Atentatul terorist sinucigaș din Kabul, soldat cu 63 de morți, a fost revendicat de către ISIS

Laurentiu Gheorghe | 18.08.2019

Teroriștii Stat Islamic au revendicat duminică atentatul sinucigaș comis în timpul unei nunți șiite din Kabul soldat cu 63 de morți și 182 de răniți, transmite Mediafax.

Pe aceeași temă

Rețeaua extremistă sunnită Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul terorist sinucigaș comis în timpul unei nunți la Kabul, în urma căruia cel puțin 63 de persoane au decedat, iar alte 182 au fost rănite, informează postul american National Public Radio (NPR), conform Mediafax.

Sălile de nuntă au devenit o afacere în Kabul pe măsură ce economia afgană își revine, iar familiile cheltuiesc mai mult pentru evenimente. Săli mari, luminate, sunt acum pe unele străzi din Kabul, pe care bombardierele le-au vizat până acum.

Cel mai sângeros atentat terorist din acest an s-a petrecut într-un cartier din capitala Afganistanului locuit preponderent de minoritatea șiită, considerată eretică atât de către ISIS, cât și de către talibani, organizații sunite.

Talibanii, care luptă pentru recuperarea puterii în Afganistan și pentru instaurarea unui stat islamic, au negat orice implicare în acest atentat și au condamnat atacul îndreptat împotriva minorității șiite.

Atacatorul a detonat bomba pe care o transporta în sala în care se organiza evenimentul, lângă scena unde se aflau muzicienii, iar „toți tineri, copiii și toți oameni care erau în apropiere au fost uciși”, a declarat un martor ocular.

Sălile de nunți din Kabul servesc drept centre de întâlnire pentru comunitatea locală într-un oraș epuizat după decenii de război.

Numeroși oficiali afgani au condamnat atentatul, care a avut loc într-un moment de incertitudine pentru Afganistan, în condițiile în care negocierile între SUA și insurgenții talibani par să se îndrepte către obținerea unui acord de pace.

„Devastat de vestea unui atac sinucigaș în incinta unei săli de nunți din Kabul. O crimă acerbă împotriva poporului nostru; cum este posibil să dresezi un om și să-i ceri să meargă și să se arunce în aer la nuntă?!!", a transmis Sediq Seddiqi, purtătorul de cuvânt al președintelui Ashraf Ghani, printr-un mesaj postat pe Twitter.

Autoritățile afgane au fost excluse de la negocierile cu talibanii, care contestă legitimitatea Administrației de la Kabul, iar purtătorul de cuvânt al președintelui Ghani a declarat sâmbătă că oficialii afgani așteaptă să primească rezultatele celei mai recente runde de negocieri.

Printre chestiunile majore discutate figurează retragerea trupelor americane din Afganistan în schimbul garanțiilor din partea talibanilor că aceștia nu vor permite ca țara să devină un refugiu pentru organizațiile teroriste internaționale.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, peste 3.000 de civili, printre care 900 de copii, au fost uciși și alți 7.000 au fost răniți în 2018, cel mai sângeros an al conflictului din Afganistan, care durează de peste 18 ani.

În ultimele luni nu s-a ajuns la niciun acord încetare în luptele și atacurile cu bombe din Afganistan, în ciuda discuțiilor dintre Statele Unite și talibani, care s-au intensificat de la sfârșitul anului trecut.

În nordul provinciei Balkh, 11 civili au fost uciși duminică, când o bombă plasată pe marginea drumului a explodat când trecea o autoutilitara, a comunicat poliția locală.

Talibanii se luptă pentru expulzarea forțelor străine și restabilirea unui stat islamic de când au fost înlăturați de la putere în octombrie 2001, după atacurile din 11 septembrie asupra Statelor Unite.

Atât negociatorii americani, cât și talibanii au raportat progrese după opt runde de discuții începute la sfârșitul anului trecut. Dar unii afgani sunt sceptici cu privire la succesul negocierilor, pe fondul recrudescenței atacurilor teroriste.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, nu a făcut niciun secret din dorința s-a de a retrage trupele americane din Afganistan și să pună capăt celui mai lung război din istoria țării.

Însă există îngrijorări, atât printre oficialitățile afgane cât și și a reprezentanților instituțiilor de securitate națională americane, că în Afganistan ar putea izbucni un nou război civil care să readucă la putere un guvern taliban care să ofere refugiu teroriștilor internaționali, inclusiv cei ai Stat Islamic.

Aproximativ 14.000 de militari americani sunt în Afganistan, antrenând și acordând sprijin forțelor de securitate afgane și coordonează operațiuni grupărilor armate talibane și ale Statului Islamic.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22