Statele Unite spun că un eventual Brexit ar vulnerabiliza NATO în fața Rusiei

Tudor Despina | 15.03.2016

O eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) ar slăbi Alianța Nord Atlantică în relația cu Rusia.

Pe aceeași temă

 

O spune șeful armatei Statelor Unite în Europa. Brexitul ar atrage după sine mai multă incetitudine în rândul Uniunii Europene și, implicit, al NATO, blocuri din care Londra încă face parte.

 

Orice lucru care subminează eficiența alianței are un impact asupra noastră și, dacă Uniunea Europeană începe să fie nesigură, va fi un efect și asupra alianței”, a spus locotenent generalul Ben Hodges pentru presa britanică, potrivit Reuters. Deși e o chestiune care privește națiunea britanică, a adăugat Hodges, există îngrijorări asupra impactului pe care o ieșire a Londrei din UE l-ar avea.

 

Ce se întâmplă aici e de interes strategic pentru noi”, a adăugat oficialul american și a cerut ca UE și NATO să arate solidaritate în fața agresiunii rusești. Hodges a vorbit și despre folosirea crizei migranților ca pe o armă de către Moscova, prin facilitarea dislocărilor de populație pentru subminarea Europei.

 

În 23 Iunie ar urma ca Marea Britanie să organizeze un referendum privind rămânerea sau ieșirea din blocul comunitar. Sondajele de opinie arată că ambele tabere atrag aproximativ aceleași intenții de vot, dar rămâne un mare număr de britanici indeciși.

 

Marea Britanie se va confrunta cu ani de incertitudine, dacă decide să iasă din Uniunea Europeană, a atras atenția la începutul lunii și secretarul britanic de Externe. Philip Hammond a subliniat implicațiile unei eventuale ieșiri a Londrei din UE.

 

Un vot pentru ieșirea Marii Britanii din Uniune va declanșa o fereastră de doi ani în care Londra va negocia, pe fondul Tratatelor, termenii exit-ului. “Între timp, nu vom putea oferi nicio asigurare afacerilor britanice în ce privește un acces viitor la piața comună europeană sau la orice altă piață. Nu vom aveam ce spune în fața companiilor americane, japoneze, chineze. Economia noastră ar fi, efectiv, stopată, în timp ce competitorii, inclusiv cei europeni, vor înainta”, a spus secretarul britanic al Afacerilor Externe.

 

Și chiar și la finalul celor doi ani, a punctat Hammond, nu există garanții privind acorduri viitoare, asta în timp ce exit-ul va fi automat, fapt ce poate fi evitat numai dacă fiecare membru rămas în UE ar cădea de acord pentru o extensie de timp. Accesul Londrei la piața unică europeană ar înceta. Acordurile de comerț cu peste 50 de piețe de pe glob ar intra în declin, cu efecte negative imediate asupra locurilor de muncă, a investițiilor și a creșterii economice.

 

Ani de incertitudine pentru Marea Britanie, (...) iar cei care spun că Uniunea are mai mare nevoie de noi decât avem noi de ea, se înșeală”, a mai spus oficialul britanic, subliniind că, în 2014, jumătate din exporturile Regatului Unit a mers în Uniunea Europeană, în timp ce numai 7% din exporturile UE au mers în Marea Britanie.

 

***

Marea Britanie și liderii celorlalte 27 state membre au ajuns la finalul lui Februarie la un acord pentru rămânerea Regatului Unit în UE. Principala concesie obtinuta de David Cameron se refera la limitarea numarului de imigranti si la ajutoarele sociale acordate acestora.

 

Premierul britanic David Cameron a declarat, imediat după aflarea veștii, că a obținut o înțelegere ce acordă Regatului Unit "un statut special în Uniunea Europeană". "Am negociat un acord pentru a da Regatului Unit un statut special în Uniunea Europeană", a scris el pe Twitter.

 

„Marea Britanie va fi pentru totdeauna în afara unei Europe-mai-bine-integrate și nu va fi niciodată parte a unui superstat european, a anunțat David Cameron într-o conferință de presă.

 

În ceea ce privește beneficiile sociale, vor fi restricții dure pentru imigranții din UE în a accesa sistemul britanic de beneficii sociale, astfel încât Regatul nu va mai fi niciodată acel „dați-mi ceva pentru nimic”, a spus premierul britanic.

 

Avantajele obținute de Marea Britanie:

 

  • reducerea alocațiilor pentru copiii imigranţilor din UE, care nu trăiesc în Marea Britanie. Se aplică imediat pentru noii veniţi şi din 2020 pentru cei existenţi.
  • suspendarea timp de 7 ani a ajutoarelor sociale pentru imigranţii din ţările UE care vin în Marea Britanie după intrarea în vigoare a acordului.
  • un amendament la tratatele UE care să spună explicit că sintagma "uniune tot mai integrată" nu se aplică Marii Britanii.
  • posibilitatea Marii Britanii de a impune măsuri de protejare a districtului financiar din Londra de noi reguli adoptate în zona Euro.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22