varstele si intamplarile pe care le poate imagina realitatea planetara.
Inlantuit in obligatii cotidiene, ce vezi, de fapt, din fabulosul oras? Rutina produce banalitate si amnezie, un efect de impersonalizare. Si totusi!... Alergi cu treburi, cum numai newyorkezii stiu s-o faca, dar ridici, candva, dintr-o data, intamplator, privirea si te intrebi "cum am ajuns eu aici?" sau, mai curand, cum a ajuns omenirea aici. Privesc, adesea, decorul arhitecturii newyorkeze ca intr-un album de arta. Cand revin de la Colegiul Bard ma intampina, suspendat si suveran deasupra Hudsonului, Washington Bridge, intrare grandioasa, solara, chiar in vreme de ceata. Din orice mari sau mici orase ai reveni la New York vezi, curand, de departe, chiar cand treci prin cartierele marginase din jurul aeroportului, Centrul Citadin al lumii. Loc dur, grabit, cronofag, cu contraste sociale la fel de ametitoare ca zgarie-norii si un sens acut al efemeritatii, complementar altitudinii. Laborator uman nonstop, inventivitate, energie, diversitate, sfidand provincialismul de orice fel. Ca si America, desi atat de diferit de ea, New Yorkul nu poate fi "sintetizat" decat printr-o abuziva simplificare. Capitala Dada propune o fasta incoerenta, produs spectaculos al libertatii si pragmatismului. Mizeria si maretia, seductia si nevroza recreeaza, clipa de clipa, spectrul dinamic, mereu inconfundabil, al emblemei newyorkeze.
Nu-ti poti marca existenta in oras decat prin limitare. Nu poti fi la zecile de simultane concerte simfonice sau de jazz, la toate paradele minoritatilor etnice sau sexuale, in salile de studiu sau consultatie sau licitatie unde se consuma dramele si visurile cotidianului, in taxiurile slujind ambasadorilor celor mai guralivi si expresivi, soferii, indieni si rusi, si haitieni, pakistanezi si ghanezi, si guatemalezi, gonind spre pitorestile colturi ale globului reunit la New York. Inevitabil, stapanesti doar o infima particula a acestui frenetic caleidoscop al lumii.
Posezi, pana la urma, doar clipa: iata, acum, privesc spre Central Park, albit sub ninsoare. Curand, marele parc popular va fi invelit in panzele portocalii imaginate de Christo si Jeanne-Claude, cuplul de artisti nascuti in Bulgaria si in Maroc. "Dada acopera lucrurile cu o gentilete artificiala, o nea de fluturi iesiti din capul unui prestidigitator", spunea Tzara.

New York, ianuarie 2005
(Text aparut in Die Zeit, 10 februarie 2005)
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22