Cum a fost readus George Soros, după 20 de ani, în politica românească

Campania lui Donald Trump din America și cea de la Brexit au introdus o inovație în materie: elemente factual false au fost utilizate pe scară largă pe post de ar­gu­mente forte. Sigur, exa­ge­ră­rile, jumătățile de adevăr, chiar minciunile nu au lip­sit nicidecum din retorica politică de până acum, de la noi sau din altă parte. În­să una e să promiți lucruri pe care știi că nu le poți îndeplini decât parțial sau să încerci să acoperi ceva neplăcut, o întâmplare sau o declarație, și cu totul alt­ceva e să-ți bazezi întreaga strategie elec­torală pe elemente care sunt factual false. Website-ul american BuzzFeed a făcut un inventar al afirmațiilor false sau parțial fal­se făcute de Hillary Clinton și Donald Trump în cursul celor trei dezbateri, sco­rul fiind 13 la 104. Ceea ce îl așază pe Trump într-o categorie cu totul specială din acest punct de vedere. Noutatea sur­prinzătoare, care a făcut obiectul a nume­roa­se analize și comentarii, este că acest lu­cru nu a părut să conteze prea mult, nici în acest caz, nici la referendumul pen­tru Brexit. Emoțiile, dorința de schim­bare, aproape cu orice preț, sunt cele care au prevalat.

Din acest punct de vedere, cel puțin ca tehnică de abordare, sunt oarecum în sin­cronism. În România, a fost scoasă de la naftalină eticheta Soros pentru a fi plasată pe fruntea tuturor celor care s-ar încadra în categoria „dușmanilor țărișoarei“. Cum Ale­xandru Cumpănașu a introdus / rein­tro­dus recent, într-o „analiză“, picată la țanc, tema planului de dez­membrare a țării, obiec­ti­vele „dușmanilor“ în cauză sunt astfel devoalate pu­blic: vor să jefuiască și să ru­pă Ardealul de restul Ro­mâniei, ba chiar mai mult, dacă avansăm și ideea unei Moldove mari, separată de Țara Românească, singura necunoscută fiind ordinea în care aceste nelegiuiri se vor produce.

Astfel de etichetări sunt departe de a fi ori­ginale. Vadim Tudor, ca și Gheorghe Fu­nar, la vremea lor, au marșat din greu în re­torica lor politică pe diabolizarea „so­ro­siștilor“. Zeci de pagini de înfierări din Ro­mânia Mare au făcut din asta o temă cen­trală. Pentru că George Soros avea, într-adevăr, toate atributele necesare pentru a îndeplini acest rol: era evreu, era și ungur și aducea bani în România prin fundația cu același nume care oferea granturi unor persoane și instituții din zona academică, din media, din societatea civilă. Toți, sus­ceptibili de a fi asociați unei conspirații an­tinaționale. Iată însă că, pe un fond de în­cercare de resuscitare a naționalismului și de promovare a unui discurs antioc­ci­den­tal, asocierea adversarilor politici cu nu­mele lui Soros a redevenit tentantă, ca teh­nică de campanie, la mai bine de două decenii distanță de momentul în care fu­sese inventată.

În acest punct e bine să amintim câteva lucruri. George Soros are în prezent 86 de ani și o avere de circa 25 de miliarde de dolari. În ciuda vârstei înaintate, este încă relativ activ politic, fiind unul dintre pro­motorii „liberalismului“ în America. De altfel, într-una dintre dezbateri, Trump l-a menționat pe Soros, alături de Warren Buffet, un alt investitor celebru, printre sprijinitorii d-nei Hillary Clinton. De aici însă la a vorbi despre amestecul său în cam­pania parlamentară de la noi e cale lun­gă. Soros probabil nici nu știe că sun­tem în perioadă de alegeri în România. Cât despre potențialele mize economice au­tohtone, la averea și la vârsta sa e puțin probabil să-i stârnească interesul. De alt­fel, problema noastră este tocmai aceea că, în condițiile unei piețe interne mo­deste (e suficient să ne uităm la investițiile în publicitate, per capita, un indicator im­portant din acest punct de vedere, care sunt de patru ori mai mici decât cele din Un­garia, Cehia sau Polonia), nu suntem nici pe departe o destinație de afaceri prea atractivă.

Dar, dincolo de asta, mai trebuie spus că, în loc să-l înjurăm și să-l acuzăm pe Geor­ge Soros de conspirații diabolice, ar trebui să-i mulțumim. Pentru numeroasele lu­cruri bune pe care fundația sa, care a chel­tu­it, începând din 1992, peste 100 de mi­li­oane de dolari, le-a lăsat în urmă. A in­ves­tit în oameni și instituții, a subvenționat editarea unor cărți importante, a finanțat echiparea a 40 de laboratoare de in­for­ma­tică, în toată țara, laboratoare legate la In­ternet. De altfel, Fundația Soros a avut un rol major, la mijlocul anilor ’90, în in­troducerea Internetului în spațiul aca­de­mic, în școli, în licee, în spitale. Și lista proiectelor importante sprijinite financiar poate continua încă multă vreme.

Pe de altă parte, din punct de vedere ideo­logic, George Soros a stârnit numeroase con­troverse. Poziționarea sa ca suporter al liberalismului progresist, principalul responsabil pentru excesele corectitudinii politice, poate face, evident, obiectul unor polemici. După cum nici cei etichetați drept „sorosiști“, cu predilecție din USR, nu trebuie să ne fie neapărat simpatici. Ba, din multe puncte de vedere, stân­gis­mul intrinsec aferent mișcării respective, care pe o logică de tip Ocupy se prezintă drept salvatoarea nației căzută pradă unei clase politice corupte, este discutabil. E bi­ne să promovăm oameni noi, e bine să în­curajăm și revenirea în țară a unor români plecați în străinătate, dar asta este departe de a fi o rețetă infailibilă. Și Victor Ponta a adus o absolventă de Harvard la Mi­nis­terul Finanțelor, cu rezultatele știute. În­să putem discuta toate aceste lucruri fără să recurgem la etichete diabolizante cu ze­ro acoperire în realitate.