De același autor
Serviciile secrete românești și-au petrecut ultimii 25 de ani exersând, pe rând, desprinderea de fosta Securitate comunistă, integrarea României în spațiul euro-atlantic și, în ultimul timp, participarea în calitate de pion principal la lupta împotriva corupției.
Un glissando permanent între spionarea propriei populații, implicarea în jocurile politice și afacerile de corupție dublează orice gest al SRI, SIE, precum și al celorlalte structuri din subordinea ministerelor de Interne sau Apărare. Aproape orice scandal din țara noastră care presupune sume de bani pe care o minte normală nu reușește să le proceseze, orice încrengătură politică are undeva, în subteran, umbra unor oameni care activează sau sunt cadre în rezervă ale fostei Securități, cu stagii în serviciile secrete postdecembriste. Mai nou, din aceeași umbră, apare sintagma „în cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI“.
Securitatea merge înainte prin servicii
La 30 decembrie 1989, Securitatea s-a desființat în acte, printr-un decret al FSN, iar la 26 martie 1990, s-a înființat SRI, în acest interval singura entitate de informații existentă fiind o structură a Ministerului Apărării, sub comanda lui Gelu Voican Voiculescu, despre care, oficial, se știe doar că ar fi păstrat intacte dosarele DSS.
În martie ’90, în fruntea SRI apare de la Facultatea de Sociologie prof. Virgil Măgureanu, cel căruia, pe rând, nici publicarea în Evenimentul zilei a dosarului de rezident al Securității, nici acuzațiile de poliție politică la adresa partidelor istorice, nici afacerile personale (cum ar fi construirea unei vile grandioase la Giurtelecul Hododului cu mână de lucru de la SRI) nu l-au clintit din teza rostită cu fiecare ocazie: democratizarea instituției și lăsarea la vatră a foștilor securiști. Vreme de șapte ani, până în aprilie 1997, Virgil Măgureanu a păstorit însă o instituție surprinsă în flagrant la Berevoiești că distrugea dosarele de cadre și informatori ale Securității. Măgureanu a condus SRI în perioada în care, în plin embargou impus de ONU asupra fostei Iugoslavii, ofițeri precum Costi Mataragiu, șeful SRI Banat, Petre Vasile, șeful SRI Timiș, și Dumitru Ogășanu, șef SRI Bihor (toți descendenți din DSS), potrivit condamnărilor din Dosarul Jimbolia, erau implicați în transportul de țiței pe granița de sud-vest către regimul lui Slobodan Miloșevici. Au urmat afacerile Eurocolumna, Țigareta I și Țigareta II, Porțelanul, unde contrabanda cu țigarete era păstorită, potrivit rechizitoriilor și condamnărilor definitive, de înalți generali din SRI, SPP și MApN. Un nume de la acea vreme, gen. Gheorghe Florică, șef al Gărzii Financiare, fost colonel de Securitate, condamnat la închisoare pentru Țigareta, reapare astăzi în actualitate prin intermediul fiului său, Claudiu Florică, nimeni altul decât reprezentantul Fujitsu Siemmens din afacerea Microsoft.
Ion Iliescu, președintele țării și coordonator direct al SRI și SIE, nu a incriminat niciodată în perioada în care și-a exercitat mandatele prezidențiale implicarea ofițerilor din SRI, SIE, UM 0215 în vreun scandal, nu a cerut anchete, nu a demis pe nimeni din funcție. Singurul său gest a fost acela de a-l schimba pe Mihai Caraman din fruntea spionajului românesc, după ce omul fusese deconspirat drept cap al unei filiere ce spiona Occidentul. Ioan Talpeș este cel care l-a înlocuit până în 1997, perioadă în care România declara că dorește să adere la NATO, că este prima țară fostă comunistă care a semnat Parteneriatul pentru Pace (o sală de așteptare pentru integrarea în blocul militar), dar care nu făcuse publică nicio declarație prin care să anunțe că România nu mai spionează Occidentul.
Deconspirarea Securității și integrarea în NATO
Emil Constantinescu și-a început mandatul, în 1996, promițând integrarea României în NATO și UE, și l-a sfârșit declarând că Securitatea l-a învins. În acest interval s-au consemnat, indiferent de percepțiile actuale, câteva intenții importante. De pildă, în 1997, în ședința CSAT, a fost anunțată desființarea unei entități informative a Ministerului de Interne – UM 0215, mai cunoscută ca „Doi și un sfert“ –, precum și concedierea a aproape 100 de generali și colonei de Securitate din SIE și SRI. Cătălin Harnagea la SIE și Costin Georgescu la SRI au păstorit ceea ce ar fi urmat să reprezinte democratizarea și decomunizarea celor două servicii de informații, pentru a deveni compatibile cu structurile NATO. În tot acest răstimp, publicul românesc s-a consumat în dezbaterea Legii Ticu (a accesului la dosarele Securității), aprobată prin mutilare în 1997. CNSAS, instituția care urma să gireze deconspirarea, s-a înființat în 2000, însă nu a avut parte de obiectul muncii – arhiva Securității. Șeful civil al SRI, Costin Georgescu, pledase în parlament pentru păstrarea la secret a dosarelor Securității pentru a evita „distrugerea țării“.
România a ratat în 1997 primul val de aderare la NATO, iar unul dintre motivele invocate de oficialii organizației a fost lipsa de democratizare a serviciilor.
Ofițerii de Securitate au fost angajați de Sorin Ovidiu Vântu în construirea rețelei Gelsor, astfel că fiecare filială județeană a FNI ajunge să fie condusă de un fost ofițer de Securitate, la chemarea col. Victor Velișcu. Prăbușirea FNI în vara lui 2000, în pragul alegerilor locale, a fost adesea considerată o operațiune menită să compromită guvernarea CDR-Constantinescu. Fostul președinte este însă cel care în mai multe rânduri a declarat că serviciile s-au integrat în NATO înaintea României.
Revenirea lui Iliescu și recuperarea securiștilor
Revenirea la putere a lui Ion Iliescu, cu Adrian Năstase premier, a consemnat repunerea în puncte-cheie ale administrației și serviciilor a unor oameni cu ștate la Securitate. Radu Timofte, anunțat ca șef SRI ca prim gest prezidențial, s-a înconjurat de oameni precum Victor Velișcu, Gioni Popescu (despre care se spune că ar fi mentorul lui Sebastian Ghiță și al lui Gruia Stoica), Dan Gheorghe (șeful USLA la finele anilor ’80, al UM 0215 după ’90), Aurel Rogojanu, fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad. La SIPA, serviciul secret al Ministerului Justiției care urma să fie desființat de Monica Macovei, îl găsim pe fostul securist Marian Ureche. Premierul Năstase îi aduce pe post de consilieri pe Mihai Caraman, gen. Silinescu, gen. Ruxin și îl promovează ca șef al Comisiei de control al SIE pe Ristea Priboi (toți provenind din DIE). Iliescu îl reactivează pe un alt general de Securitate, Dumitru Iliescu, cel care astăzi este în închisoare pentru cercetarea unor rețele mafiote.
Întregul mandat se parcurge sub aceste auspicii. În toamna lui 2002, România este invitată să adere la NATO și devine membră în martie 2004, cu tot cu Radu Timofte acuzat de unii ofițeri SRI că ar fi fost agent KGB și cu toți oficialii consiliați de înalți ofițeri de Securitate.
Acesta este mandatul în care își au începutul afaceri precum Microsoft și EADS, devenite acum dosare penale și în stufărișul cărora apar miniștri ai mai multor guverne, oameni de afaceri cu legături la vârful politicii (transpartinici) sau apropiați de oamenii Securității. Cercetarea acestor dosare, în zilele noastre, ne este adusă la cunoștință de DNA, care ne anunță, în fiecare comunicat, că a „colaborat“ cu SRI.
Băsescu, SRI și lupta anticorupție
Între aceste momente se așază cei zece ani ai lui Traian Băsescu. Este o perioadă cu gesturi ferme ale președintelui de apartenență la structurile NATO și UE, de înnoire a imaginii celor două servicii, dar mai ales implicarea decisivă a SRI în lupta împotriva corupției alături de DNA. Acesta este motivul pentru care serviciile s-au reabilitat în ochii opiniei publice și au ajuns să fie apreciate de partenerii externi. La capătul celor zece ani au revenit însă scandalurile de corupție în care se vorbește de implicarea SRI în politică, lăsând să se mai audă sintagma de final de mandat al lui Băsescu - „serviciile au ajuns să aibă prea multă putere“.
Traian Băsescu a mizat în conducerea principalelor servicii secrete pe doi ofițeri operativi, Florian Coldea, la SRI, și Silviu Predoiu, la SIE, care au parcurs toate înaintările posibile în grad. Între 2005 și 2007 au avut loc pensionări masive din sistem. Civilii veniți în fruntea lor din politică, George Maior (SRI), Mihai Răzvan Ungureanu și Teodor Meleșcanu (SIE), și-au acoperit mandatele fără scandaluri, fiind considerați, până la proba contrarie, niște reformiști. Însă implicarea lui Meleșcanu în campania electorală, ca și presupusa implicare a celor doi șefi ai SRI (dacă se dovedesc reale acuzațiile Elenei Udrea) – Coldea de partea lui Iohannis și Maior, de a lui Ponta – zdruncină credibilitatea celor două servicii.
Toate felicitările partenerilor occidentali, care au fost luate ca note de bună purtare de opinia publică, un fel de trecere a testului de democratizare, riscă să fie aruncate în aer în cazul în care noul șef al SRI, Eduard Hellvig, schimbă ritmul cercetărilor DNA. Neîncredere a existat întotdeauna în aceste structuri – condamnate la discreție și eficiență –, însă în zilele noastre numai parteneriatul SRI-DNA poate salva imaginea lor. Așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în ultimii ani.
