Niște jurnaliști

Paginile de Facebook românești s-au învol­bu­rat după cele două conferințe de presă, cu șe­fa DNA și cu președintele statului, mult aș­teptate de public, dar mai ales de jurnaliști. Spațiul politic stătea să ex­plo­deze pe partea PSD, care cerea exasperat lichidarea La­u­rei Codruța Kövesi, iar te­le­viziunile arondate, Antena 3 și RTV, țineau focul aprins cu înregistrări „epocale“, livrate în prime-time de niște penali (Vlad Cosma, Sebastian Ghiță etc.). Transmise live, con­fe­rințele de presă n-au fost doar apariții relevante sau mai puțin reușite ale unor actori importanți ai scenei publice, ci și examene la vedere pen­tru practicanții profesiei de jurnalist. Au­diența a fost mare pe mediile care au difuzat co­n­fe­rința de la DNA, s-a urmărit cu interes și apa­riția (atât de rară, totuși!) a președintelui Io­hannis, iar dezbaterea despre întrebările puse și răspunsurile primite de jurnaliști a venit de la sine.

Prima nedumerire a fost dacă oamenii de pre­să merg să pună întrebări sau să ia la palme. Tolontan a luat apărarea dreptului inalienabil al jurnalistului de a pune întrebări, ieșind cu pieptul gol pe blog împotriva autorităților ca­re nu răspund: „Președintele Iohannis debar­a­sează microfonul, ministrul justiției, Tudorel Toa­der, fuge la propriu, iar când ajungi să pui o întrebare la DNA afli că nu e o întrebare patriotică. Fuga de răspunsuri înseamnă o devalorizare a instituțiilor democratice“. Corect! Însă nu tot ce se întreabă este musai de interes public, chiar dacă jurnaliștii se acoperă cu afir­ma­ția că reprezintă cetă­țea­nul. Pentru asta profesioniștii se pregătesc, au informații pe care le verifică prin întrebări, relevă un fapt, o acțiune sau o nonacțiune a au­torităților care îi afectează pe cetățeni. Alt­minteri, totul devine o hârjoană amabilă sau o hărțuire fără sens. Hârjoane vedem în fie­ca­re seară la televiziunile care deservesc par­ti­de. Exemplul de manual este Dragnea la RTV, niciodată deranjat de vreo întrebare neîn­gă­duită. Hărțuitorii citesc de pe telefon întreb­ă­rile venite „de sus“, riscând să fie ironizați de colegi, așa cum a pățit reporterița de la An­tena 3. Mona Dîrțu a ridicat pe blog problema legitimității întrebărilor puse de Tolontan la DNA: „Au ajutat ele la clarificarea unor fapte/situații/decizii? Eu cred că despre asta-i vorba în primul rând; și că istoricul unui jur­nalist, numele angajatorului etc. sunt ches­tiuni cu totul secundare“. Deși jurnalist cu experiență, ieșit pe teren, Tolo a fost incoerent la DNA, a venit, a revenit, fără să releve ceva nou, de mare interes public.

Costi Rogozanu (Vox Publica) decela „un tre­mur“ în vocea unei jurnaliste „îmbârligată în propriul narcisism“ la discuția cu președintele, tremur interpretat ca o stare de frică. „Ați observat cât de intimidați erau ziariștii, și ăia buni și ăia slabi, la aceste conferințe de pre­să, Iohannis & Kövesi? Voci tremurânde, fâs­tâ­ceală, pierderea șirului. Mie mi-au dat ceva fiori aceste fâstâceli, era un fel de frică și ne­pu­tință. Neputința venind din faptul că orice ai întreba, de fapt nu întrebi, ci te expui ca fiind de o parte sau alta, și siguranța că orice ai întreba nu vei primi un răspuns, ci un per­formance“, zice Rogozanu. Dintr-o pers­pec­tivă diferită, da, apare uneori neputința, dacă jurnalistul e instruit ca provocator. Nu întot­dea­una provocările reușesc și atunci apare frica de șefii redacționali sau de patron: nu livrezi, pleci din job. Timiditatea nu e un atri­but al profesiei, iar bâlbâiala survine când lip­sește suportul de informare, de pregătire și pro­fesionalim.

Niște jurnaliști n-au ieșit bine la examenul pu­blic: unii n-au fost suficient de pregătiți, alții au mers cu o agendă ostilă pentru a alimenta mașinile de propagandă supraîncălzite la An­tena 3, la RTV, la B1 TV sau în emisiunea de import de pe TVR 1, România 9, care a adus damful de closet al Antenei 3 în televiziunea publică. La întrebarea dacă jurnalistul isco­dește sau dă palme, un răspuns „bombă“ a dat Gâdea miercuri seara, când, aplecat asu­pra invitatului liberal în studio, aproape de a-i administra o palmă, a răbufnit în direct spu­nând „Pupați-o în c* pe Kövesi“. Peste 100 de sesizări se află acum pe masa CNA. Ghi­nion, tocmai acum când Gâdea e dovedit ca mincinos și de rea-credință și în procesul pier­dut la Tribunalul București cu un diplo­mat.

Disputa despre conduita jurnaliștilor la confe­rințele de presă și la interviurile importante, de unde pot veni clarificări și informații noi (vezi cazuri pozitive ca Ramona Avramescu - TVR cu Trump, Alice Iacobescu – Digi 24 cu Ma­rine Le Pen, Ovidiu Oanță - Pro TV, co­res­pondent pe justiție, și alții), e dată de ames­tecul indigest dintre jurnaliștii cinstiți, care cred în puterea independenței editoriale, și pro­pagandiștii aflați în soldă, mânați de com­plicități politice și interese patronale. Publicul vede niște jurnaliști la o conferință de presă. E o iluzie... optică. Mulți n-au nicio legătură cu jurnalismul, au alte misiuni, construind ima­ginea unei fracturi ideologice în interiorul breslei. Produc confuzie, se erijează în ar­hanghelii dreptății apărând penalii și lovind la temelia democrației. Se recunosc după între­bările puse, care nu iscodesc, ci atacă sub cen­tură cu tupeu și uneori cu furie.