Axa franco-germană la examen în fața lui Putin

Ultimele zile au dezvăluit un președinte al Rusiei într-o formă maximă.

După valuri de sancțiuni, după prăbușirea rublei până peste pragul inflației cu două cifre, după scăderea dramatică a prețului petrolului, din exportul căruia se com­pu­ne mai bine de jumătate din bugetul federal, după fuga a zeci de miliarde de dolari din Rusia, Putin nu doar că nu e forțat să res­pecte ordinea inter­na­țio­na­lă, chiar tratatele încheiate de Rusia, ci e mai agresiv și periculos decât oricând. Și pare să-și fi pierdut răb­darea cu omologii vestici, pe care-i desconsideră tot mai vizibil.

Armistițiul din capitala Be­la­ru­sului (cu cele două documente, din 5 și, respectiv, 19 sep­tem­brie) n-a fost niciodată res­pectat pe teren, în Donbass, ci doar în mintea unor diplomați din mi­nis­terele de Externe din Occident, biro­crați de la Bruxelles sau din OSCE, care s-au agățat de documentele de la Minsk ca de un colac de salvare. În ultimele luni, cu ar­mistițiul în vigoare, milițiile proruse, spri­jinite de Moscova, au ocupat până la 10 ia­nuarie peste 550 km pătrați, dincolo de fron­tiera fixată la Minsk, în septembrie. Pu­tin a încercat să legitimeze această creș­tere teritorială prin cunoscutul truc cu harta, domeniu în care Kremlinul are un bun exercițiu, de la țarii ruși, trecând prin Molotov, până astăzi. La 15 ianuarie, po­trivit săptămânalului kievean Zerkolo ne­deli, Putin i-a trimis o scrisoare lui Po­roșenko, aparent ca urmare a întâlnirii de la începutul lunii ianuarie, de la Berlin, în formatul Normandia (după întâlnirea din iunie 2014, din Normandia, la care au par­ticipat președinții Rusiei, Ucrainei, Franței și cancelarul Germaniei). Presa rusă a pre­tins atunci că această scrisoare ar conține un plan de pace. Nici vorbă, spune presa ucraineană, care publică documentul. Pre­ședintele Putin cere ca zona de frontieră în Donbass să fie conform unei hărți pe ca­re o anexează la scrisoare, intitulată Sche­ma de evacuare a armelor de calibru mai mare de 100 mm în sud-estul Ucrai­nei.

Harta încorporează în republicile populare Donețk și Lugansk teritoriile anexate de separatiști între 19 septembrie și 13 ia­nuarie. De pildă, diverse obiective stra­tegice importante, dintr-o trăsătură de condei, au trecut în teritoriul controlat de milițiile proruse. Aleksandr Zaharcenko, liderul separatist din Donețk, a declarat în mai multe rânduri, în cursul lunii ia­nuarie, că se va extinde până la granițele ad­ministrative ale regiunii Donețk. Deo­camdată, separatiștii controlează doar ju­mătate din regiunea Donețk și mai puțin de un sfert din Lugansk.

Harta anexată la scrisoarea lui Putin din 15 ianuarie, care modifică frontiera fixată în septembrie, prin acordurile de la Minsk.

Cea de a doua și a treia decadă a lunii ia­nuarie au fost marcate de reluarea cu in­tensitate a luptelor în Donbass, la început în jurul aeroportului Donețk, cucerit în ce­le din urmă de separatiști, de bom­bar­da­rea orașului port de mare însemnătate stra­tegică Mariupol, oraș care deschide dru­mul spre Crimeea ocupată acum un an de Rusia, și de luptele de la Debalțevo. Această ultimă localitate ce avea în vreme de pace doar 25.000 locuitori, din care n-au mai rămas astăzi, după trei săptămâni de bombardament, mai mult de 5.000, es­te un important nod de cale ferată, care ob­tura legătura între ora­șele Donețk și Lugansk, și un pinten înfipt în te­ri­to­riile controlate de separ­a­tiști, un punct în care erau con­centrate importante mij­loace de luptă și militari ucrai­neni.

Asediul Debalțevo nu s-a transformat într-un de­zas­tru tactic, cum s-a în­tâm­plat în august 2014, cu mii de soldați ucraineni în­cer­cuiți de se­pa­ra­tiști. Sâmbătă, 31 ianuarie, la Minsk ur­mau să se întâlnească echipele de nego­cia­tori, în speranța restabilirii ar­mis­tițiului. Nu^­mai că reprezentanții se­pa­ra­tiș­tilor n-au ajuns la Minsk. Dintr-o con­ferin­ță de pre­să or­ga­nizată la Moscova, două zile mai târ­ziu, Zaharcenko cere schim­ba­rea emi­sa­rului ucrai­nean, adică înlocuirea fostului pre­șe­din­te Leonid Kucima cu un prieten al lui Putin, Medvedciuk, iar pre­ședintele Petro Poroșenko să ordone în prealabil în­cetarea unilaterală a focului. Dar cea mai im­por­tan­tă cerere, care va fi in­sistent men­­ționată de Kommersant, una dintre pu­ținele pu­bli­cații care se mai bu­cură de ce­va cre­di­bi­li­tate, s-a referit la recu­noaș­te­rea de către Ucraina a noii linii de de­mar­cație rezultată din ocuparea pâ­nă la în­ce­putul lunii fe­bruarie a peste 1.000 km pă­trați de către milițiile se­paratiste, față de frontiera din septembrie, fixată la Minsk.

Mai multe discuții telefonice cu Hollande și cancelarul Merkel au fost inițiate de Pu­tin pentru a oferi pretexte Vestului să nu adopte măsuri prea dure față de Rusia. Summitul NATO de la Bruxelles, campania de lobby desfășurată la Washigton pentru livrarea de armament letal Ucrainei ar fi pu­tut lua traiectorii dramatice fără jocul diplomatic al Kremlinului. În urma aces­tor discuții diplomatice, Putin a izbutit să-i capaciteze pe omologii săi francez și ger­man, transmițându-le chiar un plan de reglementare a crizei ucrainene, și sco­țând din ecuație SUA.

Despre planul lui Putin nu se știe mai nimic, însă se poate bănui că el are cel puțin trei puncte: federalizarea Ucrainei, statut special pentru entitățile separatiste, Donețk și Lugansk, neu­tra­litatea Ucrainei. Toate acestea fixate în no­ua Constituție a Ucrainei. Presa ucrai­ne­a­nă, citând surse diplomatice apropiate ne­go­cierilor de la Kiev dintre Merkel, Hol­lande și Poroșenko, oferă detalii care însă nu pot fi confirmate: autonomie în cadrul frontierelor administrative ale regiunilor Donețk și Luganask (deci extinderea con­trolului separatiștilor asupra întregului te­ritoriu al regiunilor); imunitate și se­cu­ri­tate pentru aleșii locali (presupune re­cu­noașterea alegerilor din 2 noiembrie, de­clarate ilegale de Kiev); reformă cons­ti­tu­țională care să prevadă descentralizarea și federalizarea, acordarea statutului de zonă liberă economic, tratat privind împărțirea atribuțiilor între Kiev, pe de o parte, Do­nețk și Lugansk, pe de alta, re­tragerea ar­matei ucrainene din Donbass, rec­unoaș­terea și legalizarea milițiilor po­pu­­lare.

În cele cinci ore cât a durat discuția dintre Merkel, Hollande și Poroșenko de la Kiev, potrivit aceleiași prese ucrainene, do­cu­mentul rezultat, chiar dacă a plecat de la planul lui Putin, ar fi foarte diferit de aces­ta, pornind de la acordurile de la Minsk, cu o detaliere a fazelor, etapelor de im­plementare, cu termene de realizare etc.

Ce s-a putut observa, însă, este faptul că SUA, reprezentată la Kiev prin secretarul de stat, John Kerry, care se afla chiar în acea zi în vizită oficială în capitala Ucrai­nei, par scoase din ecuația reglementării cri­zei. Kerry ar fi întârziat special la în­tâl­nirea cu premierul Arseni Iațeniuk, aș­tep­tând să fie invitat la președinție, unde dis­cu­tau planul de pace Merkel, Hol­lande și Po­roșenko. În cele din urmă, Ia­țeniuk s-a îndreptat spre sediul Pre­șe­din­ției pentru a participa la cina cu înalții oas­peți de la Ber­lin și Paris, în vreme ce Kerry s-a în­drep­tat către aeroport, iar de acolo a zburat la München. Poate că liderii europeni au vrut să-l menajeze pe Putin, alergic la tot ce miroase a „mână ame­ri­cană“. Sau poa­te că perspectiva Wa­shing­tonului asupra Ucrai­nei este atât de di­fe­rită decât a Ber­li­nului și Parisului, încât Merkel, cum a spe­cu­lat presa, a fost ca­te­goric împotriva in­vi­tării lui Kerry la dis­cuții. Sau poate că SUA și Germania și-au împărțit pur și simplu rolurile, Germaniei revenindu-i misiunea de a reglementa criza ucraineană. În fond, opiniile doam­nei Merkel nu sunt atât de diferite de ale președintelui Obama, cel pu­țin în dosarul livrării de arme letale Ucrai­nei. Spre deo­sebire de SUA, care dezbat se­rios înar­ma­rea Ucrainei, Franța și Ger­ma­nia flutură Rusiei perspectiva unei zone de comerț liber UE-Uniunea Euro-Asia­ti­că, co­la­bo­rării în lupta împotriva Statului Islamic și în reglementarea crizei siriene. Mulți eu­ropeni visează la ridicarea sanc­țiunilor eco­nomice impuse Rusiei, dar Merkel în­cearcă să obțină mici progrese pentru a salva obrazul Occidentului. Cât des­pre po­sibilitatea integrării Ucrainei în structurile politico-economico-militare ale Vestului, nu doar că Berlinul și Parisul nu oferă ni­cio perspectivă, ci liderii de aici asigură Ru­sia de câte ori au ocazia că se opun invitării Kievului în NATO.

Pentru miercuri, 11 februarie, este prevăzut un summit la Minsk, în formatul Normandia. Chiar dacă întâlnirea va avea loc, este puțin probabil ca ea să aducă progrese. Ziarul Kommersant făcea luni, cu două zile înainte de preconizatul summit, un inventar al problemelor ne­rezolvate. De pildă, nu este prevăzut cine supraveghează respectarea armistițiului și retragerea armelor grele, Kievul ar vrea trupe ONU de menținere a păcii, Moscova vrea propriile căști albastre. Nu e clară adâncimea zonei demilitarizate, din care trebuie retrase armele grele, Hollande a vor­bit de 50-70 km, ceea ce, în unele por­țiuni, lipește de frontiera cu Rusia aceste arme. Cine va controla granița ruso-ucrai­neană este o chestiune de viață și de moar­te pentru Donețk și Lugansk, pentru că li se poate tăia comunicarea terestră cu Ru­sia. Este o zonă de peste 450 km, foarte ușor de trecut, pentru al cărei control sunt necesare numeroase forțe umane și mij­loace materiale. Acordarea autonomiei, a spus Poroșenko recent, va urma re­fe­ren­dumului, pentru a cărui organizare vor trece luni la rând. Și lista continuă.

Doar și cu acest meniu de probleme des­fășurarea negocierilor de la Minsk se anun­ță foarte complicată. Între timp, pe teren, numărul morților a depășit 5.500, cel al răniților 13.000 și aproape un milion și ju­mătate de oameni și-au părăsit casele, fu­gind din calea războiului.