Un an bun pentru Rusia lui Vladimir Putin

A devenit deja un ritual: la sfârșitul anu­lui, Vladimir Putin organizează o con^­fe­rință de presă mamut. Cea din acest an, a 14-a de când liderul rus a preluat puterea, a durat aproape patru ore, la ea luând parte peste 1.600 de jurnaliști, la care s-au adăugat intervenții vi­deo preluate în direct de pe tot cuprinsul Federației Ru­se. În fapt, termenul de con­ferință de presă e pro­ba­bil impropriu pentru acest spectaculos exercițiu de PR, din moment ce o bună par­te din timp a fost con­su­mat cu tot felul de cereri, adresate poli­ti­cos lui Vladimir Vladimirovici, pe cele mai diverse teme, de la cele legate de niș­te cote de pescuit la proiecte de infra­struc­tură locale sau la salvarea unor zone îm­pădurite. Ceea ce l-a făcut pe un jurnalist ca­nadian să spună că a asistat la ceva ce semăna mai degrabă cu o scenă extrasă din Nașul lui Coppola decât cu un eve­ni­ment jurnalistic.

Vladimir Putin este la sfârșitul celui de-al treilea său mandat prezidențial și tocmai se pre­gă­tește pentru cel de-al patrulea. Pentru că nimeni nu se în­do­iește că tot el va ieși victorios la alegerile prezidențiale care vor avea loc în martie 2018. De altfel, ca răspuns la o întrebare pu­să de Xenia Sobchak, o populară jur­nalistă de televiziune, fiica lui Anatoli Sob­chak, fostul primar al Sankt Peters­bur­gu­lui și mentorul lui Putin, care și-a anunțat și ea intrarea în competiție, el a ironizat opoziția, spunând că personal și-ar dori una mai eficientă, dar numai dacă vine cu o „alternativă realistă“ la actuala putere. Singura problemă pare să fie doar pre­zența la vot, care ar putea fi una redusă, mai ales în condițiile în care apelul lui Ale­xandr Navalnîi, principalul oponent al lui Putin, care foarte probabil va fi împiedicat să participe la alegeri, la boicotarea ale­gerilor va avea ecou.

Oricum, terenul este pregătit, ca atmos­fe­ră generală, pentru alegeri. Mașinăria de propagandă a Kremlinului vorbește despre o Rusie aflată sub o permanentă ame­nin­țare din partea unui Occident ostil. S-a anun­țat deja că ambițiosul program de înar­mare inițiat de Moscova se va extinde până în 2027 și va avea un buget de 325 de miliarde de dolari. Chiar și Patriarhul Kiril a ținut să le spună rușilor că se apro­pie apocalipsa. Or, în aceste vremuri tul­buri e evident, nu-i așa, că Vladimir Putin este singura opțiune imaginabilă pentru sal­varea patriei aflate în mare pericol. „În situația actuală a confruntării dure din­tre Rusia și Occident, a teribilei rusofobii care domnește în Europa și Statele Unite, a sancțiunilor care nu mai sunt ridicate și a persecutării sportivilor noștri olim­pici, e limpede că avem nevoie în fruntea țării de un politician puternic, care este te­mut și respectat în Occident“, declara agenției RIA Novosti regizorul rus Serghei Bezrukov, după ce Putin a anunțat că va can­dida pentru al patrulea mandat. De­cla­ra­ție care a fost, bineînțeles, intens me­dia­tizată pe toate canalele controlate de Kremlin.

Putin nu are, evident, niciun fel de emoții legate de alegeri, dar această stare de ten­siune, de atmosferă de „cetate asediată“, are menirea de a ține țara în priză, de a instila sentimente patriotice mai ales în rân­dul tinerei generații și de a discredita valorile occidentale. Ase­mă­nător cu ceea ce vedem și în China lui Xi Jinping. Și strategia pare să dea re­zultate. O emisiune de în­trebări și răspunsuri reali­zată la Moscova de BBC, cu o audiență preponderent tânără, a scos în evidență ostilitatea celor aflați în sa­lă față de cam tot ceea ce vine din Occident.

2017 a fost, cu siguranță, un an bun și pen­tru Rusia, și pentru liderul de la Kremlin, personal. În plan economic, țara nu stă grozav, dar nici nu a intrat în colaps în ur­ma sancțiunilor. Iar pe plan internațional Moscova a punctat considerabil. În com­pe­tiția Make Russia Great Again vs. Make America Great Again a lui Donald Trump, Vladimir Putin pare să stea semnificativ mai bine decât președintele american. In­clusiv în materie de percepție publică la nivel global. Într-un sondaj efectuat de Pew Research în 37 de țări, în 22 dintre ele Putin stărea mai bine ca Trump la acest capitol, cea mai mare marjă în fa­voarea sa (50% la 19%) fiind în Grecia. În Germania, scorul este de 25% la 11%, în America Latină nu există nicio țară în care Putin să nu-i fie preferat lui Trump și pâ­nă și în Coreea de Sud liderul rus are o co­tă de favorabilitate de 27% în raport cu 17% pentru Trump. Iar lucrurile acestea nu sunt detalii nesemnificative, ele con­tează în bătălia geopolitică, diminuând considerabil potențialul de influență al Americii.

Acest lucru se vede în părți din Europa de Est, dar mai ales în Orientul Mijlociu, unde Rusia, alături de Turcia și Iran, joacă un rol dominant, în contrast cu in­fluența sensibil diminuată a Americii. Din­colo de consolidarea pozițiilor sale mi­li­ta­re în Siria, unde are două baze impor­tan­te, principalul câștig al Moscovei este cel în materie de capital simbolic. Liderii arabi din regiune au văzut cum, în timp ce Ad­ministrația Obama l-a abandonat pe fostul președinte Mubarak în Egipt, rușii l-au salvat în Siria pe Assad, care se afla la un moment dat într-o situație disperată. În aceste condiții, prestigiul și influența Mos­co­vei au crescut semnificativ în dauna Wa­shingtonului. Așa că, deși America a oferit în ultimele decenii un ajutor de peste 70 de miliarde de dolari Egiptului, preșe­din­te­le Fattah el-Sisi a decis recent să ofere Mos­covei acces la bazele militare aeriene egiptene. De altfel, Vladimir Putin a și efec­tuat un turneu diplomatic în regiune imediat după ce la Damasc s-a anunțat oficial că toate forțele insurgente din Siria au fost înfrânte. Chiar și Arabia Saudită, ca­re, după venirea lui Trump la Casa Albă, și-a îmbunătățit considerabil relațiile cu Washingtonul, deteriorate sensibil în pe­ri­oada Obama, colaborează strâns cu Rusia prin intermediul OPEC pentru reglarea prețului petrolului.

Însă probabil cele mai importante succese ale Rusiei au fost cele obținute în spațiul occidental prin campania intensă de de­zin­formare și destabilizare societală și elec­torală. Indiferent de rezultatul anchetei efectuate în America de Robert Mueller cu privire la posibila coluziune a campaniei lui Trump cu Rusia, Moscova deja a ob­ținut câștiguri majore peste ocean. A amplificat tensiunile din mediile politice ame­ricane și a blocat în bună măsură aten­ția la Washington pe subiectul amestecului rusesc în alegerile prezidențiale. Pe acest fond, am asistat și la mutații politice sem­nficative. Un sondaj recent efectuat la co­manda Brookings Institution reliefa faptul că, în timp ce simpatizanții democrați con­sideră, în proporție de 55%, Rusia un duș­man, doar 29% dintre republicani cred acest lucru. În Europa succesul a fost unul ceva mai limitat. Însă urmele campaniilor de dezinfomare rusești au fost vizibile și la referendumul pentru independența Sco­ției, și la alegerile prezidențiale din Fran­ța, și în campania Brexit. Iar o cercetare în­tre­prinsă de Universitatea Cardiff re­le­va ma­niera sistematică în care conturi de social media asociate Kremlinului au fost acti­va­te în perioada imediat următoare unor ata­curi teroriste din Marea Britanie pen­tru a amplifica tensiunile din socie­tate.

Cert este că, în timp ce UE s-a ho­tărât să aloce în următorii cinci ani câte un milion de euro anu­al pentru contracararea de­zin­for­mării Kremlinului, rușii tocmai au anunțat recent că vor investi anul viitor 20 de milioane de euro într-o ver­siu­ne RT (fostul Russia Today) în limba fran­ceză. Alături de rețeaua de website-uri Sputnik, canalul de televiziune RT, lan­sat în engleză în 2005, cu versiuni ulte­ri­oare în spaniolă și arabă și în pregătire în germană, este principalul vector de influ­en­ță al Moscovei în străinătate. Rostul aces­tor canale media nu este neapărat ace­la de a arăta cât de bine este în Rusia, ci că în Occident, mai ales în America, lucru­rile nu stau deloc mai bine. Iar pentru asta fac apel la un număr impresionant de „idioți utili“, de la fostul premier scoțian, Alex Salmond, care tocmai a acceptat să modereze o emisiune pe RT, la Julian Assange, fondatorul WikiLeaks.

Cu situația internă aflată sub control ferm, cu un prestigiu internațional în creștere mai ales printre regimurile autocratice, Vla­dimir Putin își poate permite să aș­tep­te și să exploateze cu răbdare opor­tu­ni­tă­țile pe care i le oferă din plin evoluțiile pe plan internațional, de la ascensiunea par­ti­delor de extremă dreapta în Europa, mai toate cu simpatii explicite față de Mos­co­va, și recrudescența mișcărilor separatiste din Catalonia, Scoția sau nordul Italiei, dez­membrarea frontului NATO de est, ca urmare de decuplării de facto a Turciei, până la deteriorarea accentuată a relațiilor transatlantice în perioada Administrației Trump. Și, ceea ce este remarcabil, Rusia a reușit să obțină toate aceste succese, par­te a demersului său (în parteneriat cu Chi­na) de consolidare a unei noi ordini in­ter­naționale post-americane, cu costuri rela­tiv scăzute în raport cu daunele provocate Occidentului. Ceea ce nu înseamnă însă că nu sunt și probleme la orizont. Ges­tio­narea competiției cu Turcia și Iranul în Ori­entul Mijlociu nu va fi tocmai un lucru sim­plu. La fel ca și gestiunea parte­ne­ria­tu­lui de conveniență cu o Chină substanțial mai potentă în plan economic nu doar în Asia Centrală, ci și în Europa de Est.