Pe aceeași temă
Proiectul de Acord Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale, transmite BBC preluat de Mediafax.
Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.
Cel puţin cinci membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a exprimat regret că unii membri ai Cabinetului de la Londra au demisionat, însă a subliniat că este determinată să obţină adoptarea acordului negociat cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.
Acordul riscă să fie respins de Parlamentul de la Londra, astfel că Marea Britanie ar putea fi nevoită să se retragă din UE fără niciun acord ori ar avea ca opţiuni un nou referendum, alegeri parlamentare anticipate sau amânarea Brexit.
Banca Angliei a avertizat miercuri seară, într-un raport de evaluare, că economia Marii Britanii riscă să se diminueze cu 8% în doar un an, comparativ cu 6,25% în timpul crizei financiare, din cauza lipsei de credibilitate a Londrei pe pieţele financiare şi a întârzierilor în procedurile vamale.
Rata şomajului riscă să atingă nivelul de 7,5%, atrage atenţia Banca Angliei, conform agenţiei Reuters. În cazul unui Brexit produs "în mod dezordonat", valoarea lirei sterline ar putea scădea cu 25% - ajungând aproape la paritate cu dolarul -, inflaţia ar atinge 6,5%, ratele dobânzii de politică monetară vor creşte, iar preţurile locuinţelor vor scădea cu 30% în Marea Britanie. Un "Brexit dezordonat" presupune revenirea Marii Britanii la reglementările generale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), lipsa unor acorduri comerciale bilaterale până în anul 2022 şi pierderea accesului Londrei la acordurile Uniunii Europene cu ţări terţe.
În cazul unui "Brexit cu efecte negative" - în care Marea Britanie va păstra accesul doar la unele acorduri UE cu naţiuni terţe - PIB-ul britanic ar putea scădea cu 3% în următorii cinci ani, preţurile caselor se vor diminua cu 14%, iar rata şomajului va atinge 5,75%, precizează Banca Angliei.
Dacă Marea Britanie va putea menţine o "relaţie apropiată" cu UE, economia britanică va scădea cu doar 1%.
O relaţia "mai puţin apropiată" cu Uniunea Europeană post-Brexit va genera pentru Marea Britanie o scădere a PIB-ului cu 3,75%.
"Acestea sunt scenarii, nu prognoze, şi ilustrează ce se poate întâmpla, nu ceea ce este cel mai probabil să se întâmple. Aceste scenarii evidenţiază impactul Brexit în funcţie de direcţia, magnitudinea şi viteza reducerii deschiderii economiei britanice", a explicat Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, citat de BBC.