Liderii talibanilor s-au încăierat la palatul prezidențial din Kabul, certându-se pe structura noului guvern al Afganistanului.
Cel puțin 20 de civili au fost uciși în Valea Panjshir din Afganistan, bastionul rezistenței afgane în care au avut loc lupte între talibani și forțele opoziției.
Preluarea puterii de talibani în Afganistan a însemnat, pe lângă revenirea haosului și fricii generalizate, pierderea de societatea afgană a unor lucruri firești într-o țară democratică.
Numărul morților după cele două atacuri sinucigașe de joi din apropierea aeroportului din Kabul se apropie de 100, inclusiv 13 militari americani și peste 150 de raniti, transmite CNN.
Un cetățean britanic care încerca cu disperare să fugă din Afganistan cu soția sa, a fost prins de talibani la un punct de trecere și obligat să se întoarcă.
În Afganistan, talibanii au fost filmați în timp ce intră în case pentru a răpi fete, multe dintre ele minore.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an