Pe aceeași temă
Am fost și noi acolo, știm cum e să fii lăsat între două lumi, cu generații întregi obligate din pix la un destin pe care nu și l-au ales. Trebuie să fie dureros acum, nu neapărat pentru elita politică ucraineană, ci pentru simplii oameni care poartă în memorie sângele vărsat pe Euromaidan. Revoluția care a răsturnat acum ceva mai mult de doi ani regimul rusofil al lui Ianukovici rămâne unul dintre cele mai răsunătoare proiecte politice ale începutului de secol XXI. La fel de răsunătoare e și ușa pe care Bruxellesul a decis să o trântească în fața aspirațiilor ucrainenilor la un loc în familia occidentală.
De-un cinism perfect arată declarația prin care șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a trasat linia directoare: șansele Kievului să adere la Uniunea Europeană sau Alianța Nord Atlantică sunt nule în următorii 20 până la 25 de ani. Cel puțin o generație, lipsită până și de speranță. De multe ori, speranța e o sursă de energie mai puternică decât reușita care se arată după colț. Dar asta nu contează foarte mult pentru birocratul Juncker. Un personaj politic care s-a dovedit șters în fruntea actualului Executiv comunitar. Neoficial, de fapt, e știut faptul că deciziile grele ale Comisiei sunt luate în biroul vicelui Timmermans. Pare că Juncker e responsabilul cu PR-ul, asta atunci când nu se laudă cum îl dojenea pe președintele american Obama, la un pahar de vin, pentru că ar fi îndrăznit să numească Rusia ceea ce, în fapt, este: o putere regională care aleargă după trecutul imperial sovietic pierdut, făcând scandal în tot acest timp.
Probabil că, în viziunea șefului CE, lăsarea fără apel a Ucrainei în zona gri și incertă a continentului face parte din traseul pe care Uniunea trebuie să-l urmeze pentru a-și “normaliza” relațiile cu Moscova, cum cerea Juncker anul trecut. Nu a părut să conteze efortul extraordinar pe care ucrainenii l-au depus în speranța (și ajungem din nou la speranță) că se vor racorda, într-un viitor, la spațiul euro-atlantic. Suntem realiști și conștientizăm faptul că nu se aștepta nimeni ca Bruxellesul să acorde Kievului un cec în alb. Dar nimeni de bună credință nu se aștepta ca Executivul UE să aibă o asemenea reacție, acum.
Care era presiunea ca Uniunea să recurgă la un asemenea mod de a soluționa o problemă care o privește direct? Corelez declarația lui Juncker cu zvonurile tot mai pregnante care umblă pe continent, cum că unele capitale s-au cam săturat să mențină sancțiunile față de Rusia. Imaginea nu arată bine deloc. Europa pare obosită, hăituită de crize în cascadă, cu riscuri extremiste apărute chiar în inima continentului. Dar dacă, în definitiv, decizi să renunți, măcar fă-o să conteze, nu lăsa impresia că te speli pe mâini când datele problemei nu-ți mai convin. Dincolo de realpolitik, e vorba despre niște principii de la care însuși proiectul Europei Unite a pornit din cenușa celui de-al Doilea Război Mondial.
În Martie 2014, trupele speciale ruse preluau cu arme în mâini peninsula Crimeea. Doi ani mai târziu, Ucraina primește un nou șoc, de această dată dinspre Vest. Descurcați-vă!, îi spune Bruxellesul Kievului. Puteți spera la un viitor mai bun, doar că nu acum și nu cu noi. Clubul celor 28 vă urează bun venit în noua realitate europeană. Nu garantăm că o să vă placă.
