Criza din Republica Moldova: Mascați mobilizați în fața guvernului de la Chișinău

Dora Vulcan | 10.06.2019

În condițiile în care două tabere revendică puterea, organizând ședinte de guvern paralele, fiecare declarând-o ilegală pe cealaltă, în fața guvernului au fost mobilizați mascați.

Pe aceeași temă

Numită premier în ședința de sâmbătă a parlamentului, după alianța socialiștilor cu proeuropenii, Maia Sandu a ținut luni prima sa ședință, dar nu la guvern, ci la parlament.

Ea l-a demis pe șeful Poliției, Alexandru Pânzari, care a spus în urmă cu o zi că el nu se subordonează noului ministru de Interne, Andrei Năstase.

În acest timp, clădirea guvernului era ocupată de fostul premier Pavel Filip, numit între timp de Curtea Constituțională președinte interimar, în locul lui Igor Dodon, suspendat duminică din funcție de aceeași Curte Constituțională, controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, a declarat duminică faptul că refuză să se subordoneze noului ministru de Interne, Andrei Năstase, numit sâmbătă în Parlament. Pânzari spune că ministrul său este în continuare Jizdan.

Întrebat cum reacționează la îndemnurile lui Andrei Năstase și Maiei Sandu ca Poliția să se subordoneze noului Guvern, Alexandru Pânzari a răspuns: „Noi reacționăm la legislația în vigoare și la normele constituționale”.

„Ministrul meu este ministrul Jizdan”, a adăugat șeful IGP.

Curtea Constituțională (CC) a Republicii Moldova, controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc, l-a suspendat duminică din funcția de președinte al țării pe Igor Dodon.

La scurt timp, CC a decis și dizolvarea parlamentului.

Dodon s-a aliat sâmbătă cu proeuropenii de la ACUM și a numit-o pe Maia Sandu premier.

Parlamentul, întrunit sâmbătă și a cărui convocare a fost declarată neconstituțională de CC, a ales-o la conducerea sa pe socialista Zenaida Greceanîi. Decizia CC survină eșecului negocierilor dintre partidul controlat de Dodon și cel controlat de Plahotniuc și a fost dată cu câteva ore înainte de termenul de trei luni acordat lui Dodon pentru dizolvarea parlamentului.

După alianța lui Dodon cu proeuropenii, Plahotniuc a dat publicității o înregistrare în care Dodon i-ar fi spus că-l scapă de dosarele pe care le are în Federația Rusă dacă e de acord cu federalizarea Republicii Moldova. La ședința de sâmbătă a parlamentului au participat ambasadorii UE, ai SUA și ai Rusiei.

Într-o premieră diplomatică fără precedent, Uniunea Europeană și Federația Rusă și-au anunțat susținerea pentru noul guvern.

La ședința de sâmbătă din parlament, unde a fost validată alianța socialiștilor cu proeuropenii și numit noul guvern, au participat ambasadorii SUA, UE și al Federației Ruse.

Duminică seară, Dmitri Kozac, vicepremierul Federației Ruse a menționat ”cu plăcere” sprijinul SUA și al UE, după ce a felicitat ACUM și PSRM pentru curaj.

ACUM și PSRM au dat dovadă de curaj atunci când au „depășit neînțelegerile politice pentru a crea condiții pentru ulterioara rezolvare civilizată a diferențelor bazate pe voința reală a cetățenilor Moldovei”, a spus Kozak, potrivit RIA Novosti, preluată de Unimedia.ro.

„Declarăm în continuare că acesta este în mod exclusiv un proces politic intern. Totuși, pentru Rusia este extrem de important ca acele forțe care determină vectorul externe al dezvoltării Moldovei să exprime voința adevărată a poporului”, a spus Kozak.

„Menționez cu plăcere sprijinul acestei poziții din partea Uniunii Europene și a SUA. Acest fapt, deși nesemnificativ din punct de vedere geopolitic, este încă o confirmare a necesității interacțiunii și a posibilității de a ajunge la un acord asupra problemelor fundamentale ale ordinii mondiale moderne pe o platformă civilă”, a adăugat Kozak.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22