De același autor
Într-o fotografie din august 2008 îl vedem pe liderul chinez de atunci, Hu Jintao, alături de fostul președinte american George W. Bush (singurul președinte al Statelor Unite care a participat la o ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice în străinătate) însoțit de soția sa, Laura Bush, în fruntea unui grup de alți lideri mondiali, în drum spre un banchet oferit de gazde. Undeva, la marginea din dreapta a fotografiei, îl zărim și pe Vladimir Putin. În 2008, Statele Unite și celelalte țări occidentale au folosit prilejul Olimpiadei pentru a saluta ascensiunea impresionantă a Chinei pe scena mondială. O Chină în care vedeau un pilon solid, important, al ordinii internaționale liberale croite de America în perioada postbelică, o ordine consolidată, se părea definitiv, la sfârșitul Războiului Rece. Nu era chiar totul roz. Existau critici la adresa Beijingului pentru represiunea din Tibet, însă, de pildă, în cazul Hong Kongului, era respectat tratatul semnat cu Marea Britanie, intrat în vigoare la 1 iulie 1997. Iar mulți erau încredințați că tendința de liberalizare din China, poate chiar către democrație, era inevitabilă. Iar în plan geopolitic, pentru liderii de la Beijing, relația cu Statele Unite avea o prioritate absolută.
Ei bine, actualele Jocuri Olimpice se desfășoară sub cu totul alte auspicii. Un editorial din Wall Street Journal scoate în evidență măsura în care China și lumea s-au schimbat între anul 2008, când Beijingul a găzduit Olimpiada de vară, și cel de astăzi, 2022, când tot Beijingul este gazda ultimei Olimpiade de iarnă. Între timp, economia Chinei a crescut de trei ori, Rusia a încorporat Crimeea, iar tandemul Moscova-Beijing, secondat de Iran și alte state revizioniste, precum Coreea de Nord, contestă deschis și tot mai agresiv ordinea internațională de sorginte americană. În plan economic, China este în acest moment principalul partener comercial al țărilor din Africa și al majorității celor din Asia, America de Sud sau chiar din Europa. E valabil și în cazul unor aliați tradiționali ai Americii, ca Australia sau Coreea de Sud. În cazul ultimei țări, schimburile comerciale cu China le-au depășit pe cele combinate cu Statele Unite și Japonia. În plan ideologic, Rusia și China contestă modelul democrației liberale, susținând că „modelul lor de guvernare” răspunde mai bine interesului lor național, dar și al altor țări în curs de dezvoltare. În plus, Beijingul a devenit, mai ales în timpul pandemiei, mult mai agresiv față de orice poziții exprimate de țări, organizații, corporații sau persoane critice la adresa sa. Contenciosul cu Lituania fiind cel mai recent exemplu. Imensa sa forță economică îi oferă Chinei un instrument redutabil de presiune din acest punct de vedere.
Acest tip de comportament agresiv îl vedem și acum la Jocurile Olimpice. Niște Jocuri Olimpice stranii, aproape fără spectatori în tribune și fără vizitatori din afara țării. Cu controale draconice în baza unui utopic demers cu obiectivul Covid-zero. O Olimpiadă desfășurată în interiorul unei bule. Asistăm la „cele mai controlate Jocuri Olimpice din istorie”, o descriere care pare cât se poate de potrivită. Regimul de la Beijing a extins tehnicile de supraveghere în masă utilizate curent în țară asupra sportivilor și vizitatorilor din afară. Oricine merge la Olimpiadă trebuie să încarce pe smartphone o aplicație, My2022, în teorie din rațiuni legate de pandemie, pentru a i se monitoriza „sănătatea și deplasările”. Există însă suspiciuni destul de serioase că rațiunile reale sunt departe de a fi benigne, așa că FBI i-a sfătuit pe americanii care vor merge în China să-și lase acasă telefoanele mobile sau notebook-urile, să utilizeze doar dispozitive temporare pentru a evita să fie astfel monitorizați. Și senatorul american Ben Sasse îi sfătuiește pe participanți să șteargă My2022 și cere Apple și Google să o scoată din magazinele lor de aplicații, fiind încredințat că aplicația nu este nimic altceva decât un instrument de spionaj utilizat de chinezi.
„Vor fi niște Jocuri Olimpice dintr-o nouă eră”, declară pentru Wall Street Journal președintele unui grup din Washington, specializat în analiza de risc. „Mai triumfalist în design și în ton. Mesajul Chinei este: suntem aici, obișnuiți-vă cu asta”. De altfel, organizatorii au ținut să precizeze că între timp, statutul și imaginea Chinei în lume s-au schimbat semnificativ. Așa că, deși sloganul favorit al lui Xi Jinping face trimitere la „o comunitate mondială care să împărtășească un viitor comun”, nu e deloc greu de ghicit că China se vede, în acord cu vechiul său statut imperial de „regat de mijloc”, situat între cer și pământ, în centrul unui astfel de aranjament global.
O dovadă este și faptul că un membru al Comitetului Olimpic de Organizare al Chinei a avertizat sportivii că ar putea fi pedepsiți pentru gesturi de natură politică sau pentru critici la adresa regimului de la Beijing, „în baza legilor din China”. Ceva ce ar fi fost greu de imaginat în anul 2008, în timpul primei Olimpiade de la Beijing. Poate că asta nu este neapărat o mare surpriză, dar faptul că un avertisment similar a fost adresat de către Comitetul Internațional Olimpic ar trebui să ridice serioase semne de întrebare. Este încă o dovadă a prăpastiei care există între discursuri precum cel ținut de Thomas Bach, președintele CIO, la ceremonia oficială de deschidere a Jocurilor, cu trimiteri la principii înalte și înfrățirea oamenilor de pe planetă, și realitatea de pe teren. „Jocurile, care au fost concepute pentru a promova înțelegerea internațională, au devenit un exercițiu de impunere a valorilor autoritare ale Chinei”, observă cotidianul Wall Street Journal, întrebându-se cum vor reacționa mass-media occidentale, în particular televiziunea NBC, care a plătit 12 miliarde $ pentru drepturi exclusive asupra transmisiunilor de la Jocurile Olimpice până în 2032.
Va fi NBC un „vehicul de propagandă pentru modelul superior de societate și guvernare chinezesc”, ignorând „întâmplările” neplăcute legate de Hong Kong, Taiwan sau uiguri? Răspunsul este previzibil. Lămuritoare ar putea fi chiar o postare pe Twitter a unui producător MSNBC, în care menționează boicotul diplomatic american și japonez motivat de „așa-zisele încălcări ale drepturilor omului din China”. Problema e că o bună parte dintre canalele mediatice importante din America aparțin unor corporații precum Disney, Viacom, Amazon sau Bloomberg, care au interese majore în China, ceea ce le face să aibă grijă să evite să irite regimul de la Beijing, care a devenit tot mai agresiv și mai intolerant față de punctele de vedere care nu-i convin. Regimul de la Beijing descrie modelul său de societate și guvernare drept un „socialism cu caracteristici chinezești”. Aceste Jocuri Olimpice cu accentuate „caracteristici chinezești” par să ne ofere bune indicii cu privire la felul în care ar putea arăta o viitoare nouă ordine mondială croită de lideri ca Xi Jinping și Vladimir Putin.
Acesta este contextul în care Vladimir Putin s-a dus la Beijing folosind prilejul oferit de participarea la ceremonia de deschidere a actualei Olimpiade pentru o întâlnire cu Xi Jinping, principalul său aliat în confruntarea cu Occidentul, în principal cu Statele Unite, lăsând în urmă o Europă care se străduie să înțeleagă cum va evolua și cum se va finaliza criza ucraineană. Vladimir Putin a fost, cu siguranță, cea mai reprezentativă figură politică ce a venit să asiste la ceremonia de deschidere a Olimpiadei, pe fondul unui boicot diplomatic occidental. Un boicot nu chiar generalizat: Emmanuel Macron a ținut să arate demonstrativ că Parisul nu se alătură boicotului diplomatic inițiat de americani, trimițând-o la Beijing pe Roxana Mărăcineanu, ministrul sportului. Însă mai trebuie totuși menționate și alte prezențe semnificative la nivel simbolic, precum cea a prințului de coroană saudit, Mohammed bin Salman, liderul de facto al țării, alături de alți șefi de stat din regiunea Orientului Mijlociu, cei din Egipt, Qatar și Emiratele Arabe Unite.
Este un semnal al influenței în creștere a unei Chine, văzută a fi în ascensiune, într-o regiune în care, pe de altă parte, influența americană este în declin. De altfel, din dorința de a nu irita China și alți aliați ai Americii și-au trimis totuși reprezentanți la Beijing, deși nu unii la nivel de vârf. De pildă, din Coreea de Sud a venit președintele Marii Adunări Naționale. Nu lipsește nici Antonio Guterres, secretarul general al ONU, organizație care a avut grijă să amâne de multă vreme un raport privind situația uigurilor din regiunea Xinjiang. E greu să nu vezi în toate acestea un semn a ceea ce Moscova și Beijingul descriu drept un proces de reconfigurare a sferelor de putere și influență la nivel global. O declarație a speakerului Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, în care le cerea sportivilor americani să nu riște apelând la gesturi sau declarații care să irite autoritățile din China, nu face decât să confirme această nouă realitate geopolitică. Nu cu multă vreme în urmă, Washingtonul ar fi ales probabil să avertizeze regimul de la Beijing, nu pe sportivii americani.
Întâlnirea la vârf Putin - Xi, a 38-a a celor doi lideri, a fost o bună ocazie pentru cei doi pentru a se pune de acord asupra pașilor de făcut în continuare în confruntarea lor deschisă cu Vestul, în principal cu Statele Unite. O declarație comună, neobișnuit de lungă, care precizează încă din primul paragraf că asistăm la un proces de „modificare a balanței de putere din lume”, nu lasă nici un dubiu în privința obiectivului strategic comun. Declarația poate fi văzută drept un amplu document de poziție și de acțiune comună, în care Rusia și China subliniază încă din titlu că „relațiile internaționale intră într-o nouă eră”. Este o trimitere destul de limpede și explicită la obiectivul lor de deamericanizare a lumii, de modificare în favoarea lor a regulilor și principiilor care stau la baza actualei ordini internaționale. Tonul din document și din cel al declarațiilor făcute după întâlnirea celor doi lideri confirmă ceea ce o serie de diplomați occidentali descriu drept o percepție tot mai răspândită la Beijing, și sigur și la Moscova, aceea că Occidentul, America se află într-un declin ineluctabil și nu este departe momentul în care țările lor, Rusia și mai ales China, vor fi cele care vor domina și vor face legea pe scena globală. E, cu siguranță, cea mai formidabilă provocare cu care se confruntă lumea occidentală de la începutul perioadei postbelice.//
