Cum a ajuns libertatea academică să devină problematică în Occident

Mulți români, și chiar mulți americani, au fost probabil surprinși de manifestațiile agresiv antisemite din arealul universităților americane (în proporție de peste 60 de procente dintre acestea au avut loc în campusurile universitare), cu sloganuri pro-Hamas în care se nega dreptul la existență a Israelului și se făcea chiar trimitere la „soluția finală” nazistă. Iar ce este și mai șocant este că manifestațiile, însoțite de hărțuiri, intimidări și amenințări la adresa studenților evrei, au avut loc sub ochiul îngăduitor al conducerii universităților și chiar în aplauzele unui număr deloc neglijabil de profesori.

 Dacă mai exista vreun dubiu privind poziția conducerii unor universități de vârf americane, lucrurile s-au lămurit definitiv în cursul unor audieri în Congres la care au participat președinții Harvard, MIT și Penn University. Întrebate dacă apelurile la genocid împotriva evreilor, exprimate adesea explicit, și incidentele din campusuri încalcă codurile de conduită ale universităților, toate trei au răspuns că depinde de context și au făcut trimitere la libertatea de expresie, garantată de Constituția Statelor Unite. Dar aceste motivații sunt foarte puțin credibile, în condițiile în care în trecut respectivele instituții, alături de multe alte universități, s-au declarat extrem de preocupate de „microagresiuni” echivalate cu violența (în codul de conduită de la Harvard utilizarea „pronumelui” incorect este echivalată cu abuzul) și au reacționat dur față de profesori, care au fost forțați să-și ceară scuze public sau uneori au fost chiar demiși pentru o postare „neconformă” pe Twitter.

Cât despre celebrarea libertății de expresie, care a fost brusc redescoperită cu prilejul manifestațiilor pro-Hamas, în trecut aceasta nu s-a extins și asupra opiniilor neconforme. Într-un clasament întocmit de FIRE pe un eșantion de 248 de universități, Harvard și Penn se clasează pe ultimele două locuri: Harvard pe poziția 248, Penn pe 247 (MIT ocupa poziția 136). 53% dintre studenții de la Harvard și 43% dintre cei de la MIT au declarat că și-au autocenzurat opiniile din teama de a nu suferi repercusiuni, iar într-un alt sondaj, 59% dintre studenții din universitățile americane spun că îi împiedică climatul de acolo să-și exprime deschis opiniile.

După ce scandalul legat de declarațiile din Congres a luat amploare și mulți dintre foștii absolvenți au declarat că își încetează donațiile, au apărut „reformulări” din partea celor trei. Liz Magill de la Penn University a fost chiar nevoită să demisioneze după ce consiliul de administrație al celebrei Wharton Business School, din cadrul universității, i-a cerut acest lucru. Însă e greu de crezut că atmosfera generală din universități se va schimba doar în urma unor demisii. „Probabil că în perioada următoare vor fi luate măsuri care vor face antisemitismul mai puțin tolerabil în campusuri”, se scrie într-un editorial Wall Street Journal. „Dar asta nu va curăța putregaiul profund al îndoctrinării antiamericane și antioccidentale dominant în atât de multe campusuri. Și nu va elimina politicile de «diversitate, echitate și incluziune» (DEI) care folosesc rasa, genul și sexualitatea ca arme politice pentru a impune conformitatea intelectuală, a dicta deciziile de titularizare și a pedepsi disidenții”.

De câteva decenii, multe universități occidentale au abandonat tradițiile liberale și misiunea lor esențială în materie de educație și cercetare, crearea de spații pentru dezbateri intelectuale, și au devenit vehicule pentru activism ideologic, „eliberare revoluționară” și schimbări sociale radicale. „Universitățile care au plasat programe DEI extreme în plan ideologic în centrul vieții academice erodează mediul de dezbatere deschisă și substanțială, care este condiția de bază pentru învățarea liberală clasică”, scrie Christopher Rufo, unul dintre principalii adversari ai conceptului DEI, într-un articol din The New York Times. El crede că în acest sistem „universitățile vor sfârși prin a promova diversitatea doar cu numele, pe măsură ce activismul înlocuiește erudiția și rațiunea lor de a fi dispare încet-încet”. Un rezultat al degradării mediului academic american este scăderea abruptă a încrederii populației în învățământul superior. În 2015, era de 57%, a scăzut la 48% în 2018 și la doar 36% în 2023, conform unui sondaj Gallup.

Nu ar trebui să fim surprinși. Privim Occidentul de astăzi prin prisma unei imagini a instituțiilor, în general a societății, care era valabilă în mare măsură cu 15-20 de ani în urmă. Lucrurile s-au schimbat însă dramatic între timp atât în plan instituțional, cât și la nivelul societății, și în Uniunea Europeană, și peste Ocean. Tinerii occidentali, cu vârste între 18 și 29 de ani, au în proporție importantă simpatii socialiste, chiar radicale, de stânga. Un sondaj Harvard/Harris din 2016 releva că majoritatea milenialilor din America, într-un raport de 51% la 42%, se declară împotriva capitalismului și pentru o implicare tot mai mare a statului în viața lor.

Cum s-a ajuns aici? În ultima jumătate de veac am asistat la ceea ce a primit numele de „lungul marș al stângii activiste prin instituții”. Începând din anii 1960, activiștii și intelectualii de stânga, inspirați de ideile comunistului italian Antonio Gramsci sau a filozofului neomarxist Herbert Marcuse, au renunțat la protestele violente de stradă care au marcat perioada războiului din Vietnam în favoarea unui efort concertat de infiltrare a instituțiilor în domeniile-cheie: educație, guvern, ONG-uri, mass-media, justiție. Din acest punct de vedere, cartea lui Allan Bloom, „The Closing of the American Mind: How Higher Education Has Failed Democracy and Impoverished the Souls of Today’s Students”, a rămas la fel de relevantă, dacă nu chiar mai relevantă, astăzi, decât în anul 1987 când a fost publicată.

Christopher Rufo dă exemplul Central Florida University, care în ghidul său de „angajare incluzivă a cadrelor didactice”, descrie meritul în angajarea cadrelor didactice ca fiind un „mit narativ” și solicită alocarea de cote explicite pentru minoritățile rasiale sau sexuale. În același timp, studenții sunt încurajați să participe, în cadrul unei sesiuni de formare, la campanii de protest, instruindu-i inclusiv pentru posibilitatea unei confruntări violente cu poliția, după modelul mișcărilor radicale de stânga, ca organizația Black Lives Matter.

 Dacă până relativ recent aceste tușe ideologice radicale afectau în principal domeniile disciplinelor umaniste, între timp lucrurile s-au schimbat. S-a intrat și pe teritoriul științelor exacte, atât în universități, cât și în sistemul școlar. Imperativul momentului este ca și acestea, de la matematică și fizică la informatică, să fie abordate în cheie „ideologic corectă”. Pentru birocrații din sistemul de educație din California rezultatele inegale în ceea ce privește performanța la matematică sunt dovada unei societăți rasiste. În acest context, prioritatea nu mai este asimilarea chestiunilor fundamentale din matematică, ci cerința ca elevii să învețe că „matematica joacă un rol în structurile de putere și privilegiile care există în societatea noastră”.

În momentul în care meritul, valoarea profesională devin chestiuni de evitat și libertatea academică este serios afectată prin impunerea unor restricții ideologice în materie de cercetare, prin obligativitatea respectării unor standarde DEI ca o condiție pentru finanțarea cercetării sau, de exemplu, prin impunerea încadrării stricte în poziția oficială, atunci când e vorba de schimbări climatice, există evident consecințe. Situația a devenit atât de îngrijorătoare, încât un grup de universitari de prestigiu de la Universitatea Stanford a decis să organizeze o conferință în care să se discute ce se poate face pentru a salva libertatea academică. Și chiar faptul că au fost priviți cu ostilitate de către mulți dintre colegi este în sine pilduitor. O jurnalistă de la Chronicle of Higher Education a dezvăluit că publicația a primit o scrisoare de protest semnată de peste 50 de cadre didactice din Universitatea Stanford care descria întâlnirea ca fiind o încercare de a „proteja minciunile rasiste și alte neadevăruri”. Unul dintre participanți, Jay Bhatacharya, profesor de medicină la Universitatea Stanford, a cărui cercetare a pus la îndoială eficacitatea carantinei generalizate în perioada pandemiei COVID, a vorbit despre faptul că s-a confruntat cu o atitudine ostilă la locul său de muncă și cu provocări la adresa surselor sale de finanțare. „Afli cât de multă libertate academică ai cu adevărat doar atunci când adopți o poziție controversată”, a explicat el.

Iar una dintre consecințele previzibile, în actualul context geopolitic, este că acest climat ideologic radical riscă să erodeze sever avantajul pe care încă îl mai dețin Statele Unite în ceea ce privește cercetarea științifică, scrie Wall Street Journal, subliniind că s-a ajuns în situația paradoxală ca în domeniul științelor fundamentale și tehnologiei cercetătorii din China comunistă să fie mai puțin constrânși de ideologie decât omologii lor din Statele Unite. „În timp ce ar fi de la sine înțeles că extinderea cunoștințelor este mai importantă decât sexul sau culoarea pielii unui om de știință, orice persoană care aderă la această poziție în Statele Unite trebuie să se lupte astăzi cu acuzațiile că este rasistă, patriarhală, are simpatii coloniale sau este un instrument de opresiune. După cum susține un grup de 29 de oameni de știință și universitari într-un articol pentru Journal of Controversial Ideas, progresul științific în Occident este împiedicat de o nouă și alarmantă ciocnire între epistemologia liberală și ideologiile bazate pe identitate”. //