De același autor
Cine urmărește mass-media americane constată imediat că Donald Trump și, mai nou, „impeachment“-ul acestuia ocupă ca subiecte cea mai mare parte a dezbaterii politice din Statele Unite. Sigur, la asta contribuie din plin și președintele prin postările pe Twitter și declarațiile sale care ies cu totul din tiparul obișnuit de comportament al precedenților ocupanți ai Casei Albe. De pildă, o bună parte dintre textele de opinie din ultimele numere din Washington Post sau cele din The New York Times și marea majoritate a talk show-urilor CNN International (deci nu cel care se vede doar în Statele Unite!) sunt despre „impeachment“.
Noua criză de la Washington nu face decât să continue bătălia politică dusă în jurul anchetei Mueller și va afecta serios, din cauza paraliziei instituționale, capacitatea Statelor Unite de a gestiona crizele majore cu care se confruntă, inclusiv bătălia geopolitică cu China, potențial existențială pentru întreaga lume occidentală și pentru soarta democrației liberale, în general. Însă asta pare să fi încetat de mult să mai fie o preocupare, și cu atât mai puțin o prioritate, pentru principalii actori politici de peste Ocean. Ceea ce, consideră comentatori reputați, precum Graham Allison sau Francis Fukuyama, reprezintă în prezent cea mai importantă provocare pentru Statele Unite. Iar diviziunile se amplifică permanent, alimentate de niște mass-media tot mai polarizate care se adresează unor audiențe care aproape nu se mai intersectează. Atacurile repetate ale președintelui la adresa mass-media și termenul de fake news la care apelează frecvent, evident regretabile, întrețin această atmosferă, însă e greu să ieși din buclă, să ajungi la un numitor comun, în condițiile în care multe canale media cu pretenții, precum cele menționate mai sus, par să se fi transformat primordial în vehicule de luptă anti-Trump în care jurnalismul a fost înlocuit de activism.
De fapt, nu doar criza politică din America, ci și cele din spațiul occidental erodează serios prestigiul democrației, capacității acesteia de a furniza guvernări coerente și eficiente. Alimentând astfel și retorica venită dinspre puterile autocrate revizioniste, care susțin că modelul lor de guvernare este superior. După ce Gordon Chang, un cunoscut expert în China, a postat pe Twitter că „poporul chinez s-ar bucura să aibă posibilitatea de a-și pune liderii sub acuzare sau chiar de a-i îndepărta“, Hu Xijin, redactorul-șef al publicației guvernamentale de la Beijing, Global Times, i-a replicat că „în ultimii 30 de ani jumătate dintre președinții americani au fost investigați prin procedura de impeachment și au fost nevoiți să-și petreacă jumătate din timp implicându-se, activ sau pasiv, în acest gen de jocuri politice“. Replica de mai sus este tipică pentru genul de retorică promovată la Beijing, care găsește tot mai mult ecou printre țările în curs de dezvoltare.
Realitatea matematică
Dar dincolo de acest aspect, întrebarea majoră este care vor fi efectele concrete ale demersului inițiat de democrați și mai ales care va fi impactul asupra alegerilor prezidențiale de peste un an. Sigur, teoretic vor fi voci care vor discuta despre valori, despre norme, despre integritate, toate argumente în favoarea declanșării procedurii respective. Însă, în realitate, nu astfel de rațiuni nobile stau la baza inițiativei care deocamdată se află doar într-o fază incipientă. Este vorba, în fapt, de a deschide un nou teren de confruntare politică eminamente partizană, între democrați și republicani, în care principiile nu contează mai deloc.
Una dintre problemele de fond, spun experții independenți, este aceea, că atunci când au introdus o astfel de prevedere în Constituție, părinții fondatori ai Statelor Unite nu și-au imaginat un mediu politic atât de degradat ca acela de astăzi. De aceea, dacă procedura de declanșare a punerii sub acuzare a președintelui este relativ ușor de obținut (este suficientă o majoritate simplă în Camera Reprezentanților, unde Partidul Democrat deține controlul), îndepărtarea efectivă din funcție a acestuia este practic aproape imposibilă (este nevoie de două treimi din voturile din Senat, unde republicanii au majoritatea). Cu alte cuvinte, ideea de plecare a fost aceea că trebuie să ne aflăm într-o situație cu adevărat excepțională, una în care faptele de care se face vinovat președintele să fie atât de grave încât acesta să piardă inclusiv sprijinul reprezentanților propriului partid politic. Nu suntem însă această situație, chiar dacă sunt probleme reale legate de convorbirea telefonică a lui Trump cu Zelenski. Însă, în contextul atmosferei generale de partizanat politic total și aritmeticii de vot din Congres, șansele de îndepărtare a lui Donald Trump de la Casa Albă sunt practic zero.
O nouă vânătoare de vrăjitoare?
În aceste condiții, singurul rezultat de așteptat este ca tema impeachment-ului să devină, în mod nefericit, pentru că va obtura discutarea marilor probleme menționate anterior, principalul subiect al alegerilor din 2020. Steve Bannon, un fost consilier apropiat al președintelui, consideră că acest lucru va fi o adevărată mană cerească pentru Donald Trump, care va avea astfel prilejul să-și acuze adversarii democrați, așa cum o face de altfel și astăzi, că au declanșat o adevărată „vânătoare de vrăjitoare“. Alții, precum un alt fost aliat al său, Anthony Scaramucci, devenit între timp un acerb critic al președintelui, sunt de altă părere. Până la urmă, cum nucleul dur al suporterilor lui Trump nu va fi decât marginal influențat de investigație, ba s-ar putea mai degrabă să asistăm chiar la efectul invers, al mobilizării acestora, ce va conta este care va fi percepția printre alegătorii din segmentul moderat al alegătorilor independenți. Or, în cazul acestora sunt mai mulți factori de luat în calcul, nu doar impeachment-ul în sine.
Marii perdanți
Cine ar putea fi perdanții pare însă ceva mai clar: Joe Biden și aripa moderată din Partidul Democrat. De aceea, Nancy Pelosi, speakerul democrat al Camera Reprezentanților, manifestă o vizibilă lipsă de entuziasm pentru declanșarea procedurii de investigare a președintelui. Însă din cauza presiunii din interiorul partidului, unde există un grup radical obsedat să obțină demiterea lui Trump încă din prima zi din mandatul acestuia, nu prea a avut de ales. Explicația este aceea că în acest moment Joe Biden este singurul reprezentant al aripii moderate din partid cu șanse reale de a câștiga nominalizarea democrată. El însă se confruntă cu un asalt al taberei democraților socialiști, care propun măsuri care de care mai radicale în materie de imigrație, economie, protecție socială, inclusiv în „lupta împotriva schimbărilor climatice“, care ar putea costa zeci de trilioane de dolari în următorii ani. Însă, Biden va fi și el afectat de dezbatere, nu doar Trump. Pentru că, deși nu este în regulă, din perspectiva conflictului de interese, ca Donald Trump să sugereze Kievului că ar trebui investigate afacerile fiului lui Joe Biden în Ucraina din perioada în care el era vicepreședinte, nu-i fac deloc bine nici lui discuțiile intense despre aceste afaceri, lucru pe care Trump îl va sublinia permanent. După cum va face trimitere și la problemele altor personalități politice, precum familia Clinton, pentru a acuza ipocrizia democraților. În această atmosferă încinsă cresc șansele ca un democrat socialist radical, precum Elizabeth Warren sau Bernie Sanders, să câștige în final nominalizarea. Asta i-ar putea face pe mulți independenți, sau chiar pe unii democrați moderați, fie să voteze cu Donald Trump, pe principiul răului mai mic, sau să stea acasă. În final, dacă dăm la o parte cele două nuclee dure de alegători, vom avea o confruntare între două mari percepții: Donald Trump este răul suprem, trebuie îndepărtat cu orice preț și America nu-și poate permite alegerea unui socialist cu concepții radicale, chiar dacă i se pot reproșa multe și lui Donald Trump. //
