De același autor
Cel puțin două generații își amintesc de zilele Revoluției din decembrie 1989 de la Radio Europa Liberă. Sunt zeci de locuri în țară unde oamenii au stat cu urechea lipită de aparatul de radio ca să afle ce se întâmplă. Legăturile telefonice externe erau întrerupte, iar timișorenii sunau în disperare în primele zile fierbinți la prietenii din București și din alte orașe cu mesajul „Ieșiți în stradă, nu ne lăsați singuri!”.
Relatările despre Revoluție au descris cum s-au văzut evenimentele la fața locului, în Timișoara, București, Cluj, Arad, Iași etc. Dar despre cum a fost acolo, în redacția Europei Libere de la München, ce informații existau și cum au luat jurnaliștii decizia de a transmite acele informații greu de verificat, știm mai puțin.
Liviu Tofan, redactor al Europei Libere timp de douăzeci de ani, a publicat recent o carte de recuperare temeinică a istoriei trăite a celebrului post de radio: „Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990”, editura Omnium. Relatările sale au darul autenticității ca de la un martor din miezul vieții redacționale, dar și pentru că sunt susținute cu documente private și de arhivă, acestea din urmă prin cercetările sale în arhivele CNSAS.
Penultimul capitol al volumului intitulat „Decembrie 1989” începe așa: „Eram ultimii. Toți ceilalți est-europeni... rezolvaseră deja, într-un fel sau altul, problema regimurilor comuniste din țările lor... Era clar că avea să vină și rândul României”. Liviu Tofan își amintește cu acuratețe acele momente cu adevărat memorabile.
Redacția românească a aflat despre evenimentele de la Timișoara în dimineața de 17 decembrie, când s-a difuzat prima știre despre ciocnirile din seara precedentă. Tofan spune că, în acord cu regulile postului, care cereau verificarea informațiilor, Central News, punctul de comandă al știrilor, a retras știrea care nu putea fi confirmată în confuzia care guverna situația. În seara de 17 decembrie, mai mulți redactori care auziseră că se întâmplă ceva la Timișoara au apărut la sediu cu gândul că trebuie să facă ceva. Trudi Dumitrescu, Traian Bratu, Luiza și Sorin Cunea știau că soluția este prelungirea programului, ceea ce însemna aprobare de la Bob Gillette, directorul american al radioului. După obținerea acordului, Tofan i-a dat semnalul Ioanei Măgură Bernard, aflată în cabina de știri, să anunțe prelungirea că programul continuă peste ora de închidere.
„La microfon, în studio, a stat Sorin Cunea, care a prezentat materialele scrise de noi pe măsură ce parcurgeam relatările agențiilor... Ne-am oprit abia pe la 4 dimineața”, povestește Tofan. În 18 decembrie, Radio Europa Liberă în limba română a difuzat emisiunile standard, însă, după câteva controverse cu conducerea de atunci temătoare că s-ar putea strecura inexactități sau chiar enormități, s-au pregătit ediții speciale despre Revoluție.
Însă episodul care a emoționat România și o lume întreagă – înregistrarea unor voci disperate care rugau soldații să nu tragă, urmate de rafale de gloanțe – a fost pus pe post în 20 decembrie. Auzit de Tofan la un post de radio din Austria, acel sound a fost achiziționat de la o agenție austriacă de știri. „Am ascultat și reascultat banda de nu știu câte ori. Niciodată nu mi-am văzut colegii atât de emoționați ca în acele momente... Am aflat mai târziu de la ascultătorii din țară ce impresie puternică a făcut ea. Cred că nimic din ce am fi putut spune noi, din redacție, despre Timișoara nu ar fi avut impactul extraordinar al acelei înregistrări”, notează autorul cărții.
Toate zilele însângerate, dar și minunate ale Revoluției române au fost însoțite de vocile salvatoare ale jurnaliștilor de la microfonul Europei Libere. În 21 decembrie, la ora 12 și 35 de minute, a fost anunțată fuga lui Ceaușescu. În perioada de confuzie postdecembristă, publicul s-a întors mereu la Radio Europa Liberă pentru a înțelege cine a furat Revoluția. Silviu Brucan a formulat răspunsul cu o metaforă cinică, reprodusă în volumul semnat de Liviu Tofan: „A fost o revoluție, o explozie populară și, în momentul când a sosit în gară trenul revoluției, noi eram în gară, pentru că eram singurii care cunoșteam mersul trenurilor. Ne-am suit în tren și am pus mâna pe putere”.//
