De același autor
USR e ameninţat să se rupă sau chiar să dispară în viitor, dacă nu îşi asumă o identitate de partid politic: o viziune coerentă şi unitară printre membrii săi, concomitent cu dezvoltarea unor structuri puternice şi câştigarea de credibilitate. Şansa de a fi partidul care satisface aşteptările unui electorat dezamăgit de restul actorilor s-ar putea să fi fost unică pentru USR, dacă nu confirmă şi nu îşi depăşeşte vulnerabilităţile.
Din această perspectivă, recenta consultare internă din partid a avut o dublă miză: o poziţionare clară din punct de vedere ideologic pe un subiect fierbinte (o premieră pentru USR!), dar şi o clarificare a relaţiei cu liderul demisionar, Nicuşor Dan. Rezultatul votului era previzibil. USR a confirmat ceea ce intuiam cu toţii: într-o chestiune esenţială pentru definirea societăţii româneşti, aşa cum este familia, împărtăşeşte în largă măsură o viziune progresistă, dorind să lase uşa deschisă unor schimbări sociale de tipul celor petrecute în mai multe ţări europene. Nu este scopul nostru acum de a aprecia dacă este bine sau rău că USR are acest punct de vedere şi nici de a dezbate problema familiei, ci de a estima perspectivele pe care le deschide pentru USR.
Principalul reproş adus useriştilor a fost refuzul de a-şi asuma o identitate doctrinară şi ideologică. Chiar după ce partidul a intrat în parlament, Nicuşor Dan a continuat să pledeze pentru o viziune de tip struţo-cămilă, îmbinând elemente ideologice atât de la stânga, cât şi de la dreapta.
Determinarea conducerii USR de a se împotrivi în mod asumat iniţiativei de modificare a Constituţiei a dus la demisia lui Nicuşor Dan şi la referendum. Indiferent de convingerile fiecăruia, este binevenit faptul că, în fine, USR a găsit curajul de a ne spune cum gândeşte. A ales să facă acest lucru pe o temă extrem de sensibilă, care ţine poate mai mult de o opţiune personală decât de o decizie de partid. Opţiunea îi individualizează pe scena politică, după ce PSD şi PNL s-au exprimat în mod ipocrit şi politicianist pentru susţinerea iniţiativei Coaliţiei pentru Familie. De asemenea, opţiunea satisface aşteptările electoratului progresist.
Că în partid există de fapt viziuni diferite şi că modelul „neutralităţii“ pentru care pleda Nicuşor Dan avea o explicaţie o arată rezultatul aproape de egalitate la întrebarea legată de necesitatea poziţionării USR. Aproape 30% dintre cei care au răspuns la această întrebare nu s-au mai exprimat dacă sunt sau nu de acord cu revizuirea Constituţiei, rezultatul fiind covârşitor împotrivă. Cifrele vorbesc despre falii în interiorul unui partid care numără sub 2.000 de membri, dar, să precizăm, rezultatul este recunoscut şi asumat de toată lumea.
Baletul ideologic dus de Nicuşor Dan pare astăzi să fi fost o formă de a-i ţine împreună pe userişti şi mai puţin de calcul electoral. O încercare considerată nepotrivită de membrii partidului, aşa cum s-a văzut. Pare puţin probabilă acum o revenire a lui Nicuşor Dan în partid. USR s-ar putea să aibă totuşi nevoie de întemeietorul său, chiar dacă nu în calitate de preşedinte, aşa cum s-a exprimat şi Cristian Ghinea.
Între timp, USR mai pregăteşte un referendum pentru luna octombrie. Useriştii vor fi consultaţi dacă partidul să înceapă negocierile cu Platforma 100 a lui Dacian Cioloş, în vederea colaborării sau fuziunii. Nicuşor Dan este cel care, în timpul cât a condus partidul, s-a împotrivit oricărei apropieri între USR şi fostul premier.
USR a apărut, pe de o parte, din lehamitatea faţă de o clasă politică învechită şi coruptă şi, pe de alta, din dorinţa de a se implica a unor persoane fără experienţă politică. Fără vreun program concret sau liant ideologic, cu dorinţa afirmată explicit doar de a schimba anumite practici politice, USR a obţinut un procent foarte bun la alegeri: aproape 9%. În doar câteva luni de existenţă, USR a reuşit performanţa de a deveni al treilea partid parlamentar din România.
A reuşit USR să-şi armonizeze punctele de vedere, să confirme aşteptările, să se consolideze şi să crească în acest timp? Sunt teme majore, precum lupta împotriva corupţiei şi, în general, justiţia, unde USR a adoptat o poziţie unitară, corectă. Ba chiar a avut iniţiativă. S-a opus măsurilor populiste şi a propus unele proiecte de lege. Cu o media superficială şi senzaţionalistă, din activitatea parlamentară a USR cele mai cunoscute acţiuni rămân cele de tip ONG. Poate şi pentru că, fundamental, USR nu a asimilat trecerea de la nivelul de organizaţie cu orientări diverse la nivelul de partid politic. Teama de a nu recurge la practici politice compromise pare să fi limitat şi acţiunea politică a USR.
Ca jucător politic, chiar şi într-o eră postideologică, partidul trebuie să-şi găsească o orientare unitară pe care să o facă publică. În măsura în care recentul referendum se înscrie pe această linie, este un pas înainte. Este de apreciat că USR face apel la consultările interne în partid, dar trebuie să demonstreze şi că democraţia reprezentativă, prin conducerea aleasă, este funcţională. USR trebuie să se concentreze acum şi pe creşterea numerică şi consolidarea organizaţiilor din teritoriu. Nu mai vorbesc de testul alegerii unui nou preşedinte.