Pe aceeași temă
Guvernul urmează să facă apel împotriva hotărârii, la Curtea Supremă.
May afirmă că referendumul prin care a fost decisă ieşirea ţării din UE nu are nevoie de un vot în Parlament, însă criticii ei spun că acest lucru este neconstituţional, conform News.ro.
Premierul a anunţat că va invoca Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona şi va notifica UE cu privire la intenţia Regatului de a părăsi blocul european până la sfârşitul lui martie, în urma deciziei britanicilor, prin referendumul din iunie, de a ieşi din Uniune.
Intenţiile Guvernului au fost contestate în acest caz - cu importante implicaţii constituţionale cu privire la echilibrul puterii între Parlament şi Guvern.
Theresa May vrea să folosească "prerogativa regală", care permite Guvernului să se retragă din tratate internaţionale. Reclamanţii argumentează, însă că ieşirea din UE va suprima drepturi, inclusiv libera circulaţie în interiorul UE, şi subliniază că acest lucru nu poate să fie făcut fără aprobarea Parlamentului.
Trei judecători de rang înalt au stabilit că "Guvernul nu are puterea, în baza prerogativei Coroanei", să declanşeze negocieri în vederea ieşirii din UE.
Cazul este considerat drept cel mai important în domeniul constituţional al acestei generaţii. Un semn al importanţei acestui caz este faptul că May l-a însărcinat pe procurorul general Jeremy Wright să conducă echipa care reprezintă Guvernul.
Wright a argumentat că procesul reprezintă o încercare de a ridica un obstacol juridic în calea punerii în aplicare a rezultatului referendumului de la 23 iunie - ieşirea din UE.
May vrea să folosească prerogativa Coroanei - o putere istorică deţinută în mod oficial de regină - pentru a invoca Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care deschide o perioadă de doi ani de negocieri în vederea stabilirii condiţiilor divorţului.
Această putere, care este exercitată în realitate de politicieni, permite să se ia decizii fără să se treacă printr-un vot în Parlament şi vizează atât probleme grave - precum declararea războiului - cât şi probleme mai simple - ca emiterea de paşapoarte.
În mod istoric, prerogativa regală a fost aplicată, de asemenea, în Afacerile Externe şi în negocierea unor tratate.