România anti-PSD e reprezentată?

Luptele din interiorul opoziției subminează pe termen lung șansele unei schimbări politice.

Alexandru Gussi 03.07.2018

De același autor

 

Condamnarea lui Liviu Dragnea a semnalat actorilor politici faptul că apogeul puterii acestuia a trecut. Rapiditatea declinului nu mai depinde atât de președinte PSD, cât de modul în care atât adversarii săi, cât și aliații de moment își calculează pașii.

 

Eșecul moțiunii de cenzură a fost un test pentru capacitatea zonei care declară că luptă cu Liviu Dragnea de a face compromisurile politice necesare ieșirii din actuala situație. Ni s-a spus că sunt purtate negocieri, totuși, chiar cu câteva zile înainte de moțiune, USR deja mobiliza lumea pentru o manifestație în Parcul Izvor, deși aritmetica presupunea ca o parte a parlamentarilor PSD să-și trântească propriul guvern. Departe de a „pune presiune“ pe parlamentari, manifestațiile, mai ales cele convocate de un partid, sunt contraproductive.

 

În astfel de momente, votul este dat în funcție de credibilitatea scenariului de după căderea guvernului. Dacă există riscul ca acel vot să declanșeze o dinamică defavorabilă unei părți a parlamentarilor inițial dispuși să o susțină, este clar că aceștia vor aștepta un moment mai favorabil și garanții. Într-un mediu politic în care neîncrederea este la cote maxime, aceste garanții sunt greu de dat. În cazul nostru, singurul actor care putea să le ofere era șeful statului. Săptămâna trecută pare că negocierile nici nu au ajuns atât de departe încât ele să fie solicitate. Asta arată distanța între discursul public care pune accentul pe urgența de a pune capăt erei Dragnea și, pe de altă parte, comportamentul politic efectiv al opoziției.

 

În această logică, organizarea de manifestații publice, încurajarea acestora, loviturile de imagine nu sunt modalități prin care partidele de opoziție vor sau pot crește probabilitatea ca actualul guvern să cadă. Mai degrabă sunt instrumente prin care fiecare partid în parte comunică electoratului anti-PSD că el îi reprezintă cel mai bine.

 

Nu e aici destul loc să exemplificăm discrepanțele între strategia PNL și USR din această ultimă perioadă în care logica moțiunii trebuia să-i oblige să se coordoneze. Putem observa că e evidentă o concurență crescândă pentru electoratul anti-PSD. Declinul lui Dragnea devenind inevitabil, se ascute lupta între partidele de opoziție. Riscul e ca aceste lupte de imagine intra opoziție să ducă la încetinirea acestui declin.

 

Problema concurenței se pune din perspectiva următorului an electoral. Cu cât ne apropiem de europenele de la sfârșitul lui mai, apoi de prezidențiale, cu atât mai mult aceasta concurență riscă să se exacerbeze. Iar fronturile sunt multiple. Sondajele ne sugerează că mișcarea lui Cioloș tinde să se instaleze în locul electoratului captat în 2016 de USR. În consecință, USR încearcă să-și maximizeze avantajul comparativ de partid parlamentar. Este mai vocal, nefiind însă clar cu câtă eficiență din punctul de vedere al limitării avântului PSD. În schimb, de multe ori, pune PNL la colț, încercând să utilizeze mai vechile nemulțumiri față de PNL ale celor prezenți la manifestații. Logica discursivă fiind aceea a USR vs. restul clasei politice. O logică periculoasă pentru un PNL care simte că pierde teren și încearcă să se adapteze, dar fără imaginație. Plângerea penală inițiată de Orban face parte din arsenalul de acțiuni neconvenționale pe care acest partid se vede forțat să-l mobilizeze.

 

În mod normal, PNL era partidul în jurul căruia trebuia să se construiască o opoziție unită. Ceilalți îi contestă însă dreptul moral de a se pune în fruntea unei coaliții care ar trebui să reprezinte continuarea luptei anticorupție și schimbarea clasei politice. În plus, Orban e din ce în ce mai atacat din interiorul partidului. Astfel, în ciuda problemelor legate de proasta guvernare și de problemele penale ale guvernanților, PNL nu poate capitaliza nemulțumirea creată. Vestea bună e că riscul ca electoratul PNL să fie canibalizat de potențialii săi parteneri într-o măsură și mai mare decât în 2016 face ca acest partid să fie mai deschis unei negocieri cu concurenții săi.

 

Marele avantaj al PNL era (mai este?) calitatea sa de partid prezidențial. Deocamdată, președintele Iohannis e cel la care România anti-PSD trebuie să facă recurs. În ultimele săptămâni (mai bine mai târziu decât niciodată), șeful statului e instituțional mai activ, are un discurs mai apăsat. Anunțul pe care l-a făcut referitor la o nouă candidatură la prezidențiale a fost un pas tactic interesant, dar ecourile ne-au arătat relativa singurătate a președintelui Iohannis. În plus, acest anunț nu l-a împiedicat pe Dacian Cioloș să cocheteze în continuare cu ideea participării la prezidențiale, ceea ce e o condiție necesară pentru dezvoltarea mișcării sale politice, dar face mai dificilă unirea opoziției.

 

Toate aceste fracturi desenează un adevărat război politic între toate componentele opoziției parlamentare și extraparlamentare, un război care nu poate duce la nimic bun și nu poate fi încheiat printr-un simplu armistițiu. În plus, e un război din care PSD-ALDE au numai de câștigat și putem bănui că, în forme subtile, îl încurajează.

 

Azi, marea iluzie e că o alianță se poate crea după prezidențiale. De fapt, opoziția riscă să fie un câmp de ruine după bătăliile politice de anul viitor. Sinceritatea luptei cu PSD e acum dovedită numai de disponibilitatea de a construi cât mai urgent o alianță politică serioasă. Până atunci, electoratul anti-PSD nu e cu adevărat reprezentat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22