Pentru cine bat clopotele în Venezuela?

Anunțat, unde altundeva decât pe rețeaua socială Truth Social, evenimentul capturării și extragerii dictatorului Nicolás Maduro Moros pe 3 ianuarie 2026 părea să indice căderea regimului chavist în Venezuela și „sfârșitul unei ere de tiranie”. „Venezuela este liberă”, declara zâmbitor președintele Trump, adăugând că toți cei aflați în exil se pot întoarce pentru a reconstrui țara. Următoarele zile au dezvăluit însă o realitate mai complexă decât atât. A căzut un om, dar regimul – prin personaje precum Diosdado Cabello sau frații Jorge și Delcy Rodríguez – a supraviețuit.

 Trump a explicat intențiile sale încă din 3 ianuarie: judecarea lui Maduro în Statele Unite pentru narcoterorism și trafic de droguri, administrarea temporară a Venezuelei, controlul resurselor de petrol (cuvânt menționat de 27 de ori), limitarea influenței Rusiei, Chinei și Iranului, precum și izolarea Cubei. Iar, ulterior, secretarul de stat Marco Rubio a vorbit despre un proces în etape: stabilizare, recuperare și deschidere economică, și, abia în final, o eventuală tranziție democratică.

 Chavismul, partener strategic

 Regimul chavist pare că a înțeles repede ce îi convine. Printre condamnări ale interferenței Statelor Unite, președinta interimară Delcy Rodríguez a început treptat să vorbească despre cooperare și despre adoptarea unor reforme (precum cea a resurselor naturale) mai prietenoase cu investițiile externe. Reprezentanții regimului s-au întors pe rețeaua socială X, interzisă anterior de Maduro. Rodríguez desfășoară apeluri aproape zilnice cu Marco Rubio, iar Trump se referă acum la ea ca la o persoană „fantastică”, cu care se cooperează foarte bine. Ea a oferit deja SUA între 30 și 50 de milioane de barili de petrol de „înaltă calitate” (2,8 miliarde de dolari, la prețul pieței), din care primele tranzacții au fost realizate deja de către SUA. La cererea Washingtonului, regimul a început să elibereze deținuți politic, deși numărul celor eliberați este mai mic decât susține public (în jur de 400, față de cei aproximativ 700 existenți conform cifrelor Opoziției), mulți dintre aceștia, cu măsuri asiguratorii. În plus, Rodríguez a anunțat recent că va propune o amplă lege a amnistiei și că va închide una dintre cele mai temute închisori ale regimului, „El Helicoide”. În februarie, cu sprijinul FBI, autoritățile au arestat figuri apropiate lui Maduro, semn al reașezărilor de putere.

 Machado la Washington: simboluri mari, rezultate mici?

 Pe 15 ianuarie, în timp ce la Caracas avea loc o întâlnire între șeful CIA și Delcy Rodríguez, la Washington se desfășura mult-așteptata întâlnire dintre principala lideră a opoziției venezuelene, María Corina Machado, și Donald Trump. Machado a fost primită însă discret, pe o poartă laterală destinată vizitelor private, fără presă, fără strângeri publice de mână și declarații comune.

Reuniți timp de două ore, Machado i-a oferit lui Trump două obiecte puternic simbolice. Primul – un rozariu care a însoțit-o pe 9 ianuarie 2025 la mitingul în urma căruia a fost sechestrată pentru câteva ore de către regim. Al doilea – medalia comemorativă a Premiului Nobel pentru Pace, primită la Oslo, sub pretextul unui paralelism istoric și simbolic. În 1825, generalul Lafayette i-a oferit lui Simón Bolívar o medalie de aur cu chipul lui George Washington, ca simbol al luptei comune împotriva tiraniei, iar acum, în 2026, poporul lui Bolívar returnează gestul „moștenitorului lui Washington” (Trump), mulțumindu-i pentru eliberarea Venezuelei. Un gest frumos și idealist pentru unii, exagerat și greșit pentru alții, dar probabil singurul la îndemână pentru a-l impresiona pe Trump.

Vizita a lăsat sentimente amestecate. L-a impresionat María Corina pe Trump suficient încât să nu prelungească prea mult cooperarea reciproc avantajoasă cu Delcy și să accelereze o tranziție? A câștigat ea (și poporul venezuelean) din întâlnire mai mult decât a câștigat el? Are Machado cărțile necesare pentru ca Trump să o considere un interlocutor legitim și profitabil, în detrimentul lui Delcy Rodríguez?

Înainte ca întâlnirea să se termine, Casa Albă se exprimase deja în cadrul conferinței săptămânale de presă, indicând că Machado este o „voce notabilă și curajoasă”, dar a cărei vizită nu schimbă opinia lui Trump, cum că i-ar lipsi „respectul și susținerea”. La ieșire, Machado a declarat că „putem conta pe președintele Trump” (până la urmă, ce altceva ar fi putut declara?!), dar postarea târzie a lui Trump pe Truth Social – cu un text amabil, dar neobișnuit de scurt pentru el – și singura poză din Biroul Oval, distribuită mai întâi de New York Post și apoi de Casa Albă, nu sunt chiar semne pozitive după o întâlnire în care Machado a obținut… numărul privat al lui Trump... iar, câteva zile mai târziu, o declarație cum că se va încerca implicarea ei „cumva”.

De o primire mai caldă s-a bucurat Machado la Congresul american, în întâlnirea cu un grup bipartizan cunoscut pentru susținerea cauzei. Poze, declarații, zâmbete… Seara, Machado a oferit un interviu postului pro-Trump Fox News, unde s-a declarat profund impresionată de președintele Trump, de angajamentul său față de Venezuela și de cunoașterea problemelor actuale, exprimându-și încrederea în administrația sa. Consideră că este un lucru bun dacă Rodríguez poate să furnizeze ceea ce i se cere (dezmembrarea regimului din interior), dar că ea nu este Venezuela, nu reprezintă poporul venezuelean, ci interesele Rusiei, Chinei și Iranului, fiind responsabilă pentru multe acte condamnabile ale regimului. Idei reluate în ziua următoare, în conferința de presă oferită la The Heritage Foundation.

Întâlnirea lui Trump cu Machado reflectă contrastul dintre două mentalități politice complet diferite. Trump este un politician pragmatic, tranzacțional, care urmărește, în primul rând și deseori exclusiv, interesul Statelor Unite, cuantificabil în rezultate (și sume) concrete. Machado este un lider mult mai idealist, cu un discurs marcat de concepte precum pace, libertate, democrație etc. Formată în inginerie și finanțe, Machado și-a construit o carieră politică liberală, fondând în 2002 organizația civilă Súmate („Alătură-te”), iar în 2013 partidul Vente Venezuela („Vino Venezuela”). Ca deputată, ea a denunțat sistematic încălcarea drepturilor omului, corupția și deteriorarea instituțiilor democratice.

 Și totuși, pentru cine bat clopotele, în acest moment, în Venezuela?

 Pentru regimul chavist sau pentru instalarea unei democrații reale în Venezuela? Pentru sfârșitul regimului sau pentru stabilizarea lui sub o formă mai acceptabilă internațional?

Avem de-a face cu o dezmembrare precaută a regimului, planificată și negociată cu Delcy Rodríguez (în întâlnirile cu CIA din toamna lui 2025 din Qatar) sau cu o abordare prea blândă a SUA, care întârzie și poate chiar riscă o adevărată schimbare?

Administrația Trump nu pare să se grăbească să forțeze organizarea de alegeri libere, dorindu-și o perioadă stabilă de unu sau mai mulți ani. Într-o încinsă audiere înaintea Senatului din 28 ianuarie, Marco Rubio a dat asigurări că SUA își doresc o Venezuela liberă, justă, prosperă și democratică, dar că alegerile nu pot fi libere cât timp opoziția nu are garanții reale.

Un moment crucial va fi atunci când mandatul interimar al lui Delcy Rodríguez va atinge 180 de zile, iar Adunarea Națională, conform Constituției, va trebui să declare „absența absolută” și să organizeze alegeri în termen de 30 de zile.

Rămâne, așadar, de văzut care sunt intențiile reale ale lui Delcy Rodríguez: loialitate față de Trump sau cumpărare de timp, ambalarea chavismului într-o versiune 3.0, mai umană și mai prezentabilă internațional. Frații Rodríguez mizează pe faptul că SUA nu vor interveni din nou militar, întrucât împotriva lor nu există mandate de arestare – ceea ce nu poate spune Diosdado Cabello, ministrul Internelor și Justiției, pentru care încă există o recompensă de 25 de milioane de dolari. Strategia lor pare a fi aceea de a rămâne la putere printr-o combinație de concesii și consolidare internă.

 Opoziția contra cronometru

 Marginalizată în arhitectura inițială post-Maduro, opoziția venezueleană se confruntă acum cu mai multe provocări pe termen scurt și pe termen lung.

În primul rând, să-l convingă pe Trump că alegeri libere ar trebui organizate nu mai târziu de acest an și că întârzierea lor va permite regimului să se reinventeze și să supraviețuiască.

În al doilea rând, să-i demonstreze că Machado este capabilă să conducă o Venezuela aliniată Washingtonului și că se bucură de suficientă susținere. Nu trebuie uitat că ea a obținut un scor solid la alegerile primare din 2023 și că susținerea ei a fost esențială în succesul lui Edmundo González Urrutia la alegerile prezidențiale din 2024 (la care regimul nu i-a permis să participe).

Totodată, să îi amintească lui Trump – și lumii întregi – că Delcy Rodríguez este o comunistă ambițioasă în care nu se poate avea încredere și una dintre figurile cele mai importante ale chavismului (ale „mafiei”, cum îl numește Machado), mai ales sub Nicolás Maduro.

În al treilea rând, să se mențină unită și credibilă, în jurul unui lider garant al stabilității și reconcilierii naționale. În competiția sa cu regimul chavist, opoziția nu trebuie să se lase divizată de conflicte interne ce pot apărea între liderii ei, amețiți de mirajul schimbării și de oportunitățile personale de afirmare.

Opoziția din Venezuela trebuie să exercite, așadar, o presiune și un lobby contra cronometru pentru a nu rămâne un simplu martor al unei tranziții negociate peste capul său. Pentru că, în acest moment, clopotele nu bat neapărat pentru sfârșitul chavismului, dar nici pentru Machado și tabăra sa.

*Andrada Bălan este absolventă a Facultății de Istorie a Universității din București și a Școlii Diplomatice din Madrid, a realizat stagii profesionale în Belgia și Olanda la Comisia Europeană, Europol, Centrul de Excelență pentru Cooperare Civil-Militară acreditat NATO, și think tankul Friends of Europe. În prezent trăiește la Bruxelles, unde lucrează în domeniul diplomației publice, al comunicării și al cooperării internaționale, cu un interes de durată pentru America Latină.