Radiografia scandalului de la Operă

Fără a exclude neapărat ipoteza unor puseuri naționaliste, cazul Operei Naționale ilustrează însă mai degrabă un alt fenomen: enorma rezistență la schimbare existentă în zona instituțiilor publice românești, și nu doar în spațiul cultural.

Alexandru Lazescu 19.04.2016

De același autor

 

„Alina Cojocaru a fost literalmente îngropată într-o mare de flori la sfârșitul reprezentației cu Giselle, pusă în scenă de Peter Wright la Royal Opera House. Erau atât de multe încât dirijorul și ceilalți balerini și-au făcut cu greu loc pentru a ajunge să se încline în fața publicului. (...) Giselle cu Ali­na Cojocaru a fost una dintre acele interpretări memorabile ale timpului nostru, unul din­tre acele momente în care simți acut, dureros regretul că spectacolul s-a terminat.Este o cronică din The New York Times, din 2009, după un spectacol care marca revenirea pe scenă a Alinei Cojocaru după un accident nefericit ca­re o făcuse indisponibilă aproape un an. Par­­tenerul ei de atunci, din Giselle, a fost Johan Kobborg, care este și partenerul ei de viață.

 

La șapte ani distanță se vorbește din nou despre cei doi în celebrul cotidian american. Dar în cu totul alt context. Acela al scan­da­lu­lui de la Opera Națională din București. Unde la un moment dat s-a strigat „afară din ța­ră“, cei vizați fiind Johan Kobborg și balerinii străini aduși de el în perioada în care a co­or­donat artistic spectacolele de balet montate la Opera Na­țională. E de pre­supus că în­demnul cu pricina o viza și pe Alina Cojocaru, cu toate că ea vorbea ro­mâ­nește, spre deosebire de cei­lalți îm­pri­ci­nați, care aveau „obrăznicia“ de a cere să li se vorbească în engleză. Ple­când de aici, Cristian Pantazi a făcut, în HotNews, legătura cu ini­ția­ti­va PNL de a-l de­sem­na pe Marian Munteanu drept candidat al PNL pentru București, vor­bind despre o recrudescență a unui națio­na­lism autohton agresiv.

 

Fără a exclude neapărat ipoteza unor puseuri naționaliste, cazul Operei Naționale ilustrează însă mai degrabă un alt fenomen: enorma rezistență la schimbare existentă în zona ins­tituțiilor publice românești, și nu doar în spa­țiul cultural. Acea parte a colectivului care ce­rea „plecarea străinilor“ ar fi spus același lu­cru chiar dacă ar fi fost vorba de „străini“ ve­niți de la Timișoara, din Cluj sau de oriunde din România. Oricine venea din afara insti­tu­ției, tulburând linștea internă, devenea brusc un dușman. Situația nu e foarte diferită, de pildă, la TVR (unde „programul“ Monicăi Ghiur­co enunțat în parlament se rezuma la pla­titudini de genul „nu insolvenței, nu con­cedierilor, da dezvoltării“), la Radio România sau prin alte instituții similare. Adus la Opera Națională de fostul director Răzvan Dincă, Johan Kobborg a ales singura formulă viabilă pe care o avea la îndemână pentru a face schim­bări de fond. Aceea de a deschide ins­tituția, stimulând competiția internă prin adu­cerea unor balerini din străinătate, creând astfel o minimă masă critică de sprijin pentru un demers menit să apropie Opera Națională de standardele internaționale în materie. Atunci când au apărut, cu un an în urmă, pro­blemele penale ale lui Răzvan Dincă, care au dus și la suspendarea acestuia, sprijinul la vârf pentru proiectul lui Johan Kobborg și Ali­nei Cojocaru s-a evaporat brusc. Așa că nu era decât o problemă de timp până la a se ajun­ge la manifestările de provincialism pri­mitiv la care am asistat zilele trecute.

 

În mass-media și în societatea civilă există o viziune distorsionată privind capacitatea reală a unui ministru sau a unui șef al unei instituții publice de a introduce reforme interne sub­stanțiale. Se presupune că e vorba doar de vo­ință, nu și de putință. Nu e deloc așa. Re­zis­tența față de schimbare e generalizată, nu doar în spațiul politic, ci în interiorul tuturor structurilor instituționale din țară. De pildă, reformele promovate de Daniel Funeriu în în­vățământul superior au fost spulberate ime­diat de miniștrii care i-au urmat, sub asaltul unei adevărate falange de promotori ai res­taurației din spațiul universitar. Nu e vorba de o mână de oameni, ci de sute, de mii de persoane, multe cu funcții de răspundere. Sunt speculate anumite inadvertențe, măsuri poate prea grăbite, inerente oricărui proces complex de reformă, nu pentru a le corecta, ci pentru a îngropa definitiv schimbările de fond. Își dau concursul structurile sindicale, in­fluente rețele informale de interese din in­te­rior, cu legături strânse cu lumea politică, ca­re se mobilizează imediat și de cele mai mul­te ori eficient, ajutate și de un cadru de re­gle­mentare rigid în materie de legislația muncii și de organizare instituțională. Blocând, astfel, orice tentativă de deschidere spre competiție și de reformare. Declarativ, românii sunt, în ge­neral, în sondajele de opinie, suporteri en­tu­zi­aști ai reformelor. Cu condiția ca acestea să nu aibă loc în propria lor ogradă

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22