Pe aceeași temă
Premierul britanic Theresa May, confruntat cu o puternică opoziție în propriul partid și chiar în cabinetul pe care îl conduce, a declarat joi seara că proiectul de acord pe care l-a negociat la Bruxelles pentru Brexit asigură un viitor Marii Britanii și respectă interesele tuturor britanicilor.
Pentru luni, se strâng semnături din partea parlamentarilor, pentru ca Theresa May să primească un vot de încredere. Situația este foarte delicată, premierul britanic având șanse foarte mari să fie demisă, iar negocierile reluate.
Susținerea ei este deosebit de fragilă, șase membri ai cabinetului anunțându-și demisia azi în semn de protest față de condiții în care Marea Britanie va ieși din UE.
”Cred cu fiecare fibră a ființei mele că drumul pe care l-am ales este cel corect pentru țara noastră și pentru cetățenii noștri”, a spus May.
La câteva ore după anunțarea aprobării de către guvern a acordului privind Brexit-ul și chiar înainte de dezbaterile din Parlamentul de la Londra, patru membri ai Cabinetului Theresa May și-au înaintat demisiile.
Este vorba despre secretarul și ministrul adjunct privind Brexit-ul, Dominic Raab și Suella Braverman, secretarul pentru muncă și pensii, Esther McVey și ministrul adjunct pentru Irlanda de Nord, Shailesh Vara, scrie BBC News. Și Conservatorul Ranil Jayawardena a demisionat din poziția de secretar parlamentar privat al Ministrului Justiției, transmițându-i premierului că acordul de retragerea a Marii Britanii din UE nu oferă un Brexit în condiții bune.
Plecarea ministrului pentru Brexit, Dominic Raab, reprezintă o lovitură dură petru Theresa May, în condițiile în care și predecesorul acestuia, David Davis, a demisionat acuzând o strategie prea „soft” a premierului britanic în chestiunea Brexitului.
“Nu pot susține acordul propus din două motive”, legate în special de viitorul statut al Irlandei de Nord după Brexit, și-a argumentat acesta demisia, pe contul său de Twitter.
Însă loviturile curg una după altă pentru premierul britanic, Theresa May. Noua propunere a sa, actualul ministru al Mediului, Michael Gove, va accepta oferta făcută de May de a deveni ministru coordonator al Brexitului doar dacă UE anulează summitul programat pentru 25 noiembrie și i se va permite să reia negocierile cu UE a condițiilor de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Și încă pare să cântărească dacă mai rămâne sau nu în Guvernul de la Londra, spun surse din partidul Conservator.
Acest anunța a determinat căderea lirei sterline, care a pierdut aproape 1% față de dolar, ștergând câștigurile realizate de marți după anunțul unui proiect de acord cu UE. În jurul orei 09,05 GMT, lira era cotată la 1,2870 dolari, față de 1,2992 miercuri la 22,00 GMT.
Liderii UE se vor reuni pe 25 noiembrie pentru a oficializa divorțul de Marea Britanie, după ce guvernul britanic a agreat acordul Brexit prezentat de premierul Theresa May într-o ședință maraton care a avut loc miercuri seara.