Palme peste fața presei. Cu umor de Radu Paraschivescu

Cea mai recentă carte a lui Radu Pa­ras­chi­ves­cu, Cartea râsului și a cercetării, apărută la Humanitas cu subtitlul șugubăț Ce se în­tâm­plă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex, este implicit o carte despre fake news. Nu­meroasele gogomănii știin­ți­fi­ce, de la tratamente fan­tas­ma­gorice care vindecă orice la descoperiri uluitoare atri­buite unor universități exi­s­tente sau inventate și până la monstruozitățile „științifice“ ieșite de după gratii, îm­preu­nă cu pseudo-autorii lucră­rilor, niște vrednici infractori VIP, îi stimulează autorului comentariul acid în care este maestru. A dovedit-o în cărțile anterioare, Ghidul nesimțitului, Muște pe par­brizul vieții, Maimuța carpatină, Noi vorbim, noi nu gândim, Aștept să crăpi (de astăzi, în prime time) ș.a., multe dintre ele fiind cule­geri de perle din discursul public, politic, me­diatic etc.

Volumul pleacă de la o constatare foarte se­ri­oasă și gravă: știri complet false pe domenii ca­re pot pune în primejdie sănătatea oame­nilor circulă în voie. Extinderea Internetului, trecerea presei online faci­li­tea­ză accesul și accelerează difuzarea lor. Mass-media își pierd pe zi ce trece bunele re­guli profesionale, printre care regula de a verifica în mod re­zonabil înainte de a publica. Este inutil să se inventeze com­plicate softuri de fact-checking, dacă editorul de presă nu își asumă minima responsabilitate de a verifica. Iar cu subiectele care țin de adevărul științific nu e de glumit, acolo verificarea trebuie să fie atentă și aplicată, cu consultanță de spe­cia­litate, dacă jurnalistul nu e în domeniu. Nu asta se întâmplă în mass-media de azi, spune Radu Paraschivescu. Dimpotrivă, un „mijloc de torpilare a cercetării autentice îl reprezintă televizorul și internetul. Fiecare dintre ele propagă la grămadă adevăruri și minciuni, lu­cruri oneste și manipulări, realități și scorneli. Ca să desparți grâul adevărului de neghina invențiilor ai nevoie de discernământ. Dis­cer­nământul se exersează și se rafinează cu spri­jinul informațiilor. Numai că la zece informații corecte primești cel puțin tot atâtea inexacte. Cerc închis și vicios“.

Tabloidizarea excesivă a mass-media a mul­tiplicat știrile nefundamentate. Cu cât mai abe­rante, cu atât mai virale. Cartea îi dez­vă­luie pe falșii profeți ai vindecărilor miracu­loa­se, „vraci televizuali, guru autoproclamați“ ca Florin Condurățeanu, Stelian Fulga, Călin Luca sau Viorel Pop, personaje fabricate de in­dustria escrocheriilor marca OTV și răspândite ulterior la RTV, B1 TV sau pe alte canale care încasează senine bani de reclamă fără să se întrebe dacă nu fac rău bolnavilor naivi și dis­perați. Un exemplu de „furnizor de sănătate“ este V. Mihăilescu. El promite o siluetă de in­vidiat într-o săptămână, când, cu o capsulă, „vei slăbi chiar și 18 kilograme. În plus, îți vei accelera metabolismul pentru totdeauna cu 300%“. Autorul face o socoteală simplă: 18 kg pe săptămână înseamnă 72 kg pe lună, deci un om de o 100 de kg face practic o cu­ră de dispariție! Dar câți dintre cititorii site-ului sunt dispuși să fie raționali și știu ari­t­metică?

Colecția de inepții științifice adunată în cartea lui Paraschivescu este amplă. Presa ro­mâ­neas­că și cea internațională îi furnizează exem­ple care se întrec pentru Marele Premiu al Neghiobiei. De altfel, o istorie culturală a prostiei omenești scrisă de ungurul Ráth-Végh István în anul 1938 arată și aceasta cât de mare este grădina Domnului. Nu lipsesc publicații onorabile ca The Telegraph, The Time sau, la noi, Adevărul, dar mai ales ta­bloi­dele ca Bild, Daily Mail, Click etc., vehicule de aiureli care încep cu „un studiu realizat de cercetătorii din Australia/Marea Britanie/Ca­nada“ etc., plus un nume sonor de uni­ver­si­tate sau clinică, pentru credibilitate. Așa am aflat că bărbații se tem mai mult de chelie decât de impotență, că femeile arată mai bă­trâne miercuri la orele 15.30, că îmbrățișările vindecă gripa și consumul de ciocolată ajută la slăbire. Respectul pentru știință se dimi­nu­ea­ză astfel, cu ajutorul presei iresponsabile „gata să pescuiască derapajul, să-l ambaleze atrăgător și să-l vândă pe post de revelație... Lu­minată de reflectorul senzaționalist al presei, descoperirea științifică a început, de la o vreme, să răspundă mai degrabă exi­gen­țelor tabloide decât dorinței de a ne muta me­reu pe altă orbită a confortului și preciziei. Cercetarea a ajuns să aibă un «ce» exotic. Știința a devenit picantă, sexy“. //