Pe aceeași temă
Tusk a lansat public o scrisoare in care explica evolutiile din dialogul cu Londra, dupa ce premierul britanic David Cameron a cerut o renegociere a rolului tarii sale in angrenajul comunitar. La finalul lui 2017, englezii au programat un referendum prin care vor cere votul popular in vederea ramanerii sau iesirii tarii lor din UE. Chestiunea urmeaza a fi supusa dezbaterilor in cadrul Consiliului European din aceasta luna.
Chestiunile ridicate de premierul britanic sunt “dificile”, arata Tusk in scrisoarea deschisa, cu referire la cele patru puncte supuse dezbaterii de catre Londra, si anume:
- Relatia zonei euro cu celelalte state care nu detin moneda unica;
- Competitivitate si reglementarea pietelor;
- Chestiunea suveranitatii nationale in interiorul Uniunii;
- Beneficii sociale si libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.
De altfel, ultimul punct este si cel care divide cel mai mult cele doua parti. “In timp ce noi vedem optiuni bune pentru un acord asupra modului de combatere a abuzurilor si, posibil, asupra unor reforme privitoare la exportul de beneficii pentru copii, la acest moment nu exista conses asupra solicitarii (din partea Londrei – n.r.) ca oamenii care vin in Marea Britanie din interiorul UE sa locuiasca si sa contribuie acolo timp de patru ani inainte sa se poata califica pentru beneficii de munca sau locuinte sociale”, puncteaza Donald Tusk despre o chestiune asupra careia “trebuie sa aflam mai multe de la premierul britanic si sa dezbatem deschis intre noi inainte sa mergem mai departe”.
Seful Consiliului European a subliniat ca tinta acestor negocieri este atingerea unor solutii care sa convina si partii britanice, insa fara a afecta “fundatia pe care UE se bazeaza”. “Incertitudinea cu privire la viitorul Regatului Unit in Uniunea Europeana”, mai arata Tusk, “este un factor destabilizator”.
Londra va supravietui unui eventual Brexit
Asa spunea premierul conservator David Cameron la inceputul lunii Noiembrie. Potrivit argumentatiei sale, Londra profita de pe urma apartenentei la UE, dar si aduce plus valoare. “Inteleg ca orice negociere trebuie sa implice doar acel lucru – negocierea. Dar Marea Britanie este cea de-a doua cea mai mare economie a Uniunii. Suntem al doilea cel mai mare contributor la bugetul comunitar. Alaturi de Franta, suntem cea mai mare putere militara”, a spus premierul.
Declaratiile lui David Cameron, recent reconfirmat in functia de premier al Executivului de la Londra, vin in contextul unui lobby puternic pe care insula il face in vederea unei reformari a blocului comunitar, bloc fata de care britanicii si-au manifestat nemultumiri in repetate randuri.
Liderul britanic a tinut sa le raspunda atat euroscepticilor, cat si partenerilor europeni, unii fiind frustrati de cerintele Londrei. “Sunt cei care spun, aici si in UE, ca ne-am lansat intr-o misiune imposibila”, a afirmat Cameron in cadrul unei discutii sustinute la think tank-ul londonez Chatham House. “Nu cred asta nici un moment. Uniunea Europeana are un trecut privind rezolvarea problemelor dificile. O poate rezolva si pe aceasta. Haideti, asadar, sa gasim o solutie, pentru ca premiul este unul mare”, a adaugat liderul conservator.