Primul pas al cuplului Iohannis-Cioloș

După întețirea ofensivei anticorupție, noul guvern este pasul doi al deconectării clasei politice de la accesul discreționar la resurse.

Dacă doream să înțelegem starea de spirit de la nivelul clasei politice după anunțurile succesive ale numelui premierului de­sem­nat, apoi ale viitorilor miniștri, trebuia să privim cu atenție ieșirile pu­blice ale acestora, ges­ti­ca, dinamica celor care in­trau sau ieșeau de la di­ver­se ședințe. Toate acestea erau dominate de o re­sem­nare tristă, zâmbete în­ghe­țate, renunțarea la mersul în pași săltați în favoarea unei atitudini mai spășite. Liderii clasei politice nu mai știu ce să spună, abia aș­teap­tă să li se termine conferințele de pre­să, au dezertat din studiourile TV. Până și min­ciu­nile le sunt mai timide. Ba chiar au în­ceput să dea dovadă și de autoironie, semn că vremurile grele nu s-au sfârșit. Sunt în corzi și știu că nu mai pot ascunde asta.

Nu știm pentru cât timp, dar acești oa­meni se comportă ca niște înfrânți. Poate că se prefac, poate este numai temporar, totuși impresia este că acești oameni mai puternici decât orice „simplu“ cetățean se simt umiliți și chiar au fost umiliți. Umiliți de măsura în care s-a creat o inedită frac­tură între interesele lor de clasă (politico-economică) și realitatea sociologico-an­tro­pologică a majorității membrilor noii echi­pe guvernamentale.

Sigur că această fractură rămâne să fie con­firmată de eventuale decizii curajoase ale viitorului guvern. Sigur că cei proveniți din rezerva de cadre a „structurilor“ fra­gi­lizează acest demers. Dar, după ce par­ti­de­le politice au devenit adevărate focare de co­rupție, iar societatea civilă nu a fost ca­pa­bilă nici să impună re­for­ma partidelor, nici să pro­du­că partide noi sem­ni­fi­ca­tive, trebuie să recunoaștem că un guvern tip Cioloș e singura variantă care com­bină figurile noi cu șansa de a trece de parlamentul par­­tidelor. E o formulă hi­bri­dă, care aduce oameni din mai multe orizonturi, de la funcționari europeni la teh­nocrați români, de la Vasile Dâncu la se­­cretarul lui Corneliu Coposu, de la di­rec­torul Freedom House România la ches­to­rul general Petre Tobă etc. Vom vedea în ce măsură o listă atât de eterogenă va pu­tea deveni o echipă, vom vedea cum CV-urile foar­te bune se transferă în acte de gu­ver­nare. Natura soluției Cioloș va ieși la su­pra­față numai după ce îi vom vedea primele linii de acțiune și pofta de reformă.

Guvernul de tip Cioloș este prea ușor de ata­cat, pentru că un astfel de guvern nu tre­buia să existe într-o Românie cu ade­vă­rat europeană. Dar, dacă plecăm de la ana­liza raporturilor de forțe din România de azi, atacurile respective sunt inconsistente sau premature. Politica este arta po­si­bi­lu­lui, iar primul pas făcut de cuplul Io­han­nis-Cioloș este unul în direcția cea bu­nă.

Rezolvarea crizei guvernamentale aduce cu sine intrarea într-o nouă realitate po­li­ti­că, o realitate care este fragilă pentru că nu își spune numele. Trei caracteristici esențiale merită relevate. În primul rând, nu s-a conturat o majoritate parlamentară proprezidențială. Asta e o surpriză, fra­gili­zează mult guvernarea Cioloș, dar pre­șe­din­tele poate spera să primească această majoritate în condiții mult mai bune după alegeri. În al doilea rând, PSD rămâne la gu­vernare, dar o face în mod acoperit. Se repetă situația de pe vremea Guvernului Tă­riceanu 2, diferența este că acum ad­mi­nis­trația întreagă este mult mai pesedizată, dar primul ministru și miniștrii sunt de ca­litate mult mai bună.

În al treilea rând, Iohannis primește, to­tuși, un cec în alb. Calitatea de inde­pen­denți a membrilor guvernului va face mult mai ușoară schimbarea lor. Spre exemplu, dacă Vasile Dâncu ar fi fost oficial trimis al PSD, schimbarea domniei sale cu un non­pe­sedist ar fi trebuit să treacă prin par­la­ment. În actuala situație nu e nevoie. Par­l­a­mentul se poate revolta, are la îndemână mo­țiunea de cenzură, dar utilizarea sa, provocarea de către partide a unei noi cri­ze ar fi cu siguranță costisitoare în vederea alegerilor parlamentare. Cu atât mai mult cu cât tot Iohannis l-ar desemna pe primul ministru. Din acest punct de vedere, deși nu avem o majoritate prezidențială, avem un guvern prezidențial.

După votarea guvernului ne putem aștepta ca lucrurile să evolueze. Un PNL ne­mul­țu­mit va încerca să-și crească influența asu­pra guvernării, iar cuplului Iohannis-Cio­loș îi va fi greu să reziste. Cuplul în sine tre­buie să se rodeze, instituțional vorbind, tensiunile între ei sunt inevitabile, di­men­siunea relației umane va fi așadar decisivă. PSD a primit enorm, a primit prea mult ca să rămână cu tot ce, implicit, are sau i se promite prin Ministerul Dezvoltării și Ad­mi­nistrației Publice. Mai degrabă s-a amâ­nat intrarea PSD și a mass-media con­tro­la­te de acest partid în opoziție fățișă. Este ilu­zoriu să credem că Guvernul Cioloș va primi cadouri din această direcție. Partidul condus azi de Liviu Dragnea, mâine poate de altcineva nu se mulțumește până nu controlează tot. Este destul de probabil că va încerca să se impună și prin intermediul parlamentului, unde a anunțat că nu a re­nunțat la „coaliție“. Confruntarea po­litică este deci inevitabilă, în vederea ei, pe lân­gă calitatea guvernării, „strada“ va fi o mi­ză importantă. Dacă Iohannis-Cioloș do­ve­desc că vor schimbarea, începând cu do­me­niul economic, dar și la nivelul trans­pa­renței cheltuirii banilor, în sănătate, edu­cație, calitatea oamenilor promovați la ni­ve­lurile inferioare etc., atunci „strada“ va putea fi un aliat. Dar așteptările „străzii“ care a făcut posibil noul guvern nu vor fi del­oc ușor de satisfăcut.