De același autor
Scotocind cu atenție prin blogul lui Dan Mihalache, Dan Tapalagă a descoperit, între altele, preferințele acestuia pentru un "model de guvernare de tip german", adică pentru o mare coaliție stînga - dreapta. În paranteză fie spus acest tip de guvernare, de mare coaliție, nu este ceva ce partidele își doresc neapărat. Este o formulă post-electorală impusă de rezultatul votului popular. La ultimele alegeri din Germania, deși creștin-democrații Angelei Merkel au obținut un scor aproape dublu în raport cu social-democrații, dar liberalii nu intraseră în Parlament iar pretențiile verzilor erau destul de radicale, ei nu au avut în final alte variante de guvernare la îndemînă.
Klaus Iohannis a declarat explicit în ultimul interviu televizat că și-ar dori un alt guvern, un alt prim ministru. Bineînțeles, avînd grijă să spună, așa cum deja ne-a obișnuit, că e treaba partidelor cînd va avea loc schimbarea. Ar fi însă naiv să ne imaginăm că echipa de la Cotroceni nu analizează diferite formule de preluare a controlului executivului. Și chiar că lucrează la asta. Că nu o face la vedere asta e altceva. La vedere se lucrează însă în partid. Alina Gorghiu amenință cu o moțiune de cenzură care va fi introdusă undeva într-un viitor încă neclar. Atunci cînd aritmetica parlamentară va arăta că moțiune poate trece, ceea ce înseamnă în fapt debarcarea echipei Ponta. Dar cum se poate face asta cînd, deocamdată, coaliția PSD-UNPR-PC are o majoritate relativ solidă? Mai ales în condițiile în care atît președintele cît și liderii liberali au avut grijă să ne spună că ei nu vor face ca Traian Băsescu forțînd majorități la limită prin transferuri de tip UNPR.
Ei bine, atunci nu rămîn decît două posibilități. Și ambele presupun ca un grup compact din PSD să-l părăsească pe actualul prim ministru, ceea ce înseamnă în final și eliminarea acestuia din fruntea partidului. Adică să renunțe la guvernare. Asta își doresc Mircea Geoană și Vanghele, care oricum au fost dați afară din partid, dar de ce și-ar dori-o și ceilalți pesediști? Doar antipatia față de Victor Ponta nu pare să fie un motiv suficient. Geoană și Vanghele vorbesc despre "Noul PSD". Nu e foarte clar ce mutații de fond au în vedere. Singurul lucru clar e dispariția lui Ponta și Dragnea din fruntea partidului. De altfel promotorii Noului PSD nu par să dorească neapărat înființarea unui nou partid, ci mai degrabă vor să obțină, prin racolarea unui număr semnificativ de colegi, o pîrghie prin care să forțeze organizarea cît mai rapidă a unui congres PSD în care să fie debarcat tandemul Ponta - Dragnea.
Cum planul de mai sus presupune pierderea automată a guvernării de către PSD înseamnă că trebuie să existe niște aranjamente prealabile mulțumitoare pentru partid după plecarea lui Victor Ponta de la Palatul Victoria. Cum spuneam anterior există două formule: fie venirea unui PNL la guvernare cu sprijin PSD (după modelul care a funcționat în 2007 si 2008 în timpul guvernării Tăriceanu), fie o mare coaliție, de "tip german", așa cum își dorește Dan Mihalache. Prima variantă presupune ca PSD să primească o mulțime de compensații chiar dacă formal trece în opoziție. Adică să păstreze multe dintre pozitiile actuale în instituții centrale, în regii de interes național, în alte structuri ale statului. Deși nu pare la prima vedere ar fi varianta cea mai bună pentru PSD care trecînd formal în opoziție va aborda alegerile din 2016 de pe poziții avantajoase în timp ce va păstra multe dintre pîrghiile de influență de care ar dispune doar dacă ar fi la explicit la putere. Cealaltă formulă ar fi marea coaliție. Care ar putea fi convenabil prezentată drept soluția ideală pentru a duce la capăt un "proiect de țară" despre care dl. Geoană nu mai contenește să ne vorbescă. Altfel spus, nu am mai avea, ca în trecut, în cazul USL, o coaliție împotriva a ceva (regimul Băsescu) ci una alcătuită, de această dată, cu un scop nobil și generos": înfăptuirea unui proiect de țară.
Conceptul cu pricina sună bine în spațiul public și fiind suficient de vag poate fi interpretat în fel și chip. Cînd intri în detalii ajungi de fapt la proiectele pe care le-a avut în vedere și Traian Băsescu în cei zece ani de mandat. Unele i-au reusit, intră aici în primul independența Justiției, întărirea serviciilor secrete și consolidarea unor ancore solide de securitate (partenariatul strategic cu Statele Unite), altele doar în mai mică măsură (educația, sistemul de sănătate). Iar altele, ca reforma administrativă, au rămas doar planuri pe hîrtie. Problema e că dacă toată lumea aplaudă ideea de proiect de țară, cînd intri în detalii și deranjezi interese majore opoziția devine una acerbă. Ce ar însemna în termeni practici un astfel de aranjament, în materie de costuri și beneficii, e greu de estimat. Istoria recentă (coaliția PDL-PSD din 2009, guvernarea USL) ne spune că benficiile sunt iluzorii. Mai probabile sunt derapajele de așteptat de la o putere cu o largă majoritate parlamentară unde, de pildă, frustrările împotriva demersurilor în justiție sunt enorme chiar dacă pe moment sunt cenzurate în spațiul public.
Deocamdată nu e deloc limpede cum ar arăta calendarul demersului de schimbare a guvernului. Și asta pentru că raportul de forțe din PSD este încă neclar. Dacă congresul partidului este devansat semnificativ atunci e clar că Victor Ponta a pierdut partida. În caz contrar, PNL trebuie să decidă: fie renunță pe moment la ideea de preluare a guvernării, fie încearcă alte formule de a încropi o majoritate parlamentară, de genul celor pe care le-a criticat pînă acum. Însă, din ceea ce am văzut pînă acum liderii liberali și președinția ar prefera mai degrabă formula unei guvernări cu PSD, fie explicit în formula unei mari coaliții fie în baza unui sprijin tacit după modelul guvernării Tăriceanu, decît o guvernare împotriva PSD. Pentru că s-ar potrivi mai bine cu mesajul colaborării politice neconflictuale promovat intens la Cotroceni.
Un lider PDL îmi spunea zilele trecute că nici vechiul PNL si nici fostul PDL nu-si doresc o colaborare cu PSD datorită experiențelor nefericite din trecut. Se poate, dar în politică de multe ori acest gen de opinii tranșante sunt reevaluate creativ ori de cîte ori este nevoie.
